Ramona Onofrei
| Nume | Onofrei |
| Prenume | Ramona |
| Locatie | - |
| <confidential> | |
| Website | - |
| Yahoo! | - |
| MSN | - |
| ICQ | - |
| Jabber | - |
| AIM | - |
| Activitate forum | Nici un mesaj |
Comentarii scrise de Ramona Onofrei
Afisare: 1 - 4 din 4 comentarii
Asteptare19.03.2012, 12:10
Draga mea Silvia, nu vreau sa te dezamagesc, dar sunt oamenii sortiti sa ramana singuri, la aceasta concluzie am ajuns eu la o varsta usor peste 40 ani, dupa multe intrebari fara raspunsuri si multe cautari fara gasiri...L a fel imi ziceam si eu, nu sunt nici mai urata, nici mai proasta, nici mai needucata decat majoritatea sotiilor si mamicilor din preajma mea si totusi....amar si amar de ani mi i-am petrecut in singuratate, dorindu-mi revelioane de vis, concedii pline de dragoste si rasfat sau doar o viata de familie tihnita, cu un sot caruia sa-i calc camasile, cu sedinte cu parintii la scoala sau dimineti colorate, cand raze jucause de soare se strecoara prin perdelele de la geamul bucatariei in timp ce eu imi beau cafeaua si fac pachetelele cu mancare celor dragi....Nu a fost sa fie , nu mai are cand sa mai fie....Am fost si sunt o femeie optimista, pozitiva dar asta nu m-a impiedicat sa asist disperata la anii care au trecut intr-un ritm nebunesc si nimic nu e mai dureros sa realizezi ca e deja prea tarziu... Am visat la 20, am sperat la 25, am asteptat la 30, m-am revoltat la 35, am plans la 40....Si, crede-ma, imi e greu sa mai sper...
19.07.2011, 14:57
O adevarata lectie de viata sau dupa cum spunea o romanta veche " vreau sa am anii tineretii si mintea mnea de-acum" . Viata trece pe langa noi intr-un ritm ametitor si pierdem din vedere ceea ce este cu adevarat important, acum personajul nostru este la pensie , nu mai are munca care ii era candva ratiunea de a fi ci doar o sotie straina si instrainata, copiii sunt departe si nu poate nici macar sa se revanseze fata de ei crescandu-si nepotii. Trist dar asta este viata.....Nu dau sfaturi si am sa fiu sincera, eu personal, cred ca prapastia se va adanci si mai mult, ar trebui mult prea mult, mult prea multe si s-au adunat prea multe frustrari, taceri, lacrimi, dezamagiri....Oricat de bine intentionat ai fi fara concursul sotiei tale nu se poate face nimic.Succes!
16.11.2010, 14:05
Asa arata dragostea: curata, devotata, neconditionata.Bravo!Asa cum inchei si tu e si durere si resemnare , as adauga eu si dezamagire, si speranta, iubirea e de fapt un complex de sentimente, de asta e atat de profunda, de complicata, de minunata.
Sa te tina de d-zeu sanatoasa si cand nu mai poti aminteste-ti de zambetul acela pt care ai fi vrut sa mergi pana la capatul lumii.Si daca tot ai numit "cenusa iubirii" acest articolas nu uita de pasarea Phoenix.
06.08.2009, 13:57
Draga mea Eugenia
iti scriu nu cu intentia de a-ti da sfaturi, nu sint omul potrivit, dar nu ai precizat doua lucruri extrem de importante:1. care este relatia cu sotul tau de care nu pomenesti nimic
2. daca ai fost o eleva buna de ce nu ai urmat cursurile unei facultati. Sintem oarecum aceeasi generatie si stiu ca pe vremea noastra nu era costisitor sa faci o facultate, chiar un seral sau o fara frecventa (chiar si orasul tau are universitate). Dar banuiesc raspunsul:dorind sa scapi de acasa, te-ai maritat devreme, au venit copiii la fel de devreme si ai ratat startul.Vrei un sfat? Nu ti-l putem da in alegerea profesiei.....Trebuie un pic de aplecare, de daruire iar tu nu stii ce-ti place...Daca stai binisor cu partea materiala incearca sa faci o postliceala de invatatori sau asistenti medicali sau, de ce nu, o facultate, acum nu dureaza decat 3 ani si esti inca tanara....Ai gresit ca nu te-ai gandit la tine mai devreme, ti-ai pus sperantele in copii si cand vezi ca ei cresc si au lumea lor, preocuparile, visele lor, oarecum independente de tine, te apuca disperarea si regretele......Faptul ca nu te poti apropia de copiii tai sint sigura ca se datoreaza traumelor din copilarie care ne urmaresc toata viata si sint de acord ca un psiholog te-ar ajuta.In rest ce sa-ti spun?Ca pe o consolare, iti marturisesc ca eu insami am momente de disperare, tu macar ai copiii care sint convinsa ca in felul lor te iubesc, dar eu sint singura la aproape 40 ani, dupa un mariaj scurt si nefericit care mi-a adus pagube atat sufletesti, cat si materiale, dar incerc sa imi fac mici bucurii, sa imi port de grija, sa ma bucur de viata asta, de fiecare dimineata care imi bate in feresti........Ca un ultim sfat, nu lasa timpul sa treaca (sa ia cea mare la facultate, celalalt la liceu etc) si tine minte:fericirea noastra depinde numai si numai de noi...Cred ca te paste o depresie, nu o lasa sa puna stapanire pe tine, succes!!!!!!!!!!!!!
Epistole care asteapta raspuns
Recomandari
