Vremuri grele se abătuseră peste români. Urgia roşie atinsese ţara şi, ca multe alte familii, şi a noastră era cuprinsă de groază şi de prigoană. Tatăl meu, căpitan de artilerie, ofiţer de elită în armata regală, cu pieptul acoperit de medalii pentru merite deosebite pe front, a fost arestat, iar eu rămăsesem fără sprijin, mama fără serviciu (cu doi bătrâni care trebuiau susţinuţi), zbătându-se pe la Rahova pentru a-şi vedea soţul. Deoarece erau valuri de arestări printre ofiţerii armatei regale, urmate de confiscări ale bunurilor familiilor acestora, mama a dus cele mai importante lucruri din casă (carpete persane de mare valoare, hainele tatii, lenjeriile făcute pentru zestrea mea, porţelanuri şi alte bunuri importante) la o vecină de treabă şi bună prietenă, printre puţinii oameni care parcă nu fuseseră cuprinşi de valul trădării.
Într-o dimineaţă de primăvară, în care soarele strălucea vesel, parcă nepăsător la tot ce se întâmplă, acea vecină a venit la noi, aducându-ne un văl de pânză neagră şi şorţuri de dat pomană, spunându-le bunicilor mei că o să avem nevoie de ele pentru îngroparea tatălui meu, deoarece el va muri în închisoare, ca "duşman al poporului". Cât despre lucrurile date în păstrare, le confiscase, ca pe un drept, pentru ea. Îmi aduc aminte cum am plâns împreună cu bunicii mei, până când a venit mama de la Văcăreşti, unde fusese transferat tatăl meu (cu toate că nu fusese judecat). I-am povestit totul cu lux de amănunte. Supărarea ei a fost devastatoare, deoarece fusese trădată de singura persoană în care mai avusese încredere în lumea cuprinsă de haos. Zile în şir nu a mai mâncat, stând în cameră şi rugându-se la icoana Sfântului Nicolae, protectorul casei, icoană veche de 200 de ani, moştenită de la bunica ei, care fusese fată de preot. A postit zile în şir şi s-a rugat la icoană şi la Sfânta Maria, căreia îi purta numele. În a treia noapte, mama a visat-o pe Sfânta Maria care o mângâia şi a sfătuit-o: "Nu fi supărată, copila mea, căci Domnul este de partea ta. În ziua ce va urma, vecina ta va fi plecată, iar cheia o va lăsa sub o piatră în spatele casei. Nu te teme să îţi recuperezi lucrurile, Domnul a văzut durerea ta şi S-a îndurat. Să faci ce ţi-am spus, căci necunoscute sunt căile Domnului". Dimineaţă, mama ne-a luat pe mine şi pe fina mea, în vârstă de 14 ani, şi a plecat să facă ceea ce îi spusese Fecioara. Am intrat în curte şi am mers în spatele casei. Am găsit cheia exact în locul indicat de Fecioară în vis. Mama a luat cheia, a deschis, a găsit uşor lucrurile date în păstrare, le-am pus în saci şi le-am dus acasă. Acolo, cu toţii am plâns de bucurie, dar ne era frică de ce va urma. Au trecut câteva zile, şi când vecina a mers în camera în care erau lucrurile, a văzut că lipseau. A venit cu o falcă în cer şi una în pământ, trântind uşa şi, transfigurată de ură, a ameninţat-o pe mama că o dă pe mâna miliţiei, fiindcă îi intrase în casă. Când vecina a ameninţat-o cu miliţia, mama - cu un calm desăvârşit - i-a amintit că şi ea e vinovată de tăinuire (era o adevărată crimă să sprijini familiile prigonite de comunişti) şi dacă îşi vrea răul, să o denunţe. Apoi i-a returnat pânza neagră, spunându-i: "Cine sapă groapa altuia cade el în ea". Dumnezeu îi dăduse putere şi curaj.
Acum eu am 70 de ani şi deseori mă întâlnesc cu vecina despre care v-am scris. Are 93 de ani şi a fost părăsită de toţi. Cea care îi dăduse doliul mamei nu a avut parte de nimeni. I-au murit surorile şi fratele, copiii au murit la cutremur. Singurul copil în viaţă i-a vândut casa şi acum trăieşte din milă, singură, cu dorinţa de a veni moartea mai repede să o ia, dar aceasta o ocoleşte, prelungindu-i şi mai mult suferinţa. În ce-o priveşte pe mama, ea a fost bunică şi străbunică, iar la 80 de ani a murit înconjurată de iubirea noastră imensă.
MONICA P. - Giurgiu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
