În afară de formele de anemie comune, există şi alte forme mai rare (aplastică, sideroblastică, deficitul de glucoză-6-fosfatdehidrogenaza), printre care regăsim şi talasemia. Aceasta din urmă este o anomalie ce are la bază defecte moştenite ale hemoglobinei şi presupune două tipuri de manifestare. Alfa talasemia (anemia minoră) NU prezintă simptome ieşite din comun, singurele semne care pot trăda o astfel de stare patologică fiind slăbiciunea, oboseala, episoadele vertiginoase, absenţa apetitului şi scăderea în greutate. În schimb, beta talasemia este o formă severă de anemie, caracterizată prin simptome mai grave, care necesită îngrijire medicală pe viaţă. Aşa cum spuneam, talasemia minoră (cazul dvs.) NU beneficiază de un tratament specific, însă forma moderată impune câteva reguli care trebuie respectate:
* Nu se administrează fier suplimentar.
* Trebuie evitate medicamentele antibiotice, sulfonamidele şi vitamina C, care favorizează absorbţia fierului din alimente.
* Se recomandă administrarea de acid folic (B9) pentru sinteza de noi eritrocite.
* Se va evita efortul fizic prelungit.
Sigur, nu la fel stau lucrurile în cazul beta talasemiei, unde, în lipsa tratamentului, viaţa pacientului este pusă serios sub semnul întrebării. Dar deşi nu exista un tratament curativ pentru beta talasemie, metodele actuale pot prelungi viaţa pacientului în mod considerabil.
Tratamentul beta talasemiei implică transfuzii repetate de hematii, care pot transporta o cantitate crescută de fier, ce poate încărca excesiv organele vitale (ficat, splină, pancreas, inimă, glande endocrine, tegumente), condiţie patologică ce poate fi fatală dacă fierul în exces nu este eliminat. În consecinţă, se impune tratamentul zilnic cu chelatori de fier. În acest scop, un tratament inovator este reprezentat de Deferasirox, chelator oral cu administrare unică, zilnică.
Deşi fiica dvs. NU se află în această situaţie, amintesc că în cazul beta talasemiei pot apărea complicaţii de natură infecţioasă (HIV, parvovirusuri, infecţii bacteriene sau fungice, ca urmare a numeroaselor transfuzii de sânge. În sfârşit, trebuie ştiut că singura terapie care asigură vindecarea definitivă este transplantul de măduvă osoasă hematogenă, însă costurile sunt ridicate, iar şansele pentru un donator compatibil sunt foarte reduse.
În concluzie, forma uşoară de talasemie de care suferă fiica dvs. este, din fericire, forma care presupune o gestionare facilă, cu caracter de cele mai multe ori asimptomatic.
Să auzim numai de bine!
Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist MF, competenţă Ultrasonografie generală şi consultaţii cu biorezonanţă, Clinica Armonia Center Bucureşti, tel. 0723/51.07.37
"Am manifestări alergice, dar nu mi se depistează alergenul"
(Răspuns pentru MARILENA, F. AS nr. 1369)
Dragă Marilena,
Un intestin cu un dezechilibru de floră intestinală devine excesiv de sensibil, iritat, poate chiar inflamat şi ulcerat. De aici numai este decât un pas către faza în care apar reacţiile imunitare ce interpretează moleculele alimentare incomplet digerate ca pe un inamic. În acest fel apar alergiile la diverşi factori alimentari.
Terapia medicală nu este decât una singură: antihistaminice şi antiinflamatoare steroidiene. Reglarea se face însă numai când te reîntorci la cauză şi parcurgi următoarele etape:
* Reechilibrezi flora intestinală.
* Modulezi imunitatea, adică corectezi imunitatea astfel încât să nu mai reacţioneze exagerat la factori externi, cu care organismul se întâlneşte frecvent. Spre exemplu: există alergii la razele solare, foarte periculoase, care pot duce la boli autoimune cum este lupusul eritematos. Bineînţeles că o atitudine corectă o reprezintă evitarea expunerii la soare puternic şi folosirea de factori de protecţie solară de mare intensitate.
Rezultate foarte bune în situaţii de alergii de piele şi dermatite alergice se observă atunci când se utilizează probiotice de calitate ce conţin tulpini de lactobacilus acidophilus şi lactobacilus bulgaricus. Acestea au putere antialergică şi ajută la modularea imunităţii. Totodată, se recomandă atât caroteni complecşi - care au rol în modularea imunităţii, cât şi acizi graşi nesaturaţi, cu rol în scăderea prostaglandinelor pro-inflamatorii. Este importantă şi dieta pe perioada reglării imunităţii, pentru a nu stimula reacţii alergice.
Pentru un program personalizat este nevoie de un consult ce permite fiecăruia să îşi asigure starea de sănătate într-un interval de timp cât mai scurt.
Farm. Liliana Samson - Expert Good Days Therapy, tel: 0752/269.237
"Am arsuri mari la stomac"
(Răspuns pentru SIMION P. - Tecuci, F. AS nr. 1366)
Arsurile la nivelul stomacului (gastritele), presupun apariţia unui dezechilibru la acest nivel, însoţit de iritaţia sau inflamaţia mucoasei gastrice. Vizita la medicul specialist asigură stabilirea unui tratament corect şi eficient, precum şi identificarea cauzelor ce au dus la apariţia simptomelor respective. Gastritele pot debuta în urma administrării unor medicamente (antiinflamatoare), pe fond de stres, supărare, oboseală, sau pot fi asociate prezenţei Helicobacter pylori, caz în care se recomandă un tratament complex cu antibiotice, protectoare gastrice etc. Pacienţii cu gastrită se confruntă frecvent cu recidive pe timpul primăverii sau toamnei, când simptomele se pot acutiza, iar gastritele se reactivează. Acestora li se recomandă ca alimentele să fie repartizate în cantităţi mici şi, pe parcursul zilei, să consume cu moderaţie sau să evite crudităţile, citricele, cafeaua, alcoolul sau alimentele iuţi ori piperate, care pot irita şi mai mult mucoasa gastrică. Legumele şi fructele se vor consuma fierte, înăbuşite sau coapte. Nerespectarea unei igiene alimentare minime poate complica simptomele, arsurile la stomac fiind urmate de dureri, ulcer, deficit de deglutiţie, reflux esofagian (vine înapoi mâncarea), senzaţia de piatră în stomac, probleme de tranzit intestinal, crampe, balonare etc. Vă recomand administrarea unui gel buvabil de ACTIValoe, ce nu conţine agenţi de îngroşare sau coloranţi, ce poate fi administrat cu uşurinţă, înainte de masă, dimineaţa şi seara, având rolul de a forma o peliculă protectoare la nivelul mucoasei gastrice. Printr-o metodă ultramodernă de procesare a plantei Aloe vera, producătorul ALOECORP Inc. - lider mondial de extracte din Aloe vera, obţine o formulă concentrată de o calitate superioară, o formulă activă biologic. Beneficiile administrării ACTIValoe acoperă întreg aparatul digestiv, asigurând o bună digestie, reglarea tranzitului intestinal, protecţie gastrică. În plus, ajută la buna funcţionare a sistemului imunitar, susţine organismul obosit şi epuizat, creşte rezistenţa la efort psihic, contribuie la menţinerea glicemiei în limite normale, ceea ce o recomandă ca bun tratament în stări de convalescenţă şi chiar în cure de slăbire.
Multă sănătate!
Ing. OVIDIU MIRCEA POCANSCHI - Cluj-Napoca, tel. 0264/58.11.36, 0744/91.02.93, e-mail: mirceapocanschi@yahoo.com
"În preajma mirosurilor puternice, îmi apare o iritaţie pe faţă"
(Răspuns pentru MARIN - jud. Vaslui, F. AS nr. 1343)
Stimate domn, se pare că aveţi o hipersensibilitate a nasului la mirosuri. Vă recomand să vă ungeţi cu unguent POCO în fiecare nară, pe o adâncime de maximum 1,5 cm şi, concomitent, şi pe locurile de pe faţă unde vă apare iritaţia, timp de cel puţin 20 de zile. Dacă veţi constata o ameliorare, veţi continua ungerile până la vindecare.