Deși recrutau tineri cu licee considerate de prestigiu pe diplomele de absolvire, cu facultăți și masterate la activ, foarte mulți dintre cei angajați în ultimii ani dovediseră lacune serioase la limba română. Nu mai puteai risca să lași pe nimeni să dea un comunicat de presă, să aibă un schimb de corespondență cu un client sau să dea un produs final spre tipar, de exemplu, fără să pui un om de încredere, cu bune cunoștințe de limba română, să mai arunce un ochi, se plângeau coordonatori din cadrul acestor multinaționale! Alte firme, tot din domenii ale comunicării, merg pe varianta taxării la sânge a CV-urilor și scrisorilor de intenție: ai greșeli flagrante, ești eliminat automat, fără alte discuții și explicații.
Degringolada din învățământul primar și gimnazial, unde dascălii preferă să-și schimbe slujba cu orice altceva, decât să stea pe niște salarii de mizerie, dezinteresul generalizat în învățământul liceal, unde nu puțini profesori se gândesc mai degrabă la meditațiile în particular, de după cursuri, decât să-și bată capul cu elevii adesea impertinenți și agresivi, mercantilismul universitar ridicat la rang de virtute, unde intră cine vrea și absolvește cine plătește taxele, au dus lucrurile la un nivel intolerabil pentru piața muncii. Firme care plătesc din greu impozite peste impozite la stat se trezesc în situația că trebuie să le plătească angajaților, din nou din bugetul propriu, cursuri în discipline în care școala ar fi trebuit să îi formeze îndeajuns de bine sau măcar - de bun simț - la nivelul calificativelor cu care se laudă pe diplomele cu care vin la angajare!
E un bocet continuu de doi ani încoace, de când cu Bacalaureatul supravegheat video, față de procentul scăzut de promovare, fără ca nimeni să înțeleagă că raportările din trecut nu mai mințeau oricum pe nimeni, de multă vreme, în economia reală, acolo unde tinerii cu așteptări și ambiții gonflate, în disperare de cauză, de un sistem învechit și incapabil, ajungeau să dea cu capul de pragul de sus. Diplomele de licență nu mai erau oricum, de ani de zile, un criteriu de performanță pentru angajatorii serioși. Mai erau, acesta este adevărul!, doar un pretext pentru universități, ca să prospere pe seama unor părinți crescuți cu patalamaua pe post de icoană, care doreau ca măcar copiii lor să facă o universitate. Au făcut-o, iată!, au absolvit-o numai cu 9 și 10, luaseră și la BAC un 9 și ceva sau un 10, au avut grijă supraveghetorii de asta, și iată-i scriind "miau”, ca pisica, vorba aceea, și ratând slujbe frumoase, fără ca măcar să înțeleagă de ce... E dramatic: sunt copii a căror ignoranță și ale căror greșeli au fost validate, ba chiar cu 10, de un sistem incapabil să-și recunoască vina în proasta lor educare. De când cu blogurile și cu Facebook-ul, îi vezi pe acești tineri postând panseuri și comentarii peste tot. Sunt pline de greșeli flagrante aruncate, cu suficiență, în văzul tuturor. E inutil să le atragi atenția: le dărâmi întregul sistem de valori, sunt în stare să îți dea în cap cu diploma de BAC. Sunt generațiile de 10, de dinainte ca ministrul Daniel Funeriu să introducă supravegherea video la examene...