Cifre și fapte
În cursul anului 2018, cancerul a înregistrat la nivel mondial peste 18 milioane de cazuri noi - incidența bolii fiind în creștere. Organizația Mondială a Sănătății explică aceasta prin îmbunătățirea metodelor de diagnosticare, creșterea demografică și prelungirea speranței de viață a populației globului. Dacă ne raportăm la acest ultim factor, vom constata că în ultimii zece ani, rata îmbolnăvirilor a regresat la bărbați, în schimb a avansat puțin la femei. Una dintre cauze ar putea fi consumul de tutun, tot mai răspândit în rândul femeilor, începând din deceniul nouă al secolului trecut și până în prezent.
Ce înseamnă a îngriji bine un pacient?
Actrița canadiană Cobie Smulders are astăzi 37 de ani, un soț iubitor și două fiice adorabile. Dar când împlinise 25 și viața i se deschidea în față ca un drum pe care abia făcuse primii pași, a primit un diagnostic înfricoșător: cancer ovarian. A suferit câteva operații în decurs de doi ani, deoarece boala se extinsese și la ganglionii limfatici, apoi medicii au declarat-o vindecată. Totuși, ea mărturisește: "Cancerul continuă să te urmărească și după ani de zile. Nu știu dacă mă voi elibera vreodată de el - și mai ales de teama că ar putea reveni". Îndrăgita interpretă a unor personaje din seriale și filme americane a învățat cum se poate trăi cu această teamă continuă. La fel ca ea simt cei mai mulți dintre supraviețuitorii bolii maligne.
De exemplu, în Germania există aproape patru milioane de oameni care, la un moment dat, s-au îmbolnăvit de cancer. O parte dintre ei continuă să se afle în viață, în ciuda prezenței unor metastaze, iar mulți sunt considerați deja sănătoși, deci nu mai aparțin oficial categoriei "pacienților". Ceea ce este important, pentru că îi ajută să se detașeze de coșmarul cancerului, pe care l-au lăsat în urmă. Dar pe de altă parte, specialiștii atrag atenția că n-ar trebui să se piardă din vedere faptul că recidiva și efectele tardive sunt posibile oricând. Este ca și cum învingătorii temutei maladii ar păși pe o gheață subțire, ce în fiecare clipă s-ar putea sparge, lăsându-i să alunece într-un hău întunecat.
Boala lasă urme
Modalitățile de diagnosticare și terapia anti-cancer au făcut progrese enorme în ultima vreme. Aceasta este o veste foarte bună - care implică însă noi povocări: ce atenție li se acordă celor însănătoșiți pe termen lung, așa-numiților "cancer survivors", cum li se spune în SUA, unde cercetările pe această temă sunt foarte avansate? Pentru o lungă perioadă de timp, medicina s-a străduit doar să-i țină în viață. Cu orice preț. Acum, când vindecarea se realizează în tot mai multe cazuri, medicii încep să se preocupe și de starea pacienților în perioada de după reușita tratamentului. Fiindcă nici terapiile moderne nu sunt lipsite de riscuri. Administrarea de citostatice și utilizarea radiațiilor pentru arderea țesuturilor malignizate nu trec peste organismul persoanelor afectate fără a lăsa urme. Numeroși foști pacienți se confruntă cu o formă de extenuare aparent fără leac, pe care medicii înșiși o asimilează cu o depresie - însă, din păcate, este vorba de una insensibilă la tratamentul cu medicamente antidepresive. Multe persoane acuză dureri și senzații de amorțeală în membre sau dezvoltă prematur osteoporoză. Alte posibile consecințe sunt dispariția libidoului ori sterilitatea. Ședințele de chimioterapie pot să provoace inimii daune ce se vor manifesta abia zeci de ani mai târziu. Alte simptome chinuitoare sunt: uscăciunea mucoaselor, retenția de lichide în țesuturi, atrofia musculară, slăbirea memoriei și a capacității de concentrare, tulburări anxioase și insomnii.
Psihooncologii avertizează: "Cancerul generează din start o stare de profundă nesiguranță. Redobândirea încrederii în propriul organism și în forța lui de a se regenera reprezintă o adevărată provocare. Scopul avut în vedere de noi este acela de a ajuta pacientul să conștientizeze și apoi să-și activeze resursele de care dispune el însuși, de pildă, plăcerea de a face mișcare, experiența stimulatoare a meditației, activitățile capabile să dea sens existenței și, desigur, relațiile interumane. Mulți izbutesc astfel să găsească o cale de acces către normalitate, către o viață împlinită, la fel ca înainte de perioada dramatică a bolii".
Cât timp rămâne cineva pacient?
Se știe că nici după un tratament încheiat cu rezultate la înălțimea așteptărilor, îngrijorarea legată de problemele de sănătate nu dispare întotdeauna. În cazul cel mai fericit, suferindul a avut lângă el o echipă care l-a susținut pas cu pas și i-a insuflat în permanență curaj: medicii, familia, prietenii, partenerul, ca și propria voință de a duce terapia până la capăt. Atunci când problemele de sănătate par să se fi rezolvat, coechipierii se retrag, socotind că a venit vremea să-l lase pe cont propriu, iar ei să-și vadă de acum de treburile lor. Își spun: "Totul s-a sfârșit cu bine, am reușit împreună, viața poate merge din nou înainte!". Numai că pacientul nu dă semne că s-ar simți ușurat și bucuros, așa cum ar vrea să-l vadă cei din jur, ci e în mod evident chinuit, epuizat și confuz. Fiindcă nu știe care este exact situația lui și ce urmează să se întâmple cu el în viitor. Mulți dintre apropiații săi nu-i înțeleg atitudinea, nu-și dau seama de ce teama bolii continuă să fie atât de prezentă în mintea lui și se gândesc: "Acum am și eu dreptul să mă ocup de ale mele". La urma urmei este firesc, pentru că atâta vreme s-au dedicat nevoilor altuia, iar pe ale lor le-au lăsat în așteptare. Niciun om nu are o capacitate nelimitată de compasiune și altruism, într-o bună zi rezervele lui de solidaritate umană se epuizează. Prietenii și colegii încep să-și spună în sinea lor: "Ai ieșit cu bine din situația de criză, ne putem relaxa cu toții". Sau pe un ton ceva mai categoric: "Gata, e timpul să demarezi. Pune-te pe treabă!". Întorși la vechiul loc de muncă după ce s-au însănătoșit, nu puțini se simt tratați cu o anumită severitate.
Deseori, cei vindecați suferă mai departe
Pentru mulți supraviețuitori ai cancerului, viața de fiecare zi a devenit acum mult mai solicitantă. Sunt mereu lipsiți de energie și mai vulnerabili în fața diverselor afecțiuni, mai predispuși la inflamații. Unul din trei suferă de dureri cronice, după cum a reieșit dintr-un sondaj realizat în SUA. Iar la unul din șase, durerile sunt atât de intense, încât se repercutează negativ asupra activităților zilnice. După circa 150 de zile de la încheierea terapiei, 60% dintre foștii bolnavi de cancer își reiau munca, însă unii se decid să-și abandoneze postul la scurt timp după aceea fiind conștienți că nu mai fac față exigențelor profesionale.
Încă mai grav este faptul că pot exista și efecte tardive ale terapiei, care deseori își fac apariția cu mulți ani mai târziu. Din cauza distanței atât de mari în timp, nici pacienții, dar nici măcar medicii lor de familie nu se gândesc să asocieze problemele nou apărute cu patologia malignă demult depășită. Iar aceasta îngreunează demersul terapeutic.
Mai ales cei cărora li s-a administrat o terapie anticancer în copilărie sau în adolescență au ulterior un risc crescut de îmbolnăvire - care vizează deseori o altă parte a corpului. De exemplu, protocolul de tratament pentru cancerul ganglionilor limfatici prevedea, până nu demult, iradierea în zona pieptului. S-a constatat apoi că, odată ajunse la vârsta adultă, fetițele supuse unor asemenea ședințe de roentgenterapie erau amenințate de pericolul de a dezvolta un cancer mamar. Dar abia din anii 2000, medicina a început să acorde atenție datelor statistice care evidențiau gravitatea acestor efecte tardive. Iar schimbarea de optică se poate măsura în cifre: dacă în anii '70, riscul de consecințe dramatice pe termen lung se afla încă la nivelul de 12,7%, două decenii mai târziu, el se micșorase deja cu o treime. Astăzi există mai multă prudență, în primul rând la utilizarea razelor Roentgen, unde se încearcă tratamente cât mai puțin agresive. La numeroase afecțiuni oncologice, de pildă la limfomul Hodgkin, se restrâng câmpurile de iradiere și, în același timp, se reduc treptat dozele de citostatice, tocmai cu intenția de a împiedica apariția eventualelor efecte secundare. Dacă înainte se acționa pe principiul de a administra bolnavului cantități masive de medicamente pentru a ajunge la rezultatele dorite, în prezent, medicii se străduiesc să obțină cât mai mult posibil, dar în condițiile aplicării unor terapii cu toxicitate minimă.
Obiectivul actual: să realizăm mult, însă prin proceduri blânde
De asemenea, medicina pune acum un accent hotărât pe prevenție. Cu câteva decenii în urmă, pacienților li se recomanda să evite consecvent efortul fizic pe durata chimioterapiei, pe când azi ei sunt îndemnați, dimpotrivă, să facă mișcare cât de multă, deoarece se știe că aceasta poate fi o măsură profilactică eficientă împotriva oboselii cronice care apare pe durata tratamentului cu citostatice.
Specialiștii monitorizează în permanență și funcționarea inimii: "În timpul tratamentului, se fac mai multe ecografii de cord la intervale destul de scurte. Iar prin anumite analize de sânge se determină în laborator markerii cardiaci. Îndată ce se observă o modificare, se trece direct la o terapie cu rol de protecție a inimii încă înainte ca ea să se îmbolnăvească efectiv", Totodată, este foarte importantă și instruirea celor în cauză: "Dacă pacientul știe la ce simptome trebuie să fie atent și este sensibilizat în această privință, el învață să se elibereze de spaimele legate de amănunte irelevante. De pildă, cineva care a avut în tinerețe o tumoră osoasă și simte dureri la un deget de la picior șapte ani mai târziu, n-are motive întemeiate să-și facă griji. În schimb, dacă observă că i se întâmplă frecvent să respire cu greutate atunci când urcă scara, ar trebui să se adreseze unui cardiolog pentru un control la inimă".
Prevenția poate fi de mare folos - acționați din timp
În unele țări europene, sistemul de sănătate s-a organizat deja în acest sens. În Germania se află în desfășurare la centrul oncologic din cadrul Clinicii Universitare Hamburg-Eppendorf (UKE) un program intitulat "Viața după cancer", orientat în mod special spre problemele supraviețuitorilor pe termen lung ai afecțiunilor maligne, cărora li se oferă consiliere și asistență după expirarea perioadei obișnuite de monitorizare de cinci ani. La UKE se ocupă de acești oameni o echipă multidisciplinară, compusă din psihooncologi, nutriționiști și medici sportivi. Sunt acceptate persoanele care au în istoricul lor medical o îmbolnăvire de cancer, chiar dacă ea face parte dintr-un trecut mai îndepărtat. Cei ce și-au încheiat de curând terapia primesc un plan individualizat de îngrijire ulterioară, care trebuie să pună la dispoziția pacientului suficiente informații, astfel încât el să fie în măsură să recunoască din timp eventualele efecte tardive. Din nefericire, centrul oncologic al UKE nu dispune deocamdată de capacitatea necesară pentru a răspunde pozitiv tuturor solicitanților. Astfel, unii dintre ei nu reușesc să aibă acces la acele cunoștințe care le-ar permite să practice prevenția anticancer la nivel personal, integrând-o în existența lor cotidiană. Iar studiile ne arată clar cât de importantă poate fi o asemenea șansă: potrivit cercetătorilor, "numărul cazurilor de cancer s-ar împuțina cu 30-50%, dacă populația s-ar lăsa de fumat, ar renunța la consumul excesiv de alcool, n-ar exagera cu expunerea la soare, ar abandona sedentarismul în favoarea mișcării, s-ar hrăni cu alimente ce nu conțin substanțe nocive și ar avea grijă să-și păstreze greutatea corporală în limitele normale".
Alimentația și mișcarea - pilonii stilului de viață sănătos
Numeroase studii de dată recentă, axate preponderent pe cancerul mamar, colorectal și cel al prostatei, demonstrează că activitatea fizică inițiată din vreme, practicată înaintea și în timpul terapiei, reduce considerabil atât consecințele bolii în sine, cât și pe cele ale tratamentului. Antrenamentul atent personalizat întărește musculatura, alimentează organismul cu energia necesară și îmbunătățește vizibil calitatea vieții.
Nici însemnătatea alimentației corecte n-ar trebui subestimată. Mulți ignoră faptul că greutatea excedentară și lipsa de mișcare sporesc riscul formării de tumori chiar mai mult decât fumatul. Pe de altă parte, este important ca pe întreaga durată a tratamentului, pacientul să se hrănească destul de consistent, pentru ca organismul său să dispună de rezervele de nutrienți care îi sunt neapărat necesari. Deoarece s-a dovedit că o coborâre a greutății cu numai 5% sub pragul minim considerat normal se repercutează negativ asupra speranței de supraviețuire a bolnavului. Atât în timpul terapiei, cât și în faza de recuperare, se recomandă ca alimentația să fie una sănătoasă, cu cât mai puțină carne prelucrată industrial, adică transformată în mezeluri și conserve, în schimb, cu multe alimente de origine vegetală - legume și fructe.
Din ultimele cercetări rezultă că și vitamina D ar contribui la reducerea riscului de cancer. E îndeobște cunoscut faptul că ea se sintetizează în piele sub influența razelor solare. O gamă largă de suplimente găsim în farmacii, dar este de preferat să ne-o procurăm din hrană. Iată câteva alimente care constituie surse bogate de vitamină D. O porție de păstrăv, cu greutatea de 85 g conține 650 UI (unități internaționale). 85 g de somon conservat în ulei se apropie de 800 UI, pe când, dacă este proaspătă, aceeași cantitate ne oferă numai 370 UI. O porție egală de halibut contribuie la necesarul nostru de vitamină D cu 200 UI. Un gălbenuș de ou înseamnă un aport de 40 UI, în schimb, o cană de ciuperci Maitake, tăiate în cubulețe, ne aprovizionează cu peste 700 UI.
Dar înainte de toate, nu trebuie pierdută nicio clipă din vedere pofta de viață. Căci intensitatea cu care trăim momentul prezent și puterea de a ne bucura de el reprezintă un element esențial pe calea spre o viață frumoasă și plină de satisfacții.