O partidă în trei

Bătălia prezidenţialelor a intrat în linie dreaptă.

Toate partidele şi-au desemnat candidaţii. În luptă au intrat, ca la fiecare alegere pentru şefia statului, şi personajele exo­tice. De la Liviu Pleşoianu - "independentul" PSD-ist, la Gheorghe Funar sau Miron Cozma, ştiuţi deja de toată lumea pentru excentricităţile lor. Pentru primul tur al unui astfel de scrutin este valabilă zicerea cu "mulţi chemaţi, puţini aleşi!". În genere, în această fază, se cam ştiu cei care pot aspira justificat la "marea finală", turul secund al elecţiunii. În cazul alegerilor noastre, partida se joacă în trei. În afara preşedintelui în funcţiune, Klaus Io­hannis, aspirant de drept la reînnoirea mandatului, şi care are certitudinea accesului în turul secund, pentru locul doi se bat doi candidaţi cu profil ideologic şi viziune po­litică diametral opuse: Dan Barna, reprezentantul USR-PLUS, şi Viorica Dăncilă, şefa şi candidata PSD-ului. Cum surprize în acest prim tur de scrutin sunt destul de greu de imaginat, atenţia "publicului" va fi, probabil, orientată spre duelul celor doi, care devine, într-adevăr, extrem de interesant. Este greu de imaginat că vreunul dintre ceilalţi candidaţi desemnaţi de partide s-ar putea apropia de scorurile potenţiale ale lui Barna sau Dăncilă. PMP a optat pentru Toader Paleologu, pretendent tânăr ce, în fapt, ştie de la început că "se antrenează" pentru alte viitoare campanii. (După părerea mea, PMP ar fi avut şansa unui scor mai mare dacă îl desemna pe Cristian Dia­conescu, un politician experimentat, cu prestaţii no­tabile în ultima vreme.) UDMR l-a nominalizat formal pe eternul Kelemen Hunor, pentru că "partidul" trebuie "să-şi ţină rangul", negocierea voturilor minorităţii etnice urmând să se facă în turul secund, evident, în funcţie de in­teresele oportuniste ale grupării. Pro România a ac­ţionat în aceeaşi schemă a oportunităţii, Victor Ponta, liderul formaţiunii, ştiind perfect că, la actualele prezi­den­ţiale, partidul său nu are nicio şansă să-şi trimită candidatul în finală. Pentru Pro România contează acum doar afirmarea statutului său organizaţional prin "ieşirea la rampă". În acest joc, ALDE are situaţia cea mai pre­cară, partidul pe ducă (după 4% la "europene") avându-l ca reprezentant pe Popescu-Tăriceanu, prototipul po­liticianului oportunist, convins că flerul (în opţiuni) şi no­rocul său (în conjuncturi) îl vor duce neapărat în fotoliul prezidenţial. Tăriceanu, care-şi baza candidatura pe alianţa cu PSD, nu a înţeles nimic din experienţa altui li­beral, demagog ca şi el, Crin Antonescu, şeful defunctei USL, trădat în ultima clipă, în mod firesc, de social-de­mocraţi. Călin Popescu-Tăriceanu este, cum ştie toată lumea, un politician expirat. Renunţarea, în ultima clipă, în favoarea altui personaj exotic, actorul Mircea Diaconu, nu-i schimbă acest statut, ci îl accentuează.
În primul tur al prezidenţialelor vom avea, aşadar, o partidă în trei. Susţinut de PNL, partid cu trend electoral ascendent, datorat respingerii în ansamblu a PSD-ului, Klaus Iohannis are mai multe "argumente" care îi asi­gură, cu certitudine, prezenţa în finală. Primul, cel de a fi preşedinte în funcţiune, atârnă greu, pentru că elec­to­ratul se orientează, în cea mai mare proporţie, spre can­didaţii cunoscuţi prin prestaţiile lor publice. Deşi nu a fost un "preşedinte-jucător", precum Băsescu, deşi a ac­ceptat nominalizări dezastruoase în executiv, din partea PSD-ALDE, deşi a acceptat stoic tăierea multora din atri­bu­ţiile sale de către aceeaşi alianţă (dominatoare în Par­lament şi stăpânitoare a Executivului), Iohannis a dobân­dit o experienţă pe care nimeni nu i-o poate nega. Rolul său în politica externă, de menţinere a României în echi­libru, între cei doi piloni care-i asigură stabilitatea şi suveranitatea, UE şi SUA, a fost esenţial. Ultima vizită la Washington, pe care presa mercenară o descrie drept o vizită de confirmare la "Înalta Poartă", a fost un succes şi, desigur, şi un prilej de "intrare în campanie". Iohannis va intra fără emoţii în turul secund, cu atât mai mult cu cât bătălia dintre ceilalţi doi contracandidaţi va scoate în relief multe din slăbiciunile lor. Barna, reprezentantul dinamicei alianţe USR-PLUS, este încă puţin cunoscut electoratului, iar propunerile lui radicale pot fi dis­confortante pentru grupul (destul de mare) al alegătorilor conservatori sau inerţiali. Barna vrea o "deparazitare" a administraţiei şi înnoirea ei pe criterii meritocratice, o demolare a "sistemului PCR" (pile, cunoştinţe, relaţii) şi o înlocuire a lui cu structuri eficiente socio-economic, pre­cum şi o redistribuire echilibrată a veniturilor statului. Propunerile lui de desfiinţare a "pensiilor şi salariilor spe­ciale" i-au speriat pe mulţi dintre profitorii oligocraţiei promovate de PSD. Dan Barna este susţinut de tânăra ge­neraţie - mult mai bine informată decât masa de manevră a PSD-ului, pensionarii şi funcţionarii de stat - şi de o mare parte a diasporei. În luptă cu el, Viorica Dăncilă îşi va arunca toate atuurile, ştiind că un PSD perdant şi la aceste alegeri îşi începe încheierea ciclului istoric. Toate "argumentele partidului", de la măririle de pensii şi salarii, la angajări de-a valma în administraţie (cu de­di­caţie, în primul rând, pentru rude şi clienţi), vor fi îm­pin­se în joc, completate de mediile mercenare, cu "dez­văluiri murdare", inventate despre adversari. PSD-ul a păstrat "spiritul dragnist", care a adus atâtea neno­ro­ciri ţării, chiar dacă "naşul" său, Dragnea, a ajuns la ră­coa­re. Dăncilă se bazează pe "mobilizarea exemplară a orga­nizaţiilor partidului" şi pe activarea neegoistă a "ba­ro­nilor judeţeni" ai acestuia, deşi mulţi dintre ei s-au vădit a fi în cârdăşie cu lumea interlopă. Bătălia Barna-Dăncilă va fi, cum am spus, cea mai interesantă acţiune a primului tur al prezidenţialelor.