După ce am ajuns la bunicii mei din Oltenia, am constatat că o rățușcă mică ieșise din ou. Era singură și, dintre toate celelalte, doar ei i se dăduse șansa de a trăi.
M-am hotărât să o cresc, dar nu printre celelalte păsări din curte, ci în camera mea, printre animăluțe de pluș. I-am făcut un pătuț pe mărimea ei și am început să o simt din ce în ce mai aproape de sufletul meu. Atunci când o țineam pe piept și-i citeam, i se simțeau bătăile inimioarei. Era ca un copil care ascultă o poveste. Pe măsură ce timpul trecea, îmi dădeam seama că nu se poate obișnui cu viața ogrăzii și că depindea de protecția pe care i-o ofeream. Vara însă a trecut și a trebuit să mă întorc la școală. Iar pe Regina, mica mea rățușcă, nu puteam să o iau din locul unde crescuse. La plecare, i-am spus cu lacrimi amare că trebuie să mă despart de ea, dar că voi veni vara următoare. M-a privit drept în ochi, deși n-aș fi crezut că se poate întâmpla vreodată așa ceva. Privirea ei m-a încredințat că mă va aștepta pentru eternitate, dar n-a fost așa. La câteva zile, Reginuța a murit de inimă rea și pentru că nu s-a putut obișnui cu viața din curte.
Am să regret toată viața că nu am luat-o cu mine. Biblia spune că sufletele oamenilor buni după moarte ajung în Rai și cele ale animalelor, în pământ. Cerându-mi iertare, îl voi contrazice totuși pe Dumnezeu, fiind convinsă că și un suflet atât de mic ca al Reginuței ar putea ajunge în Paradis.
SUZANA G. - Câmpina