Vremuri grele se abătuseră peste români. Urgia roșie atinsese țara și, ca multe alte familii, și a noastră era cuprinsă de groază și de prigoană. Tatăl meu, căpitan de artilerie, ofițer de elită în armata regală, cu pieptul acoperit de medalii pentru merite deosebite pe front, a fost arestat, iar eu rămăsesem fără sprijin, mama fără serviciu (cu doi bătrâni care trebuiau susținuți), zbătându-se pe la Rahova pentru a-și vedea soțul. Deoarece erau valuri de arestări printre ofițerii armatei regale, urmate de confiscări ale bunurilor familiilor acestora, mama a dus cele mai importante lucruri din casă (carpete persane de mare valoare, hainele tatii, lenjeriile făcute pentru zestrea mea, porțelanuri și alte bunuri importante) la o vecină de treabă și bună prietenă, printre puținii oameni care parcă nu fuseseră cuprinși de valul trădării.
Într-o dimineață de primăvară, în care soarele strălucea vesel, parcă nepăsător la tot ce se întâmplă, acea vecină a venit la noi, aducându-ne un văl de pânză neagră și șorțuri de dat pomană, spunându-le bunicilor mei că o să avem nevoie de ele pentru îngroparea tatălui meu, deoarece el va muri în închisoare, ca "dușman al poporului". Cât despre lucrurile date în păstrare, le confiscase, ca pe un drept, pentru ea. Îmi aduc aminte cum am plâns împreună cu bunicii mei, până când a venit mama de la Văcărești, unde fusese transferat tatăl meu (cu toate că nu fusese judecat). I-am povestit totul cu lux de amănunte. Supărarea ei a fost devastatoare, deoarece fusese trădată de singura persoană în care mai avusese încredere în lumea cuprinsă de haos. Zile în șir nu a mai mâncat, stând în cameră și rugându-se la icoana Sfântului Nicolae, protectorul casei, icoană veche de 200 de ani, moștenită de la bunica ei, care fusese fată de preot. A postit zile în șir și s-a rugat la icoană și la Sfânta Maria, căreia îi purta numele. În a treia noapte, mama a visat-o pe Sfânta Maria care o mângâia și a sfătuit-o: "Nu fi supărată, copila mea, căci Domnul este de partea ta. În ziua ce va urma, vecina ta va fi plecată, iar cheia o va lăsa sub o piatră în spatele casei. Nu te teme să îți recuperezi lucrurile, Domnul a văzut durerea ta și S-a îndurat. Să faci ce ți-am spus, căci necunoscute sunt căile Domnului". Dimineață, mama ne-a luat pe mine și pe fina mea, în vârstă de 14 ani, și a plecat să facă ceea ce îi spusese Fecioara. Am intrat în curte și am mers în spatele casei. Am găsit cheia exact în locul indicat de Fecioară în vis. Mama a luat cheia, a deschis, a găsit ușor lucrurile date în păstrare, le-am pus în saci și le-am dus acasă. Acolo, cu toții am plâns de bucurie, dar ne era frică de ce va urma. Au trecut câteva zile, și când vecina a mers în camera în care erau lucrurile, a văzut că lipseau. A venit cu o falcă în cer și una în pământ, trântind ușa și, transfigurată de ură, a amenințat-o pe mama că o dă pe mâna miliției, fiindcă îi intrase în casă. Când vecina a amenințat-o cu miliția, mama - cu un calm desăvârșit - i-a amintit că și ea e vinovată de tăinuire (era o adevărată crimă să sprijini familiile prigonite de comuniști) și dacă își vrea răul, să o denunțe. Apoi i-a returnat pânza neagră, spunându-i: "Cine sapă groapa altuia cade el în ea". Dumnezeu îi dăduse putere și curaj.
Acum eu am 70 de ani și deseori mă întâlnesc cu vecina despre care v-am scris. Are 93 de ani și a fost părăsită de toți. Cea care îi dăduse doliul mamei nu a avut parte de nimeni. I-au murit surorile și fratele, copiii au murit la cutremur. Singurul copil în viață i-a vândut casa și acum trăiește din milă, singură, cu dorința de a veni moartea mai repede să o ia, dar aceasta o ocolește, prelungindu-i și mai mult suferința. În ce-o privește pe mama, ea a fost bunică și străbunică, iar la 80 de ani a murit înconjurată de iubirea noastră imensă.
MONICA P. - Giurgiu