După ce am ajuns la bunicii mei din Oltenia, am constatat că o răţuşcă mică ieşise din ou. Era singură şi, dintre toate celelalte, doar ei i se dăduse şansa de a trăi.
M-am hotărât să o cresc, dar nu printre celelalte păsări din curte, ci în camera mea, printre animăluţe de pluş. I-am făcut un pătuţ pe mărimea ei şi am început să o simt din ce în ce mai aproape de sufletul meu. Atunci când o ţineam pe piept şi-i citeam, i se simţeau bătăile inimioarei. Era ca un copil care ascultă o poveste. Pe măsură ce timpul trecea, îmi dădeam seama că nu se poate obişnui cu viaţa ogrăzii şi că depindea de protecţia pe care i-o ofeream. Vara însă a trecut şi a trebuit să mă întorc la şcoală. Iar pe Regina, mica mea răţuşcă, nu puteam să o iau din locul unde crescuse. La plecare, i-am spus cu lacrimi amare că trebuie să mă despart de ea, dar că voi veni vara următoare. M-a privit drept în ochi, deşi n-aş fi crezut că se poate întâmpla vreodată aşa ceva. Privirea ei m-a încredinţat că mă va aştepta pentru eternitate, dar n-a fost aşa. La câteva zile, Reginuţa a murit de inimă rea şi pentru că nu s-a putut obişnui cu viaţa din curte.
Am să regret toată viaţa că nu am luat-o cu mine. Biblia spune că sufletele oamenilor buni după moarte ajung în Rai şi cele ale animalelor, în pământ. Cerându-mi iertare, îl voi contrazice totuşi pe Dumnezeu, fiind convinsă că şi un suflet atât de mic ca al Reginuţei ar putea ajunge în Paradis.
SUZANA G. - Câmpina
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
