În anii '70-'80 ai secolului trecut m-am bucurat de prietenia lui Mihai Botez (1940-1995) şi a soţiei lui, Mariana Celac (1936-2018). Au fost printre cei mai deştepţi, în ambele sensuri ale cuvântului - şi de inteligenţă superioară, şi de luciditate vigilentă - oameni pe care i-am cunoscut. Pe lângă excelenţă în profesiile lor, Mihai ca matematician şi specialist în prospectivă, Mariana ca arhitect, amândoi reuneau în personalităţile lor fermecătoare multe alte înzestrări, aveau umor şi povesteau atât de bine că nu mă mai săturam să-i ascult. Şi mai ales aveau curajul, pe care nici eu şi niciunul dintre cunoscuţii mei nu-l avea, de a critica public regimul ceauşist care ne chinuia "multilateral" existenţa cotidiană. Curajul de a cere dialog şi o viaţă normală pentru concetăţenii lor. Mihai Botez, disidentul solitar, a încercat mai întâi să se adreseze la vârful puterii comuniste, arătându-i încălcările flagrante ale normelor şi valorilor proclamate chiar de ea şi propunând soluţii pentru îmbunătăţirea vieţii românilor. Fiindcă n-a fost luat în seamă decât de Securitate, care i-a deschis un dosar de urmărire, a trimis scrisorile deschise spre a fi citite la "Europa liberă", şi a dat interviuri unor jurnalişti occidentali, în speranţa că analizele lui în care releva consecinţele măsurilor aberante asupra omului de rând vor produce modificări în gândirea aparatului de partid. Nu numai că vocea lui n-a avut niciun efect în ţară la acel nivel, dar, pentru că în străinătate disidentul român devenise cunoscut, s-a elaborat, din comandă superioară, încă din 1982, un plan de compromitere a lui "prin acreditarea ideii că Mihai Botez e informatorul organelor de Securitate". Planul făcut de specialişti în dezinformare şi manipulare a funcţionat şi după 1989, şi chiar şi acum, la 24 de ani de la moartea disidentului atât de curajos, denigrarea lui, cu rea credinţă şi fără dovezi convingătoare, continuă. Pentru a cunoaşte personalitatea şi valoarea reală a acestui excepţional intelectual critic, demersurile şi analizele crizei sistemice a comunismului românesc, ediţia pe care vi-o recomand e esenţială. Profesionist alcătuită de tânăra cercetătoare Ana-Maria Cătănuş, cartea cuprinde, pe lângă studiile de "comunismologie" structurală şi de prospectivă ale lui Mihai Botez, pe lângă memoriile şi interviurile din 1979-87, şi secţiuni dedicate omului, biografiei sale, cu amintiri şi aprecieri ale unor personalităţi care i-au fost apropiate. Cea mai interesantă şi vie e contribuţia surorii, Viorica Oancea, care comentează şi ilustraţiile de la sfârşitul volumului. Aflăm astfel că Mihai Botez a fost, la 26 de ani, cel mai tânăr doctor în matematici de la noi, şi a fost foarte apreciat în mari centre universitare din lume ca specialist în Studiul Viitorului. Sunt punctate demersurile disidenţei lui de până în 1989 şi realizările de după, când a fost acreditat ca ambasador al României la ONU şi apoi ca ambasador al României în SUA. În anii aceia '90, când societatea era divizată pătimaş, Mihai Botez a fost aspru criticat că a acceptat să fie "ambasadorul lui Iliescu". Aflăm că şi opoziţia, prin Alianţa Civică, îi propusese aceste posturi, dar cum pierduse alegerile, Mihai Botez, care voia să fie util ţării prin relaţiile şi bunul lui renume internaţional, a acceptat să fie ambasadorul României, nu al lui Iliescu. Şi-a sacrificat astfel liniştea şi pasiunea de-o viaţă pentru matematică şi muzică, la care visa să revină, odată împlinită datoria. N-a mai apucat.
Selecţia "Formula AS"
* Mihai Botez, "«Lumea a doua» şi alte scrieri din anii disidenţei solitare 1979-1987", ediţie îngrijită, studiu biografic, cronologie şi studii introductive de Ana-Maria Cătănuş, prefaţă de Eugen Simion, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (tel. 021/315.67.54), 552 p.
În anii '70-'80 ai secolului trecut m-am bucurat de prietenia lui Mihai Botez (1940-1995) şi a soţiei lui, Mariana Celac (1936-2018). Au fost printre cei mai deştepţi, în ambele sensuri ale cuvântului - şi de inteligenţă superioară, şi de luciditate vigilentă - oameni pe care i-am cunoscut. Pe lângă excelenţă în profesiile lor, Mihai ca matematician şi specialist în prospectivă, Mariana ca arhitect, amândoi reuneau în personalităţile lor fermecătoare multe alte înzestrări, aveau umor şi povesteau atât de bine că nu mă mai săturam să-i ascult. Şi mai ales aveau curajul, pe care nici eu şi niciunul dintre cunoscuţii mei nu-l avea, de a critica public regimul ceauşist care ne chinuia "multilateral" existenţa cotidiană. Curajul de a cere dialog şi o viaţă normală pentru concetăţenii lor. Mihai Botez, disidentul solitar, a încercat mai întâi să se adreseze la vârful puterii comuniste, arătându-i încălcările flagrante ale normelor şi valorilor proclamate chiar de ea şi propunând soluţii pentru îmbunătăţirea vieţii românilor. Fiindcă n-a fost luat în seamă decât de Securitate, care i-a deschis un dosar de urmărire, a trimis scrisorile deschise spre a fi citite la "Europa liberă", şi a dat interviuri unor jurnalişti occidentali, în speranţa că analizele lui în care releva consecinţele măsurilor aberante asupra omului de rând vor produce modificări în gândirea aparatului de partid. Nu numai că vocea lui n-a avut niciun efect în ţară la acel nivel, dar, pentru că în străinătate disidentul român devenise cunoscut, s-a elaborat, din comandă superioară, încă din 1982, un plan de compromitere a lui "prin acreditarea ideii că Mihai Botez e informatorul organelor de Securitate". Planul făcut de specialişti în dezinformare şi manipulare a funcţionat şi după 1989, şi chiar şi acum, la 24 de ani de la moartea disidentului atât de curajos, denigrarea lui, cu rea credinţă şi fără dovezi convingătoare, continuă. Pentru a cunoaşte personalitatea şi valoarea reală a acestui excepţional intelectual critic, demersurile şi analizele crizei sistemice a comunismului românesc, ediţia pe care vi-o recomand e esenţială. Profesionist alcătuită de tânăra cercetătoare Ana-Maria Cătănuş, cartea cuprinde, pe lângă studiile de "comunismologie" structurală şi de prospectivă ale lui Mihai Botez, pe lângă memoriile şi interviurile din 1979-87, şi secţiuni dedicate omului, biografiei sale, cu amintiri şi aprecieri ale unor personalităţi care i-au fost apropiate. Cea mai interesantă şi vie e contribuţia surorii, Viorica Oancea, care comentează şi ilustraţiile de la sfârşitul volumului. Aflăm astfel că Mihai Botez a fost, la 26 de ani, cel mai tânăr doctor în matematici de la noi, şi a fost foarte apreciat în mari centre universitare din lume ca specialist în Studiul Viitorului. Sunt punctate demersurile disidenţei lui de până în 1989 şi realizările de după, când a fost acreditat ca ambasador al României la ONU şi apoi ca ambasador al României în SUA. În anii aceia '90, când societatea era divizată pătimaş, Mihai Botez a fost aspru criticat că a acceptat să fie "ambasadorul lui Iliescu". Aflăm că şi opoziţia, prin Alianţa Civică, îi propusese aceste posturi, dar cum pierduse alegerile, Mihai Botez, care voia să fie util ţării prin relaţiile şi bunul lui renume internaţional, a acceptat să fie ambasadorul României, nu al lui Iliescu. Şi-a sacrificat astfel liniştea şi pasiunea de-o viaţă pentru matematică şi muzică, la care visa să revină, odată împlinită datoria. N-a mai apucat.
În anii '70-'80 ai secolului trecut m-am bucurat de prietenia lui Mihai Botez (1940-1995) şi a soţiei lui, Mariana Celac (1936-2018). Au fost printre cei mai deştepţi, în ambele sensuri ale cuvântului - şi de inteligenţă superioară, şi de luciditate vigilentă - oameni pe care i-am cunoscut. Pe lângă excelenţă în profesiile lor, Mihai ca matematician şi specialist în prospectivă, Mariana ca arhitect, amândoi reuneau în personalităţile lor fermecătoare multe alte înzestrări, aveau umor şi povesteau atât de bine că nu mă mai săturam să-i ascult. Şi mai ales aveau curajul, pe care nici eu şi niciunul dintre cunoscuţii mei nu-l avea, de a critica public regimul ceauşist care ne chinuia "multilateral" existenţa cotidiană. Curajul de a cere dialog şi o viaţă normală pentru concetăţenii lor. Mihai Botez, disidentul solitar, a încercat mai întâi să se adreseze la vârful puterii comuniste, arătându-i încălcările flagrante ale normelor şi valorilor proclamate chiar de ea şi propunând soluţii pentru îmbunătăţirea vieţii românilor. Fiindcă n-a fost luat în seamă decât de Securitate, care i-a deschis un dosar de urmărire, a trimis scrisorile deschise spre a fi citite la "Europa liberă", şi a dat interviuri unor jurnalişti occidentali, în speranţa că analizele lui în care releva consecinţele măsurilor aberante asupra omului de rând vor produce modificări în gândirea aparatului de partid. Nu numai că vocea lui n-a avut niciun efect în ţară la acel nivel, dar, pentru că în străinătate disidentul român devenise cunoscut, s-a elaborat, din comandă superioară, încă din 1982, un plan de compromitere a lui "prin acreditarea ideii că Mihai Botez e informatorul organelor de Securitate". Planul făcut de specialişti în dezinformare şi manipulare a funcţionat şi după 1989, şi chiar şi acum, la 24 de ani de la moartea disidentului atât de curajos, denigrarea lui, cu rea credinţă şi fără dovezi convingătoare, continuă. Pentru a cunoaşte personalitatea şi valoarea reală a acestui excepţional intelectual critic, demersurile şi analizele crizei sistemice a comunismului românesc, ediţia pe care vi-o recomand e esenţială. Profesionist alcătuită de tânăra cercetătoare Ana-Maria Cătănuş, cartea cuprinde, pe lângă studiile de "comunismologie" structurală şi de prospectivă ale lui Mihai Botez, pe lângă memoriile şi interviurile din 1979-87, şi secţiuni dedicate omului, biografiei sale, cu amintiri şi aprecieri ale unor personalităţi care i-au fost apropiate. Cea mai interesantă şi vie e contribuţia surorii, Viorica Oancea, care comentează şi ilustraţiile de la sfârşitul volumului. Aflăm astfel că Mihai Botez a fost, la 26 de ani, cel mai tânăr doctor în matematici de la noi, şi a fost foarte apreciat în mari centre universitare din lume ca specialist în Studiul Viitorului. Sunt punctate demersurile disidenţei lui de până în 1989 şi realizările de după, când a fost acreditat ca ambasador al României la ONU şi apoi ca ambasador al României în SUA. În anii aceia '90, când societatea era divizată pătimaş, Mihai Botez a fost aspru criticat că a acceptat să fie "ambasadorul lui Iliescu". Aflăm că şi opoziţia, prin Alianţa Civică, îi propusese aceste posturi, dar cum pierduse alegerile, Mihai Botez, care voia să fie util ţării prin relaţiile şi bunul lui renume internaţional, a acceptat să fie ambasadorul României, nu al lui Iliescu. Şi-a sacrificat astfel liniştea şi pasiunea de-o viaţă pentru matematică şi muzică, la care visa să revină, odată împlinită datoria. N-a mai apucat.
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
