Vara e bine să cercetăm cerul cu privirea, din când în când, ca să ştim ce urmează să se întâmple. Dacă vedem rândunelele zburând foarte sus, acela este semnul care ne încredinţează că vremea va rămâne frumoasă. Dintr-un motiv cât se poate de simplu: insectele sunt purtate de curenţii de aer, ceea ce înseamnă că un front de aer cald, cu mişcare ascendentă, le va transporta la înălţime. Dimpotrivă, curenţii descendenţi, care indică temperaturi scăzute, le aduc la o distanţă mai mică de sol. Rândunelele nu fac altceva decât să urmărească insectele - şi astfel ne oferă un buletin meteorologic demn de toată încrederea. Dar insectele nu figurează numai în meniul păsărilor. Şi brotacii sunt foarte interesaţi de planul de zbor al muştelor şi ţânţarilor. În zilele însorite, gâzelor le place să se încălzească odihnindu-se pe frunzele şi rămurelele înalte ale tufişurilor, deci broscuţele n-au încotro şi trebuie să se lanseze în ascensiuni temerare, pentru a ajunge la felul lor de mâncare preferat.
De asemenea, cele mai multe dintre animale sunt înzestrate cu o sensibilitate specială, care le permite să se ferească la momentul oportun de ameninţările intemperiilor. De pildă, picăturile de ploaie şi rafalele de vânt pot încleia aripile fluturilor, astfel încât aceştia cad la pământ. De aceea, cu câteva ore înainte să se dezlănţuie o furtună, fluturii se retrag într-un ascunziş sigur, unde aşteaptă nemişcaţi, cu aripile strânse, până când trece potopul. În schimb, pentru melci este periculoasă canicula. Celulele senzoriale aflate în zona capului îi avertizează atunci când aerul devine prea uscat, iar ei îşi găsesc un loc unde să se refugieze. În natură, asemenea sisteme de alarmă sunt vitale, deoarece asigură supravieţuirea. Dacă veţi observa cu atenţie tot ce vă înconjoară şi schimbările survenite pe neaşteptate, nu veţi mai fi atât de lesne surprinşi de capriciile vremii şi vă veţi putea orienta singuri, fără ajutorul aplicaţiei de pe smartphone.