Casele fraţilor Brătianu

- Tururile tematice organizate de istoricul de artă dr. Oana Marinache sunt veritabile incursiuni în istoria Bucureştiului. Afli povestea unor case renumite, a unor părţi din oraş care au fost la origine simple maidane, a unor proprietari celebri sau a unor arhitecţi care au creat chipul de odinioară al urbei, chip păstrat, din păcate, fragmentar. M-am înscris recent pentru turul numit "Casele Brătienilor" şi am avut surpriza plăcută să constat că, în ciuda unui cer înnorat, pregătit de ploaie, s-a strâns un grup numeros, format din participanţi de toate vârstele. Interesul pentru istoria Bucureştiului rămâne viu -

Casa lui Ionel Brătianu

Ne-am strâns cu toţii la statuia lui I. I. C. Bră­tianu, situată pe Bd. Mircea Vulcănescu. E aici un mic parc, umbrit de arbori înalţi, printre care încă stau drepte două coloane din piatră, vestigii ale parcului de odinioară, podoaba pro­prie­tăţii marelui om politic liberal. Casa lui Ionel I.C. Brătianu a supravieţuit până în zilele noastre, dar este, totuşi, degradată, necesitând lucrări urgente de conso­lidare şi renovare. Cad deja primii picuri, dar audienţa e numai ochi şi urechi: "Brătienii au fost originari din Argeş, au avut acolo, la Flo­ri­ca, lângă Piteşti, o casă, unde a locuit bă­trâ­nul Brătianu şi unde s-a născut şi fiul său, Ionel, în 1864. Apoi, după studii de inginerie la Paris, Ionel s-a stabilit în Bucureşti, s-a că­sătorit în 1907 cu Elisa Ştirbei, fostă soţie a lui Alexandru Marghiloman. Mai târziu, Elisa Brătianu a cumpărat această casă şi a ex­tins-o, după planurile arhitectului Petre An­tonescu". Fa­cem un ocol pe câteva străduţe, ca să ajungem în faţa casei, situată peste drum de biserica Amzei, şi să intrăm în curtea interioară. Aici, parcă timpul a încremenit în loc, acum o jumătate de veac. E o atmosferă de lume veche, parcă netul­burată de tăvălugul isto­riei, care s-a pus în mişcare în secolul XX. Ion I.C. Brătianu a avut o carieră po­­litică strălucită, reuşind să ajungă şef al Par­tidului Naţional Liberal, prim-ministru şi ministru de Externe. A susţinut cu tenacitate ie­şi­rea Româ­niei din starea de neutra­litate şi in­tra­rea în război, ală­turi de armatele An­tantei, decizie care, în urma unor sa­crificii umane şi eco­nomice fără pre­cedent, a dus, în final, la unirea Transil­vaniei cu România, în 1918. A murit în 1927, din cauza unei larin­gite infecţioase. Moartea lui a surprins pe toată lu­mea, fiindcă era un om încă viguros, apt să con­ducă destinele ţării. În acelaşi an murise şi regele Ferdi­nand, iar dispa­riţia lui Brătianu a fost re­simţită ca un al doilea şoc de o naţiu­ne deja îndoliată. De aici, din casa aceasta, trupul ne­însufleţit al lui Ionel Bră­tianu a fost trans­portat cu carul cu boi până în Argeş, la Florica, trecând prin sate, unde ţă­ranii i-au adus un ultim omagiu. Elisa a mai trăit 30 de ani, murind în 1957, la vârsta de 87 de ani. În aces­te case, a înfiinţat după doi ani de la moar­tea soţu­lui ei, Aşezămintele Ion I. C. Brătianu, un veritabil for cultural, unde se afla o bibliotecă formată din mii de volume şi unde erau organizate evenimente cul­turale frecventate de intelectuali renumiţi ai vre­mii. Aşezămintele şi-au încetat ac­tivitatea în urma naţionalizării decise de comunişti, iar clădirea şi biblioteca au trecut sub tutela Aca­demiei Române. În ultimii ani, cărţile şi ma­nus­cri­se­le care au re­zistat timpului au fost mutate la Bi­blioteca Naţio­nală, în noul se­diu construit pe splaiul Dâmboviţei.

Casa lui Dinu Brătianu

Între timp, norii s-au risipit, ameninţarea ploii a trecut. Aproape de intersecţia Bd. Dacia cu Calea Dorobanţi, se află casa unde a locuit Constantin (Di­nu) Brătianu, care s-a născut tot în casa părin­tească de la Florica, a fost angajat în viaţa publică şi politică, întocmai ca fraţii săi, ajungând chiar şef al PNL, ultimul şef al PNL-ului interbelic şi sin­gurul dintre fraţi care a cunoscut ororile regi­mu­lui comunist, fiind arestat în 1950, ca să moară în scurt timp, în închisoarea de la Si­ghe­tul Marma­ţiei. Omul po­litic liberal a studiat ingineria la Bucureşti şi la Paris. S-a căsătorit cu Alexandrina Cos­tines­cu. Cariera sa politică a curs fără surpri­ze, fiind timp de aproape 30 de ani depu­tat, iar în 1934, a fost ales preşedinte al PNL, după ce îi muriseră ambii fraţi, Ionel (în 1927) şi Vintilă (în 1930). În vremuri paşnice, funcţia supremă în par­tid i-ar fi adus multe satisfacţii, dar Dinu a preluat şefia par­ti­dului în vremuri care se tulburau tot mai evident. Era ca un comandant de navă care a urcat la ti­monă chiar înainte de declanşarea furtu­nii. Câţiva ani mai târziu, regele Carol I a desfiinţat par­tidele politice, inaugurând astfel dictatura car­lis­tă, urmată de dictatura antonesciană. După 23 august 1944, viaţa politică democratică a părut să revină la viaţă, iar Dinu Brătianu a făcut parte din cele două gu­verne, Sănătescu şi Rădescu. Apoi s-a instalat dic­tatura bolşevică. A însemnat nu numai sfârşitul ca­rierei politice a lui Dinu Brătianu, ci şi sfâr­şitul vieţii lui, la vârsta de 84 de ani. La parterul casei sale funcţionează acum un magazin de haine. Nimic nu anunţă trecătorii că aici a locuit distinsul om politic, victimă a regimu­lui comunist.

Casa lui Vintilă Brătianu

Pe strada Aurel Vlaicu, se află casa unde a lo­cuit Vin­tilă Brătianu, frate cu Dinu, şi, de ase­me­nea, activ în viaţa publică şi politică a Româ­niei, fiind pentru trei ani, între 1907-1910, pri­mar al Bucu­reş­tiului, iar între 1927-1928, prim-ministru. Vin­tilă s-a căsătorit cu Lia Sto­lojan, fiica lui Anas­tase Stolo­jan, la rândul său po­litician libe­ral, ori­ginar din Gorj. În cei trei ani de man­dat ca primar al o­ra­şului, Vintilă a fă­cut operă urba­nistică, reformând aparatul func­ţio­năresc, prin impunerea unor criterii de selectare a angajaţilor. A dispus pavarea cu piatră cubică a marilor bu­levarde şi înfiinţarea unor spaţii verzi şi plantarea a zeci de mii de arbori ornamentali. Totodată, în timpul său au fost construite uzine elec­trice şi îmbunătăţite aducţiunile de apă în oraş. În zona unde se află casa lui Vintilă Bră­tia­nu, era culti­vată, odinioară, viţa-de-vie. Era o pe­riferie, în ade­văratul sens al cuvântului. Ajuns primar, Vin­tilă a lotizat terenul până spre Parcul Ioanid (altă­dată o imensă grădină de zarzavat ), şi a scos su­prafeţele la vânzare. "Lui şi-a rezervat lo­tul acesta, situat spre margine, de forma unui pin­ten, cel mai mare lot din tot terenul", precizează Oa­na Ma­rinache. În perioada in­terbelică, după moar­tea fra­telui său, Ionel Brătianu, în 24 noiembrie 1927, Vin­tilă a pre­luat conducerea gu­ver­nu­lui, dar şi-a depus man­datul în anul următor. Interesant de semnalat este faptul că omul politic liberal, deşi a activat ca deputat vreme înde­lungată (a fost mi­nistru şi chiar prim-mi­nistru), a măr­tu­risit că nu s-a simţit atras de politică, fi­ind mai de­grabă împins să o practice: "Eu n-am avut no­rocul să ră­mân neclintit, căci doream să mă ocup de gos­podăria mea şi să prac­tic in­gineria. Căci toţi m-au forţat să fac po­litică, pe care n-am iu­bit-o, ştiind de copil gro­zăvia su­ferinţelor tatălui meu în lup­tele pe ca­re le du­cea pen­tru ţară, înainte şi după înfăp­tu­i­rea sta­tului nos­­tru. Eu n-am fost năs­cut pen­­tru po­litică, dar alţii nu m-au lăsat să nu intru în po­li­tică şi es­te foarte greu când simţi prea mult pen­tru ţa­ră". Vintilă a mu­rit în 1930. Nu a mai apu­cat să cu­noas­că degradarea pro­gresivă a vieţii politice din Ro­mânia. Casa din stra­da Aurel Vlai­cu, o casă imen­să, e vi­zibilă prin­tre gratiile de fier ale unui gard înalt. Spre deo­sebire de casa lui Io­nel Bră­tianu, din Piaţa Amzei, arată mult mai bine.
Trei ore am umblat prin centrul Bucu­reştiului, ca să vedem, din stradă, casele Brătienilor. Turu­rile organizate de isto­ricul de artă, dr. Oana Ma­rinache, sunt adevărate lecţii în aer liber de istorie a oraşului. O istorie situată atât de aproape, aici, în jurul nostru, sub ochii noştri.