15 august 1978. Oficial, în complexul orbital "Saliut-6 - Soiuz-29”, totul se desfăşura conform planului, fără evenimente deosebite. Neoficial însă, comandantul staţiei, cosmonautul Vladimir Kovalionok, lua legătura cu Centrul de control al misiunii de pe Pământ: "În dreapta luminatorului am observat un obiect foarte luminos, alb, de formă circulară. A staţionat o perioadă lângă staţie, apoi s-a rotit lent de câteva ori în jurul nostru, ca şi cum ne-ar fi studiat. După care a dispărut în mare viteză”.
În jurnalul de bord, pilotul Kovalionok a desenat o schiţă a ciudatului obiect, descriindu-i mişcările neobişnuite. În aceleaşi pagini, se găseşte şi mărturia colegului său, cosmonautul Alexandr Ivancenkov. La întoarcerea lor pe Pământ, toate aceste date au fost preluate de către o comisie specială şi secretizate, iar cosmonauţilor li s-a interzis să vorbească despre acest subiect. Chiar şi astăzi, după 30 de ani, autorităţile în drept din Rusia evită să facă comentarii asupra comunicării emise de cosmonauţi în acea zi, despre bizara întâlnire.
Generalul Vladimir Kovalionok, declarat de două ori erou al Uniunii Sovietice, cel care a petrecut peste 200 de zile în spaţiul cosmic, susţine că toţi astronauţii care au fost lansaţi în cosmos au avut parte de experienţe similare. Din anumite motive însă, aceştia continuă să păstreze tăcerea. "Eu, personal, am văzut mai multe OZN-uri în spaţiu, de diverse forme şi dimensiuni. În cel de-al treilea zbor în spaţiul cosmic, efectuat din 12 martie până pe 26 mai 1981, la bordul navei «Soiuz T 4», am fost martorul unui eveniment ce pare incredibil. Priveam prin geamul luminatorului, când, deodată, am văzut un obiect zburător ciudat. Mişcările sale erau bruşte, neobişnuite pentru o navă cosmică. Se oprea, staţiona câteva secunde şi pornea subit, schimbându-şi traiectoria iniţială. L-am strigat pe colegul meu, inginerul Viktor Savinîh, să aducă repede aparatul de filmat. Dar exact când acesta se pregătea să filmeze, obiectul a explodat, lăsând în urma lui doar un nor de fum, care s-a divizat în două părţi, unite între ele. Forma lui era de halteră. Imediat am luat legătura cu Centrul de control şi am raportat evenimentul. După câteva ore a venit şi lămurirea. Chipurile, experţii înregistraseră exact la ora la care raportasem noi explozia o emisie puternică de radiaţii. Nici eu, nici colegul meu nu am crezut explicaţia. Nu ştiu ce s-a întâmplat în realitate în acea zi, dar, în mod categoric, acel obiect nu a fost rodul imaginaţiei noastre”.
"Dosarul albastru” conţine sute de asemenea mărturii, făcute nu de oameni obişnuiţi, fără pregătire specială, ci de cosmonauţi, piloţi şi militari, oameni cu experienţă, care pot face distincţie între un obiect zburător ciudat şi orice alt fenomen natural. După căderea cortinei de fier, toate materialele faimosului dosar au intrat în posesia cosmonautului Pavel Popovici, general-maior al aviaţiei sovietice, fost preşedinte de onoare al Academiei de Ufologie Aplicată din Moscova. În urmă cu câţiva ani, astronautul rus a dezvăluit un fapt cu mult mai tulburător: vânătoarea de OZN-uri era una dintre misiunile armatei sovietice.
Vânătoarea de OZN-uri
Primul incident grav care a determinat armata sovietică să acorde atenţie specială problemei OZN-urilor a fost cel care a pus în primejdie capitala rusă. Totul s-a petrecut în vara anului 1961, lângă localitatea Rîbinsk, aflată la mai puţin de 100 de kilometri de Moscova. Potrivit declaraţiilor consemnate de militari, un obiect de mari dimensiuni, însoţit de câteva aparate neidentificate mai mici, a apărut deodată deasupra oraşului, la o înălţime de aproximativ 20 de kilometri.
Incidentul de la Rîbinsk este similar celui petrecut în septembrie 1964 în Statele Unite, când racheta Atlas a fost distrusă de un obiect neidentificat. Lansată pentru un zbor de testare de la Baza aeriană Vandenberg, din California, racheta străpungea cerul cu o viteză de peste 20.000 km/oră când, deodată, un obiect misterios ce semăna cu un OZN a început să se învârtă în jurul ei. Aparatul de zbor de origine necunoscută a emis raze luminoase, lovind racheta de mai multe ori. Apoi, ciudatul obiect a dispărut la fel de brusc cum apăruse. Grav avariată, racheta Atlas nu a mai răspuns la comenzi şi s-a prăbuşit în largul Oceanului Pacific. La câteva zile, locotenentul Robert Jacobs, cel care supraveghease misiunea, a fost chemat la Comandamentul central al bazei. I s-a ordonat să îi instruiască pe toţi membrii echipei sale să păstreze tăcerea şi toate dovezile să fie strânse şi predate. Abia după 20 de ani, locotenentul Jacobs a îndrăznit să relateze incidentul.
După asemenea "ciocniri” neplăcute, petrecute nu numai în spaţiul aerian sovietic, dar şi în alte ţări, armata rusă nu mai putea ignora existenţa obiectelor zburătoare de origine necunoscută, care se arătau tot mai des. La Statul Major de la Kremlin soseau periodic zeci de rapoarte, atât ale ofiţerilor flotei şi aviaţiei, cât şi ale cosmonauţilor, în care se susţinea că astfel de întâlniri puteau periclita chiar siguranţa naţională. În 1978, premierul sovietic Alexei Kosîghin propunea înfiinţarea unei grupări speciale pentru studierea fenomenului OZN.
Conform afirmaţiilor generalului Pavel Popovici, cel care a studiat arhiva "Dosarului albastru”, dincolo de scopul ştiinţific se afla, de fapt, un interes mult mai pragmatic: capturarea şi studierea armelor eventualelor civilizaţii extraterestre, în faţa cărora maşina sovietică de război se dovedea neputincioasă. "Deşi denumirea oficială a organizaţiei se schimba periodic, în mod strategic, din «Setka» în «Orizont» sau "Galactika”, obiectivul ei rămânea acelaşi: capturarea OZN-urilor. Dar de fiecare dată, aceste tentative se soldau cu un eşec”, susţine generalul rus.
În pragul unui război nuclear
În anul 1982, un caz de o gravitate maximă a pus în stare de alertă întreaga conducere de la Kremlin. Ziua de 28 octombrie putea deveni începutul unui război nuclear. Incidentul s-a produs în apropiere de graniţa cu Polonia, într-o regiune militară de o importanţă strategică maximă. Deasupra bazei sovietice de rachete nucleare, situată în regiunea Munţilor Carpaţi (astăzi în Ucraina de Vest), deodată au apărut opt obiecte luminoase. Se roteau în jurul punctului de comandă, coborau la o înălţime foarte joasă şi se ridicau brusc, cu o viteză incredibilă. Printr-o metodă necunoscută, obiectele zburătoare neidentificate au pus stăpânire pe întreg sistemul de control şi ghidare, dând comanda de lansare a rachetelor nucleare. Pe panoul tehnic, butonul de începere a operaţiunii s-a aprins, declanşând deschiderea trapelor de acoperire a puţurilor subterane în care erau poziţionate rachetele. Ultimul pas pentru declanşarea lansării era introducerea unui cod ultrasecret.
Triunghiul rusesc al Bermudelor
Regiunea Voronej este una dintre cele mai enigmatice zone din Rusia, denumită de specialiştii în ufologie "Triunghiul rusesc al Bermudelor”. Încă din anii '70, de aici se raportau cele mai multe apariţii ale unor obiecte zburătoare neidentificate, ale unor fenomene inexplicabile, care înspăimântau populaţia. Bineînţeles, declaraţiile martorilor erau clasificate şi secretizate, la televiziune sau în presă subiectele referitoare la posibilitatea existenţei unor forme de viaţă extraterestră fiind cu desăvârşire interzise. Şi totuşi, în 1982, un caz şocant a scăpat exerciţiului de control al cenzurii mass-media şi a fost publicat în revista "Ştiinţă şi tehnică pentru tineret”.
Uluitoarea întâlnire a fost confirmată şi de cei doi adulţi, însă povestea a fost primită cu neîncredere şi zâmbete. Şi poate că totul ar fi fost dat uitării, dacă în aceeaşi după-amiază câţiva profesori nu ar fi văzut cu ochii lor, nu departe de cabană, un obiect zburător straniu. Stătea nemişcat la o înălţime de câţiva metri deasupra solului, părând a urmări mişcările din interiorul taberei. Contrariaţi, profesorii s-au îndreptat către ciudatul aparat, dar nu au apucat să facă câţiva paşi, că OZN-ul a început să lanseze nişte raze strălucitoare în direcţia lor. Totuşi, era clar că intenţia nu era de a-i lovi ci mai mult de a-i avertiza. Apoi obiectul s-a înălţat cu viteză şi a dispărut în văzduh. Profesorii au descoperit că locul în care loviseră razele era complet ars.
După trei ani, în Statele Unite apărea cartea celebrului astronom şi ufolog Jacques Vallée, "Cronicile OZN-urilor din Uniunea Sovietică: Samizdatul cosmic”, în al cărei cuprins se afla şi incidentul din tabăra de copii din Voronej.
Ca o confirmare a straniilor apariţii din tabăra "Mesteacănul”, recent, colonelul de aviaţie Alexandr Kopeikin a relatat că, în acelaşi an, lângă aerodromul militar Borisoglebsk, piloţii sovietici s-au confruntat cu fenomene similare. "Timp de peste 30 de ani, despre acest eveniment s-a vorbit ca despre un accident. De fapt, a fost un atac. Un atac extraterestru. În ziua de 20 august, pilotul instructor, locotenentul Ivanov, în timpul zborului de antrenament alături de cursantul Saijin, a raportat: «Pe direcţia nord-vest, la altitudinea de 2000 de metri, în faţa noastră, se vede un obiect strălucitor». Locotenentul nu a mai aşteptat răspunsul ofiţerului de la turnul de control şi a pornit cu toată viteza în urmărirea ciudatului aparat. Când avionul MIG 21 s-a apropiat de obiectul neidentificat, piloţilor li s-a părut că OZN-ul zboară foarte încet. Dar, deodată, viteza sa a crescut uluitor, îndreptându-se ţintă către sol, ca un kamikaze. În acel moment, când locotenentul Ivanov relata ce se petrece, legătura radio s-a întrerupt. Am sărit de la biroul de recepţie radio şi am fugit afară, pe pistă. Alături de mine, cu ochii ţintă pe cer, mai erau încă şase ofiţeri. Am văzut cum aparatul nostru de zbor se pregăteşte, în mod straniu, de aterizare. A coborât trenul de aterizare, a realizat un viraj lin pentru a se putea încadra pe pista care se desfăşura la aproximativ un kilometru distanţă. S-a aplecat pe una din aripi şi, brusc, viteza a scăzut peste normal şi avionul s-a prăbuşit pe câmpul de lângă aerodrom. A fost ca şi cum o forţă teribilă l-a oprit, ca şi cum cineva l-ar fi apucat de coadă, deşi în spatele lui nu se zărea nimic”.
Cei doi piloţi de la bordul aparatului MIG-21, instructorul şi cursantul, au murit pe loc. Imediat, la locul "accidentului” au sosit echipele de intervenţie şi salvare. După câteva ore, locul era deja înţesat de echipele speciale ale organizaţiei "Setka”, care strângeau cu maximă atenţie toate dovezile. "Deşi accesul în zonă fusese limitat, urmăream întreaga scenă de pe pistele aerodromului. Deodată, la o distanţă de 150-200 de metri depărtare de locul prăbuşirii, am văzut o fiinţă de o înălţime incredibilă, de aproximativ patru metri. Se uita în direcţia «accidentului». Echipa «Setka» a luat-o la fugă, pe câmp, către ciudata fiinţă, care s-a întors încet şi, în câteva clipe, a dispărut. Evenimentul acelei zile pentru mine a rămas un mister. Cert este însă că pilotul Ivanov şi cursantul Saijin au fost victimele unui atac al unei nave de origine nepământeană. Într-adevăr, probabil că cei doi piloţi ar fi fost şi astăzi în viaţă dacă nu ar fi pornit în urmărirea OZN-ului. Am văzut de multe ori asemenea aparate neidentificate şi pot spune că, doar atunci când sunt provocate, ripostează”, a declarat colonelul Alexandr Kopeikin. Afirmaţiile sale sunt susţinute de mărturiile mai multor ofiţeri de aviaţie, declaraţii care astăzi se găsesc în acelaşi "Dosar albastru”.
Norul ucigaş
După straniul accident, Ministerul Apărării a emis un ordin în care cerea tuturor piloţilor care decolau de pe pistele aerodromului de la Borisoglebsk să întocmească un raport detaliat al fiecărui zbor efectuat. Activitatea din zona Voronej era atent monitorizată de către cercetătorii şi militarii organizaţiei "Setka”. Cu toate acestea, nici straniul fenomen ce urma să se petreacă în toamna anului 1984 nu a putut fi explicat. Sau, dacă au existat ipoteze care ar fi putut clarifica ceva în "Dosarul albastru”, acestea nu au fost făcute publice.
9 septembrie 1984. La ora 16 şi 10 minute, de la sol se putea observa, cu ochiul liber, un obiect imens, ca un nor negru, ce stătea nemişcat, suspendat deasupra aerodromului Borisoglebsk. S-a stabilit că "norul” se afla la o altitudine de aproximativ 7000 de metri. Pe ecranele radarului de scanare circulară au apărut două obiecte, aparent două avioane. Când operatorul radio a încercat să raporteze evenimentul, transmisia radio a fost perturbată de semnale parazite cu aceeaşi frecvenţă. Ulterior, locuitorii zonei au declarat că atât posturile radio de pe undele medii şi lungi, cât şi echipamentele de telefonie au fost bruiate de un zgomot puternic. Având în vedere caracterul neobişnuit al situaţiei şi pericolul în care se puteau afla cele două avioane observate pe radar, comandantul aerodromului, Alexandr Kopeikin, fără a mai aştepta permisiunea superiorilor, a trimis pentru interceptare un avion la bordul căruia se aflau doi piloţi. Ajungând la aproximativ acelaşi nivel cu ciudatul nor negru, piloţii au raportat că dimensiunea lui este mult mai mare decât se putea observa de la sol. Avea o înălţime de aproximativ 400 de metri şi o lungime de peste un kilometru.
Oficial, în 1991, după destrămarea Uniunii Sovietice, organizaţia "Setka” şi-a încetat activitatea. Sau poate şi-a schimbat doar numele. Deşi parte din informaţiile cuprinse în "Dosarul albastru” au fost desecretizate, ar fi totuşi naiv să credem că ofiţerii ruşi au povestit tot ceea ce ştiau. Cert este că "jocurile” armatei sovietice cu fenomenele şi obiectele necunoscute s-au dovedit a fi foarte periculoase. Şi asta pentru că, undeva în Univers, există o civilizaţie, probabil superioară celei umane, care nu se lasă observată, studiată şi, cu atât mai puţin, manipulată.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
