Toate partidele și-au desemnat candidații. În luptă au intrat, ca la fiecare alegere pentru șefia statului, și personajele exotice. De la Liviu Pleșoianu - "independentul" PSD-ist, la Gheorghe Funar sau Miron Cozma, știuți deja de toată lumea pentru excentricitățile lor. Pentru primul tur al unui astfel de scrutin este valabilă zicerea cu "mulți chemați, puțini aleși!". În genere, în această fază, se cam știu cei care pot aspira justificat la "marea finală", turul secund al elecțiunii. În cazul alegerilor noastre, partida se joacă în trei. În afara președintelui în funcțiune, Klaus Iohannis, aspirant de drept la reînnoirea mandatului, și care are certitudinea accesului în turul secund, pentru locul doi se bat doi candidați cu profil ideologic și viziune politică diametral opuse: Dan Barna, reprezentantul USR-PLUS, și Viorica Dăncilă, șefa și candidata PSD-ului. Cum surprize în acest prim tur de scrutin sunt destul de greu de imaginat, atenția "publicului" va fi, probabil, orientată spre duelul celor doi, care devine, într-adevăr, extrem de interesant. Este greu de imaginat că vreunul dintre ceilalți candidați desemnați de partide s-ar putea apropia de scorurile potențiale ale lui Barna sau Dăncilă. PMP a optat pentru Toader Paleologu, pretendent tânăr ce, în fapt, știe de la început că "se antrenează" pentru alte viitoare campanii. (După părerea mea, PMP ar fi avut șansa unui scor mai mare dacă îl desemna pe Cristian Diaconescu, un politician experimentat, cu prestații notabile în ultima vreme.) UDMR l-a nominalizat formal pe eternul Kelemen Hunor, pentru că "partidul" trebuie "să-și țină rangul", negocierea voturilor minorității etnice urmând să se facă în turul secund, evident, în funcție de interesele oportuniste ale grupării. Pro România a acționat în aceeași schemă a oportunității, Victor Ponta, liderul formațiunii, știind perfect că, la actualele prezidențiale, partidul său nu are nicio șansă să-și trimită candidatul în finală. Pentru Pro România contează acum doar afirmarea statutului său organizațional prin "ieșirea la rampă". În acest joc, ALDE are situația cea mai precară, partidul pe ducă (după 4% la "europene") avându-l ca reprezentant pe Popescu-Tăriceanu, prototipul politicianului oportunist, convins că flerul (în opțiuni) și norocul său (în conjuncturi) îl vor duce neapărat în fotoliul prezidențial. Tăriceanu, care-și baza candidatura pe alianța cu PSD, nu a înțeles nimic din experiența altui liberal, demagog ca și el, Crin Antonescu, șeful defunctei USL, trădat în ultima clipă, în mod firesc, de social-democrați. Călin Popescu-Tăriceanu este, cum știe toată lumea, un politician expirat. Renunțarea, în ultima clipă, în favoarea altui personaj exotic, actorul Mircea Diaconu, nu-i schimbă acest statut, ci îl accentuează.
În primul tur al prezidențialelor vom avea, așadar, o partidă în trei. Susținut de PNL, partid cu trend electoral ascendent, datorat respingerii în ansamblu a PSD-ului, Klaus Iohannis are mai multe "argumente" care îi asigură, cu certitudine, prezența în finală. Primul, cel de a fi președinte în funcțiune, atârnă greu, pentru că electoratul se orientează, în cea mai mare proporție, spre candidații cunoscuți prin prestațiile lor publice. Deși nu a fost un "președinte-jucător", precum Băsescu, deși a acceptat nominalizări dezastruoase în executiv, din partea PSD-ALDE, deși a acceptat stoic tăierea multora din atribuțiile sale de către aceeași alianță (dominatoare în Parlament și stăpânitoare a Executivului), Iohannis a dobândit o experiență pe care nimeni nu i-o poate nega. Rolul său în politica externă, de menținere a României în echilibru, între cei doi piloni care-i asigură stabilitatea și suveranitatea, UE și SUA, a fost esențial. Ultima vizită la Washington, pe care presa mercenară o descrie drept o vizită de confirmare la "Înalta Poartă", a fost un succes și, desigur, și un prilej de "intrare în campanie". Iohannis va intra fără emoții în turul secund, cu atât mai mult cu cât bătălia dintre ceilalți doi contracandidați va scoate în relief multe din slăbiciunile lor. Barna, reprezentantul dinamicei alianțe USR-PLUS, este încă puțin cunoscut electoratului, iar propunerile lui radicale pot fi disconfortante pentru grupul (destul de mare) al alegătorilor conservatori sau inerțiali. Barna vrea o "deparazitare" a administrației și înnoirea ei pe criterii meritocratice, o demolare a "sistemului PCR" (pile, cunoștințe, relații) și o înlocuire a lui cu structuri eficiente socio-economic, precum și o redistribuire echilibrată a veniturilor statului. Propunerile lui de desființare a "pensiilor și salariilor speciale" i-au speriat pe mulți dintre profitorii oligocrației promovate de PSD. Dan Barna este susținut de tânăra generație - mult mai bine informată decât masa de manevră a PSD-ului, pensionarii și funcționarii de stat - și de o mare parte a diasporei. În luptă cu el, Viorica Dăncilă își va arunca toate atuurile, știind că un PSD perdant și la aceste alegeri își începe încheierea ciclului istoric. Toate "argumentele partidului", de la măririle de pensii și salarii, la angajări de-a valma în administrație (cu dedicație, în primul rând, pentru rude și clienți), vor fi împinse în joc, completate de mediile mercenare, cu "dezvăluiri murdare", inventate despre adversari. PSD-ul a păstrat "spiritul dragnist", care a adus atâtea nenorociri țării, chiar dacă "nașul" său, Dragnea, a ajuns la răcoare. Dăncilă se bazează pe "mobilizarea exemplară a organizațiilor partidului" și pe activarea neegoistă a "baronilor județeni" ai acestuia, deși mulți dintre ei s-au vădit a fi în cârdășie cu lumea interlopă. Bătălia Barna-Dăncilă va fi, cum am spus, cea mai interesantă acțiune a primului tur al prezidențialelor.