Sunt mama, sunt sotie, sunt soacra, dar mai ales sunt bunica. De ce pentru bunica am spus "mai ales"? Pentru ca sentimentele mele in aceasta postura sunt cele mai puternice. Imi iubesc nepoata nespus de mult, din clipa cand a aparut pe lume. Am urmarit etapele vietii ei, din copilarie si pana la adolescenta, cu daruire, devotament si admiratie. Imi amintesc ca primea in dar jucarii care incanta pe orice copil: papusele, ursuleti, iepurasi, masinute, dar cel mai mult si-a dorit un puisor cu ciocul cascat pe care l-a vazut, odata, intr-o vitrina, si care parca isi cauta disperat closca mama. I l-as fi cumparat imediat, dar magazinul era inchis, si pentru ca am vazut in ochisorii ei lacrimi de mahnire, i-am promis ca ii voi face unul acasa, exact la fel. M-am tinut de cuvant. Cum am ajuns acasa, am facut un sablon si i-am confectionat un pui de gaina, aidoma cu cel pe care si l-a dorit. De data aceasta, lacrimile ce licareau in ochisorii ei straluceau a bucurie. Mergeam cu ea deseori la gradina publica. Imi amintesc ca odata, pe timp de iarna, dupa o ninsoare cu fulgi pufosi, i-am incropit un omulet de zapada, asa cum il vazuse ea in cartile copilariei: cu ochi negri, pe care i-am colorat cu creionul dermatograf, cu nasul rosu, dintr-un cornet de hartie gasita prin geanta si pe care l-am rosit cu rujul de buze, pe cap i-am pus o cutie de conserva goala, iar in loc de matura, o creanga uscata, cu mai multe ramurele mici. Era nostim, iar bucuria ei nespus de mare. O facusem partasa la nasterea unui personaj de poveste, pe care l-am invitat apoi sa danseze cu noi, dupa o melodie si niste versuri improvizate pe loc:
"Omule de zapada, tu esti viu,
Hai sa dansezi cu noi, caci inca nu-i tarziu".
Mult s-a mai bucurat, si i-am promis ca o sa trecem sa-l mai vedem. Am trecut intr-o zi, cu saniuta, si pentru ca intre timp se mai incalzise, l-am gasit aplecat putin pe o parte. M-a intrebat foarte nemultumita de ce omul de zapada sta aplecat. I-am raspuns ca au trecut pe acolo niste tineri cheflii care i-au dat si lui putina bere sa se mai incalzeasca, si el, sarmanul, s-a ametit, pentru ca nu mai bause niciodata in viata sa. Nu stiu ce s-a petrecut in capsorul ei la explicatia mea, dar mi-a spus ca acei tineri au fost rai. Am lasat lucrurile asa - necomentate.
Cand a inceput scoala, fiind o fire mai timida si mai retrasa (la gradinita a mers foarte putin), nu prea participa la lectii, si atunci, cu rabdare, am incercat s-o deprind cu grija si dorinta de a-si face temele, de-a fi activa in clasa. Incet-incet, a inceput sa se deprinda cu noul ei statut de eleva, apoi, in ciclul doi, a trecut in grija parintilor, scoala fiind mai aproape de casa. Terminand clasa a VIII-a, a trebuit sa dea capacitatea (intre timp s-a observat o inclinatie a ei catre artele frumoase, mai ales la desen, unde avea talent). Si pentru ca la materiile reale nu excela, am hotarat sa dea capacitatea la Liceul de Arta "D. Cuclin" din Iasi. A reusit cu bine, si cand a terminat liceul s-a hotarat sa dea bacalaureatul - cu gandul de-a urma facultatea de "Belle Arte".
Dar de aici inainte, in viata nepoatei mele s-a petrecut un eveniment care ii va schimba complet cursul existentei obisnuite, si totodata, viata noastra, a bunicilor si parintilor ei, care au fost pusi in situatia de-a trai, alaturi de ea, o tragedie cumplita.
In anul 2003, examenul de bacalaureat pe care trebuia sa-l sustina s-a tinut la Colegiul "Vasile Alecsandri". Aceasta veste a socat-o, intrucat pana atunci examenul se tinea la Liceul de Arta, cu profesori cunoscuti, motiv pentru care elevii se simteau mult mai relaxati, ca la ei acasa. Nu ne-am dat seama ca aceasta veste a socat-o chiar asa de tare decat in momentul cand, insotind-o in curtea liceului, ca s-o incurajez, am observat la ea o stare greu de explicat. Nu mai comunica deloc cu mine, iar vorbele de incurajare si mangaiere se loveau de ea ca de un zid. Pur si simplu, parca impietrise. Nu peste mult timp, s-a anuntat intrarea la examen. Vorbele mele erau de prisos pentru ea. A pornit in convoiul de elevi si a intrat in cladire. Rezultatul examenului a fost un esec: cazuse la doua obiecte, limba romana si geografie. A primit cu multa tristete vestea, dar la incurajarea noastra, a familiei, care i-am oferit tot sprijinul, convingand-o ca in toamna va lua sigur examenul, si-a mai revenit. S-a odihnit catva timp, apoi am dus-o la preparatori. S-a pregatit temeinic si a luat cu bine examenul in toamna. Ne-am bucurat mult, impreuna cu ea. A stat la noi, la bunici, o saptamana intreaga. Avem casa la curte si la noi se relaxeaza si se odihneste deplin. La sfarsit de saptamana, a dorit sa mearga acasa, sa faca baie si sa-si mai ia niste imbracaminte, inainte de-a se intoarce la noi. A doua zi, pe 15 septembrie, dupa Inaltarea Sfintei Cruci, cand o asteptam sa vina, ne-am trezit cu baiatul nostru in fata usii, cu o fata livida, cu o expresie speriata, spunandu-ne cu vocea gatuita ca fata s-a aruncat de la etaj, de pe geamul de la sufragerie. (Locuiesc la etajul intai.) S-a ales cu o fractura de bazin si cu o tasare de vertebre in regiunea lombara. Nu va pot exprima in cuvinte ce-am simtit in clipa aceea. Am trait un cosmar. A urmat internarea, punerea in ghips, pe care l-a suportat 6 saptamani. Dupa un timp, a fost transportata de la Spitalul Judetean la Spitalul Municipal de Psihiatrie, unde i s-a pus diagnosticul de schizofrenie afectiva
Au urmat perioade succesive de internari, deplasari la Bucuresti, i s-a schimbat de mai multe ori tratamentul, dar diagnosticul a ramas acelasi si nu va mai putea fi schimbat niciodata. Acum se afla intr-o stare stabilizata (ia ca medicament Leponex), fizic e bine, dar psihic nu mai are nici o sansa. Are un comportament care difera total de felul ei de a fi dinainte de intamplare. Parca o alta fiinta i-a furat sufletul ei bun, duios, apropiat si i l-a inlocuit cu unul al carui inteles numai ea poate sa-l perceapa. Are o viata interioara care ii apartine si in care nimeni nu poate sa patrunda. Mi-e tare dor de ea, asa cum era inainte. Ma straduiesc si am reusit, vrand-nevrand, sa ma adaptez la noul ei fel de a fi. Ma doare, in adancul sufletului, cand o vad atat de insingurata, atat de diferita de cea de altadata, dar ma doare mai mult pentru ea, pentru timpul care trece peste tineretea ei, pe care nu-l poate trai asa cum ar fi normal, la varsta de 23 de ani pe care o are. Nu stiu ce gandeste, nu stiu daca isi face probleme pentru faptul ca nu are nici o activitate care s-o integreze in viata sociala, nu are pe nimeni de varsta ei cu care sa comunice, cu care sa-si imparta sentimentele, visele, placerile, planurile de viitor. Totul se rezuma la o muzica pe care o asculta, la niste desene pe care le executa, vizionari la televizor, la plimbari pe care le face impreuna cu tatal ei. (Mama se implica mai putin in activitatile ei. E foarte ocupata.)
De multe ori, stau si ma gandesc ce as putea face pentru ea, ca s-o scot din aceasta stare, care nu duce niciunde, care nu are viitor. La cine as putea sa apelez? Cine ar putea sa ma lumineze, sa ma informeze daca exista o posibilitate de-a o indruma catre ceva anume, care s-o trezeasca la viata, sa-i trezeasca interesul pentru o activitate, sa-i dea o satisfactie, sa se simta utila, sa aiba pentru ce trai. Stiu ca mai sunt multi tineri in aceasta situatie. Oare s-a gandit cineva sa faca ceva pentru ei? Exista vreun loc unde ar putea avea si ei ceva de facut? Ceva de spus? Doar sunt si ei tot oameni, si inca foarte sensibili si dornici sa se exprime.
Astept cu deznadejde un raspuns, mai ales de la cei care au trecut prin acelasi calvar si au izbutit sa gaseasca, din nou, lumina.
VERONICA
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
18.12.2010, 18:29Klara Nagy
Este o poveste trista dar trebuie sa avem credinta multa rugativa la bunul dumnezeu sa va ajute .Eu va propun rugaciunea celor 40 de lumaniri
20.12.2010, 17:53Arina Avram
Incerc sa inteleg durerea prin care treceti, dar din prisma nepoatei care si-a pierdut bunica, e adevarat acum multi, multi ani, insa, asa cum mi/am iubit bunica, nu mi/am iubit niciodata parintii.
Daca stiti sa folositi Internetul - si vad ca stiti - cautati sa cititi cat mai mult despre cauzele spirituale ale bolilor. Din aproape in aproape o sa va lamuriti despre ce este vorba. Rugati/va la Dumnezeu sa va indrume pasii catre un preot care are puterea sa va dezlege pe cei din familie, dar si pe stramosii familiilor din care faceti parte de toate pacatele si blestemele, de gandurile necurate, de ura, invidie si mai ales de lipsa de iubire, atat ale dvs. spre alte persoane, cat si ale altor persoane catre dvs. Daca aceste pacate s/au savarsit fata de persoane care acum sunt decedate cereti iertare sufletelor acestora. Tot asa, prin rugaciune rugati pe Cel de Sus sa va readuca in minte persoanele fata de care ati gresit, dvs. , sotul, copiii, parintii.. incepand de cand isi aminteste fiecare. DAca va simtiti, cei din familie, vinovati de starea fetei iertati/va, nu va invinovatiti Ceea ce s/a intamplat cu nepaota dvs. este un blocaj.
Citit si cauzele spirituale ale bololor scise de Valeriu Popa sau Lazarev : cauzele spirituale ale bolilor. Cauzele spirituale ale bolilor II. Cand citit aceste carti trebuie sa fiti cu sufletul impacat, sa nu fiti suparata pe nimeni si nici pe dvs. DACA SIMTITI ca citirea acestor lucruri nu va face bine... nu le mai cititi. Indreptati/va spre ceea ce sufletul dvs. va spune ca este bine sa faceti, dar nu faceti nimic fara Dumnezeu. Poate ar fi bine sa vorbiti cu cineva pregatit in a va da cele mai bune indicatii. Una din aceste persoane este medicul Dragos Argesanu. CAutati-l pe Internet apare destul de des la emisiunea Alinei Badic care se numeste 360 de grade.
Va urez multa sanatate si putere de a purta aceasta cruce.
Carina Avram
21.12.2010, 00:31Doina Neno
Imi pare rau despre drama familiei dvs, nu sunt de specilaitate dar va pot da un sfat, intrati pe net pe google si cautati boala nepoatei dvs, sunt oameni care sufera de aceesi boala si puteti intra in contact cu ei.... cu drag sfintele sarbatori de craciun sa va aduca pacea in suflet
21.12.2010, 12:43Elena Boangiu
Am citit...m-am gandit....si este foarte trista aceasta intamplare...cu parere de rau va spun ca nu stiu ce cuvinte sa adun si sa va ridic moralul....Este incredibila povestea insa se cunosc cazuri cu aceste suflete blande care nu-si regasesc locul si mai ales menirea dupa o intamplare nefasta sau tragedie.Atunci apare un colaps,o prapastie unde creierul nu se mai regaseste.Se stie ca o parte a creierului este imuna,adica nu are nici o functionalitate,este acolo dar atat.S-ar parea ca noi de acolo vibram cu Divinitatea,cu Dumnezeu.Incercati sa vorbiti cu ea despre aceasta parte a vietii,poate va asculta doar.E un fapt insa ceva concret poate veni mai tarziu.Eu stiu ca prin puterea rugaciunii putem muta muntii din loc,se pot infaptui miracole.Unii se nasc prea blanzi si in viata lor suporta orice,nu au putere sa lupte si sa se zbata pt un tel.Altii sunt facuti sa lupte pana in panzele albe pt ce si-au dorit DAR sa nu-i uitam ca cei care accepta viata blanda trebuiesc sprijiniti de cei puternici.Multi cedeaza si nu mai vor nimic.Lupta e grea fiindca sunt cei dragi pt care ai face orice.Ce sfat sa va dau?Luptati pt ea are multa nevoie de iubire.Are nevoie de mama ei, nu inteleg de ce e asa de detasata...orice munca ai avea nu poti sa-ti dai copilul la o parte....bunicii nu suplinesc parintii,oricat de mult si-ar iubii nepotii!!!
Acum in prag de sarbatori eu va doresc din suflet sa reusiti sa o integrati din nou in sanul familiei,sa aveti sarbatori frumoase si pline de iubire.Doamne Ajuta si Craciun Fericit!
21.12.2010, 15:15Popa Iulia
Stimata doamna, ati scris foarte frumos acest articol cu toata drama prin care treceti, dar nu am vazut sa fi scris ceva despre Dumnezeu. Oare ati uitat sau nu exista in viata dumneavoastra? Ca sa o aduceti pe nepotica dumneavoastra pe calea cea buna, trebuie sa-i vorbiti despre Dumnezeu, sa o luati de mana si sa participati la Sfanta Liturghie, sa va spovediti si dvs. bunicii si parintii si fetita (care acum are 23 de ani) pentru ca se spune ca ,,pentru pacatele parintilor si bunicilor sufera copii respectiv nepotii". Dar cel mai bine ar fi sa mergeti si sa spuneti toate lucrurile acestea pe care le-ati scris in acest articol unui preot care sunt sigura ca va va invata ce sa faceti. Pe Dumnezeu trebuie sa-l purtati in minte si in inima tot timpul, dar absolut tot timpul. Vorbiti-i nepoatei dvs. despre Iisus Hristos, cititi-i din Sfanta Scriptura si incet incet veti vedea ca se va transforma in cea dinainte. Cititi Paraclisul Maicii Domnului timp de 40 de zile cel putin. Totul sta in puterea lui Dumnezeu. El ne da crucea pe care trebuie sa o purtam. Bunul Dumnezeu sa va dea sanatate si putere sa gasiti lumina...
23.12.2010, 13:40Arina Avram
Medicii inca nu au reusit sa afle cauzele care declanseaza schizofrenia.
Acatistele date la Sf. Ciprian si Sf. Nectarie sunt binevenite. Moastele Sf. Nectarie le gasiti la manastirea Radu Voda din Bucuresti, undeva pe cheiul Dambovitei. Exista acolo un preot minunat care va paote ajuta.
Luati lucrurile incet, pas cu pas. Probleme de genul acesta vin de undeva de foarte din urma, cine stie cu cate generatii...
30.12.2010, 22:36Argentina Cristea
Stima d-na....am observat ca a-ti povestit f putin de mama nepoatei.....ma intreb care a fost relatia nepoatei cu mama in toti acesti ani?Am inteles ca nici in prezent mama nu prea este prezenta in viata ei.Indreptativa pasii impreuna cu nepoata spre biserica.Uneori se mai intampla si minuni......poate anul care vine va poate aducea acea nepoata despre care a-ti povestit asa frumos.Dumnezeu sa va ajute
04.01.2011, 17:48Mircea Radu
Intradevar ceea ce s-a scris in comentariile anterioare poate fi de un real folos si trebuie neaparat incercat totul ; parintii si bunicii sa participe la Sf.Liturghie (cu sufletul, participare activa) , la Sf.Maslu, sa se spovedeasca cu adevarat, nu in graba , sa faca sfestanie acasa, sa tina posturile (chiar si luni - pentru copii) , sa se impartaseasca, sa intervina acea iertare adevarata intre toti ,la toate nivelurile - care este una din caile catre Iubire ; sa stati de vorba cu un duhovnic bun, cu har, cu mintea deschisa si cu experienta ; aici cred ca trebuie luptat cu multe aspecte, de aceea o colaborare intre familie, preot si medic de specialitate cred ca ar fi benefica; sunt cazuri dificile in care numai medicul sau numai preotul nu pot rezolva singuri , trebuie o adevarata "echipa" de suflet.
Si lectura "Cauzele suferintelor" - de Lazarev poate ajuta la constientizare; si dl. doctor Argeseanu cred ca are un cuvant bun de spus.
Inainte de a se putea apropia cu sufletul de biserica poate ar fi bine pentru constientizarea mai rapida a fetei sa participe la cateva cursuri de inforenergetica (gasiti informatii pe internet legat de rolul acestora ), loc unde va gasi cu siguranta oameni apropiati, cu suflet bun si cu ajutorul carora se poate salva.
Daca gasiti cartea lui David Servan Schreiber: "Vindeca stresul, anxietatea si depresia fara medicamente si fara psihanaliza"- ar fi bine sa o cititi intreaga familie (cred ca se gaseste si la libraria Titan - la parterul magazinului Titan din Bucuresti ) ; apar aici aspecte care sigur sunt interesante (creierul emotional functioneaza oarecum independent de cel rational, de aceea "pe spuse" , prin limbaj de multe ori nu prea merge ; legatura creierului emotional se pare ca este directa cu partea fizica; in carte sunt prezentate 7 metode de actiune asupra fizicului care dau rezultate bune in plan emotional ,psihic, afectiv )
Va doresc din suflet sa rezolvati cu bine aceasta problema
Multa Sanatate
15.02.2011, 06:53Nellie Necsa
Am in familie un caz aproape identic cu cel al dvs. nu stiu daca e cea mai buna idee ,dar cred ca daca va las adresa mea de e/mail,o sa ma cautati si o sa gasim intelegere,sfaturi si alinare ...si poate chiar vindecarea celor atit de dragi si bolnavi...va astept!
adresa mea este : corninecsa@yahoo.com
nu locuirsc in romania,dar asta nu e o piedica in calea comunicarii,daca o doriti.
nellie,ny
09.04.2012, 09:16Coca Popa Coca
Dumnezeu si Mama ..sunt doua personaje foarte importante care iti dau curaj si puterea de a strabate viata si de a merge inainte . cred ca vinovata ptr aceasta intamplare este mama copilei ptr ca a lasat-o de izbelite ....dar nu este vremea sa cautam vinovati ..nici-odata nu este tarziu ...cred ca fata are vindecare ...trebuie sa se ocupe de ea chiar mama dansei a o stranga in brate ca atunci cand era copil ..asta daca a facut-o, vre-o data , dar nu cred..sa schimbe mediul de trai ..mai degraba sa va mutati urgent la tara cu ea ...trebuie sa-i cumparati un pui de pisica ...gaini ,pui ..sa aibe activitate si nu o mai indopati cu tot felul de medicamente ....datii doar cate un calmant ,doua pe zi ..comunicati mult cu ea ..punetii intrebari ..nu o lasati sa se afunde prea mult in lumea ei ..(PTR EA A FOST SOCUL PREA MARE ).ea este o fata tanara si cu ajutorul lui Dumnezeu va trece peste aceasta trauma cu ajutorul mamei SI A DV-TRA BUNICUTO..Eu va impartasesc din mai multe experiente de viata ..unele chiar din viata mea ..Am avut o mama severa care nu m-a strans in brate nici-odata sau sa ma dezmierde ..Insa salvarea mea a fost ca am locuit la casa si in fiecare an cresteam cate un boboc de gasca care mergea dupa mine peste tot ...nu va pot povesti mai multe ...Ina cred cu desavarsire ca exista vindecare ptr aceasta Tanara ..II DORESC MULTA SANATATE SI VINDECARE ..daca doriti sa stam de vorba va astept la adresa spikdeea@yahoo.com