Deşi recrutau tineri cu licee considerate de prestigiu pe diplomele de absolvire, cu facultăţi şi masterate la activ, foarte mulţi dintre cei angajaţi în ultimii ani dovediseră lacune serioase la limba română. Nu mai puteai risca să laşi pe nimeni să dea un comunicat de presă, să aibă un schimb de corespondenţă cu un client sau să dea un produs final spre tipar, de exemplu, fără să pui un om de încredere, cu bune cunoştinţe de limba română, să mai arunce un ochi, se plângeau coordonatori din cadrul acestor multinaţionale! Alte firme, tot din domenii ale comunicării, merg pe varianta taxării la sânge a CV-urilor şi scrisorilor de intenţie: ai greşeli flagrante, eşti eliminat automat, fără alte discuţii şi explicaţii.
Degringolada din învăţământul primar şi gimnazial, unde dascălii preferă să-şi schimbe slujba cu orice altceva, decât să stea pe nişte salarii de mizerie, dezinteresul generalizat în învăţământul liceal, unde nu puţini profesori se gândesc mai degrabă la meditaţiile în particular, de după cursuri, decât să-şi bată capul cu elevii adesea impertinenţi şi agresivi, mercantilismul universitar ridicat la rang de virtute, unde intră cine vrea şi absolveşte cine plăteşte taxele, au dus lucrurile la un nivel intolerabil pentru piaţa muncii. Firme care plătesc din greu impozite peste impozite la stat se trezesc în situaţia că trebuie să le plătească angajaţilor, din nou din bugetul propriu, cursuri în discipline în care şcoala ar fi trebuit să îi formeze îndeajuns de bine sau măcar - de bun simţ - la nivelul calificativelor cu care se laudă pe diplomele cu care vin la angajare!
E un bocet continuu de doi ani încoace, de când cu Bacalaureatul supravegheat video, faţă de procentul scăzut de promovare, fără ca nimeni să înţeleagă că raportările din trecut nu mai minţeau oricum pe nimeni, de multă vreme, în economia reală, acolo unde tinerii cu aşteptări şi ambiţii gonflate, în disperare de cauză, de un sistem învechit şi incapabil, ajungeau să dea cu capul de pragul de sus. Diplomele de licenţă nu mai erau oricum, de ani de zile, un criteriu de performanţă pentru angajatorii serioşi. Mai erau, acesta este adevărul!, doar un pretext pentru universităţi, ca să prospere pe seama unor părinţi crescuţi cu patalamaua pe post de icoană, care doreau ca măcar copiii lor să facă o universitate. Au făcut-o, iată!, au absolvit-o numai cu 9 şi 10, luaseră şi la BAC un 9 şi ceva sau un 10, au avut grijă supraveghetorii de asta, şi iată-i scriind "miau”, ca pisica, vorba aceea, şi ratând slujbe frumoase, fără ca măcar să înţeleagă de ce... E dramatic: sunt copii a căror ignoranţă şi ale căror greşeli au fost validate, ba chiar cu 10, de un sistem incapabil să-şi recunoască vina în proasta lor educare. De când cu blogurile şi cu Facebook-ul, îi vezi pe aceşti tineri postând panseuri şi comentarii peste tot. Sunt pline de greşeli flagrante aruncate, cu suficienţă, în văzul tuturor. E inutil să le atragi atenţia: le dărâmi întregul sistem de valori, sunt în stare să îţi dea în cap cu diploma de BAC. Sunt generaţiile de 10, de dinainte ca ministrul Daniel Funeriu să introducă supravegherea video la examene...
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
