Arina Avram
| Nume | Avram |
| Prenume | Arina |
| Locatie | - |
| <confidential> | |
| Website | - |
| Yahoo! | - |
| MSN | - |
| ICQ | - |
| Jabber | - |
| AIM | - |
| Activitate forum | Nici un mesaj |
Comentarii scrise de Arina Avram
Afisare: 1 - 5 din 5 comentarii
Revin23.12.2010, 13:40
Medicii inca nu au reusit sa afle cauzele care declanseaza schizofrenia.
Acatistele date la Sf. Ciprian si Sf. Nectarie sunt binevenite. Moastele Sf. Nectarie le gasiti la manastirea Radu Voda din Bucuresti, undeva pe cheiul Dambovitei. Exista acolo un preot minunat care va paote ajuta.
Luati lucrurile incet, pas cu pas. Probleme de genul acesta vin de undeva de foarte din urma, cine stie cu cate generatii...
"Parca o faptura straina i-a furat sufletul"
20.12.2010, 17:53
Incerc sa inteleg durerea prin care treceti, dar din prisma nepoatei care si-a pierdut bunica, e adevarat acum multi, multi ani, insa, asa cum mi/am iubit bunica, nu mi/am iubit niciodata parintii.
Daca stiti sa folositi Internetul - si vad ca stiti - cautati sa cititi cat mai mult despre cauzele spirituale ale bolilor. Din aproape in aproape o sa va lamuriti despre ce este vorba. Rugati/va la Dumnezeu sa va indrume pasii catre un preot care are puterea sa va dezlege pe cei din familie, dar si pe stramosii familiilor din care faceti parte de toate pacatele si blestemele, de gandurile necurate, de ura, invidie si mai ales de lipsa de iubire, atat ale dvs. spre alte persoane, cat si ale altor persoane catre dvs. Daca aceste pacate s/au savarsit fata de persoane care acum sunt decedate cereti iertare sufletelor acestora. Tot asa, prin rugaciune rugati pe Cel de Sus sa va readuca in minte persoanele fata de care ati gresit, dvs. , sotul, copiii, parintii.. incepand de cand isi aminteste fiecare. DAca va simtiti, cei din familie, vinovati de starea fetei iertati/va, nu va invinovatiti Ceea ce s/a intamplat cu nepaota dvs. este un blocaj.
Citit si cauzele spirituale ale bololor scise de Valeriu Popa sau Lazarev : cauzele spirituale ale bolilor. Cauzele spirituale ale bolilor II. Cand citit aceste carti trebuie sa fiti cu sufletul impacat, sa nu fiti suparata pe nimeni si nici pe dvs. DACA SIMTITI ca citirea acestor lucruri nu va face bine... nu le mai cititi. Indreptati/va spre ceea ce sufletul dvs. va spune ca este bine sa faceti, dar nu faceti nimic fara Dumnezeu. Poate ar fi bine sa vorbiti cu cineva pregatit in a va da cele mai bune indicatii. Una din aceste persoane este medicul Dragos Argesanu. CAutati-l pe Internet apare destul de des la emisiunea Alinei Badic care se numeste 360 de grade.
Va urez multa sanatate si putere de a purta aceasta cruce.
Carina Avram
"Parca o faptura straina i-a furat sufletul"
15.11.2010, 15:49
Imi pare rau sa citesc aceste randuri... Si imi pare rau sa stiu ca sunt mii de povesti de viata asemanatoare... Imi pare rau ca mai ales femeile isi traiesc viata inca „dupa gura lumii“...
Si noi, femeile, poate ca, daca, uneori nu ne-am incrancena asa de tare, asa de profud, asa de radical, viata noastra ar fi mult mai lina si mult mai folositoare in primul rand noua.
Sigur ca fiecare isti traieste drama in felul lui si e greu sa dai sfaturi... sau paote prea usor, mai ales cand nu ai trecut prin incercarea aceea.
Si eu am fost insarcinata, mireasa fiind. S/a intamplat, la fel, sa pierd primul copil, asa, din senin, chiar in postul Craciunului. Stateam in pat langa sotul meu si plangeam amandoi imagiandu/ne cum ar fi viata fara copii. Ne-a dat Dumnezeu doi baietii minunati pentru care multumesc in fiecare zi Celui de Sus. Din pacate dupa ce am facut copiii... sotul meu, probabil imatur emotional, nu s/a priceput in a fi tata, asa ca mi-am asumat singura cresterea lor. Am divortat. Au urmat ani buni cand plangeam ca trebuie sa impart o singura felie de parizer sau o singura eugenie la doi copii. Si imi amintesc de un noiembrie - cand pustii nu aveau in picioare decat tenisi - si intr/o sambata dimineata m-am trezit in strigatele lor de bucurie ca ningea... N-am spus nimic, cu toate ca aveam sufletul negru de amaraciune. Am iesit din casa fara sa le stric bucuria si m/am dus direct la amanet unde am schimbat in bani inelul de aur pe care/l primisem de la parintii mei cand implinisem 18 ani si m/am intors acasa cu doua perechi de ghetute. Nu vreau sa ma uit in urma. Voiam sa spun ca asta a fost drama mea. Fusesem un copil care avusese de toate acasa la parinti, adica tot ce se putea pe „vremea aceea“, a salamului cu soia, iar acum pentru ca eu nu puteam asigura copiilor mei ce avusesem eu, pentru mine era o adevarata nenorocire. Am facut depresie. Depresia e boala sufletului si este o boala grea! Si nu te poate ajuta nimeni - desigur nu ma refer la medici sau la psihologi - pentru ca aceia m-au ajutat, ci la faptul ca aceasta boala trebuie sa ti-o vindeci singur. Sa-ti vindeci sufletul. Dupa ce am reusit sa depasesc cat de cat momentul... am inceput sa caut, asa cum ati facut si dvs., draga doamna, sa aflu „cine e de vina“. De ce copiii mei frumosi, destepti, talentati trebuie sa treaca prin lipsuri si umilinte. Am vrut sa aflu de ce am divortat... de ce omul care trebuia sa/mi fie alaturi si la bine si la greu, de fapt imi facea viata grea in mod voit! M-am indreptat spre biserica, dar raspunsul pe care mi l/a dat biserica nu m/a multumit. Am ramas cu Dumnezeu in inima si in minte, dar am cautat mai departe. Desigur, nu stiu daca am aflat adevarul, dar am aflat ceva, acel „ceva“ care - zic eu - m/a lamurit, mi/a deschis mintea... si cat de cat am priceput. Desigur ca acel „ceva“ aflat nu este potrivit decat pentru mine... Ceea ce va pot spune este ca am citit tot ce mi/a cazut in mana din biblioteci, de pe internet sau carti imprumutate. Am citit Osho, Lazarev,Aivanhov. Cand te simti bine citind o carte, cand simti ca sufletul tau vibreaza la unison cu randurile pe care le parcurgi inseamna ca aceea carte este scrisa si pentru tine. Au fost ca un balsam pentru sufletul meu. Le-am recitit de cateva ori, poate zeci de ori pe unele...si am inteles asa: ca nu trebuie sa ai atasamente, adica nu trebuie sa fii incrancenat in nimic: nici in iubire, nici in dorinta - de orice fel-, nici in religie macar, ca in totul trebuie sa cauti si sa gasesti echilibrul, ca trebuie sa iubesti, ca trebuie sa ierti. Ca trebuie sa TE IERTI PE TINE INSATI/INSUTI ca sa-i poti ierta si pe ceilalti. Ca trebuie sa TE IUBESTI PE TINE INSUTI/ISATI ca sa poti iubi si pe cei de langa tine. Si ca, inainte de orice, de absolut ORICE, este iubirea de Dumnezeu, ca El este singurul Care stie cel mai bine ce ai nevoie, ca fiecare pas pe care il faci este o lectie din care sufletul tau trebuie sa invete ceva. Nu in ultimul rand trebuie sa si accepti soarta care ti-e data. Aici e insa mai complicat pentru ca acceptarea nu trebuie sa fie pasiva, fatidica. Cunosc cateva femei care nu au putut sa faca copii sub nici o forma. S-au impacat cu soarta, ca sa zic asa... au infiat un copil, chiar doi, ca dupa aceea sa aiba propriul lor copil.
Ne gandim cu duiosie si dragoste la copii, asa.. la modul general.. si credem ca ei trebuie sa ne aduca numai bucurii. Copil a fost insa si nu stiu care ucigas sau hot... sau violator. Poate ca Dumnezeu nu a vrut sa va puna la o asemenea incercare, aceea da a da nastere unei asemenea fiinte... Poate ar fi fost o suferinta pe care nu ati fi putut-o duce... Cine stie?
Nu stiu care a fost lectia dvs. de viata, poate ca nici pe a mea nu am deslusit/o pana la capat. Ceea ce vreau insa sa spun tuturor celor care au avut rabdare sa citeasca ceea ce am scris este ca intotdeauna trebuie sa alegem (de noi depinde, Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru) echilibrul, iubirea, iertarea.
Sunt cuvinte extrem de frumoase, magice daca vreti, de o vibratie foarte inalta, dar daca ele devin lectia noastra de viata... atunci le vom simti cu siguranta si
greutatea. Faorte putini dintre noi intelegem ce este cu noi pe lumea asta... unii poate niciodata... unii inteleg prin suferinta, altii din contra..., altii ajung conducatorii lumii, altii cauta prin gunoaie..., altii se fac pustnici...
Imi recunosc pacatul de a nu fi cercetat cartile sfinte in cautarea raspunsului la intrebarile mele. Imi cer iertare daca am suparat... Si sper din nou ca m-am facut inteleasa...
O mama
18.10.2010, 15:45
Mi-au dat lacrimile!
Draga mea esti absolut minunata prin ceea ce faci si cu cat e mai dureros ceea ce scrii, cu atat este mai extraordinar efortul tau.
Fara sa am pretentia ca inteleg prin ceea ce treci, un pic totusi, daca imi scormonesc adanc prin suflet recunosc.... dar asta e alta poveste.
Am sa incerc sa te ajut sa-ti descifrezi „crucea“ pe care o duci si paote intelegand iti va fi mai usor. Am trecut si eu printr/un divort, am ramas si eu cu doi copii - e adevarat in cu totul si cu totul alte conditii decat tine, mult mai „in avantajul“ meu - ca sa spun asa: copii sanatosi, destepti si frumosi, o casa a mea, parinti care mi-au sarit in ajutor. Cu toate astea mi/a fost la fel de greu ca si tie. Durerea si disperarea la fel de mari. Si in timp am vrut sa aflu de ce mi s/a intamplat ceea ce mi s/a intamplat - de ce o iubire s/a transformat aproape in ura. L/am rugat pe Cel de Sus sa-mi dea o „explicatie“... sa inteleg despre ce e vorba. Si incet, incet.... am inteles. Citind povestea ta si gandindu-ma la tine draga mea, cred ca „lectia“ ta de viata, ca sa spun asa, este sa INVETI IUBIREA. Si nu este vorba numai de iubirea fata de copilul tau, ci si iubirea fata de Dumnezeu. In fiecare dintre noi e o scanteie de Dumnezeu. Asa ca El este in noi, dar si in celalalt, oricare celalalt de langa noi: frumos sau urat, bun sau rau, prost sau destept, bolnav sau sanatos...strain sau sange din sangele nostru. Iubirea de Dumnezeu e inainte de orice! Apoi sa stii ca sufletul copilului tau, dinainte de a se intrupa in baiat a ales sa vina la tine, sa-i fii mama. Deci gandeste-te ca sufletelul lui , dintre miliardele de femei din lumea asta, te/a ales pe tine. Copilul acesta nu este o intamplare in viata ta... Daca nu ai vrut sa faci avort pentru ca e un pacat.... pacat este si sa nu-l iubesti. In viata putem invata de la oricine si de la orice. Asa ca si tu poti invta foarte multe lucruri, extrem de multe lucruri. Iubirea paote vindeca orice. Nu vreau sa-ti dau lectii.. departe de mine gandul asta.....
Nu-l neglija nici pe Bogdan.... Bogdan si el, la randul lui.. are ceva de invatat....poate toleranta.... poate cum sa aiba grija de cineva... si asta venind de la sine, nu obligat, nu impins de la spate.
Nu in ultimul rand vine IERTAREA - si incepe prin a te ierta in primul rand pe tine insati pentru ceea ce simti si ce gandesti, iarta soarta care a venit de la Cel de Sus, iarta-ti sotul. Iubeste si iarta, iarta si iubeste. Cere ajutorul lui Dumnezeu sa treci cu bine incercarile pe care ti le-a dat.
Sper din tot sufletul ca ai inteles tot ceea ce am vrut sa spun..
O mama
04.10.2010, 17:09
Nu te supara .... o femeie slaba! Nu vreau sa te judec pentru ca nu am fost in locul tau. Stima de sine este foarte scazuta la tine... Cati ani ai acum? Macar acum esti langa copiii tai? Pe mine ma revolta genul acesta de povesti, expectativa... Viata este o provocare. Frumusetea este ca trebuie sa-i raspunzi!
Numai bine....
"Iubite, nu mai suntem tineri"
Recomandari
