Descoperit frecvent la un examen de rutină, hemangiomul hepatic nu reprezintă altceva decât un conglomerat de vase de sânge, altfel spus, o formă tumorală benignă. Deşi din punct de vedere etiologic cauzele care determină apariţia hemangioamelor nu sunt cunoscute, se pare ca tratamentele anticoncepţionale, cele de substituţie hormonală (la femei) sau administrarea de cortizonice ar putea favoriza apariţia lor dacă bineînţeles ele nu au o determinare genetică. Chiar dacă, de obicei, hemangioamele sunt asimptomatice, în cazul celor voluminoase pot exista simptome, cum ar fi durerea resimţită în hipocondrul drept, episoade icterice prin compresie pe căile biliare, insuficienţă cardiacă, febră, scădere în greutate, greaţă, vomismente etc. Mai mult, există situaţii (rare) în care hemangioamele pot genera complicaţii importante (cele mai mari de 10 cm) traduse prin rupere în interiorul ficatului, în căile biliare sau în peritoneu (hemoragie internă), compresie pe stomac şi chiar insuficienţă cardiacă.
Simptomele care pot trăda existenţa unei complicaţii sunt: dureri abdominale severe, scaune cu sânge, greaţă şi vomismente, uneori stare de şoc cu transpiraţie şi scăderea tensiunii arteriale, în caz de rupere.
De cele mai multe ori, hemangiomul hepatic asimptomatic nu necesită tratament, ci doar monitorizare periodică. În schimb, dacă apar complicaţii, în afară de procedura chirurgicală propriu-zisă, există şi alte metode de tratament mai puţin invazive, cum sunt ablaţia cu radiofrecvenţă, iradierea zonei cu hemangiom sau embolizarea vaselor de sânge care hrănesc hemangiomul.
În terapeutica naturistă, hemangioamele hepatice se tratează prin administrarea extractului din mlădiţe de Cimişir (3x30 picături/zi, până la resorbţia acestora).
Pentru insuficienţa venoasă, utilizaţi Endolex - 1 sau 2 comprimate pe zi, extractul de Pin maritim şi unguentele obţinute din Castan sălbatic, în scopul reducerii edemelor şi combaterea fragilităţii venoase şi capilare.
Să auzim numai de bine!
Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor şi homeopat - Bucureşti. Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com
"De aproape un an îmi amorţeşte mâna dreaptă"
(Răspuns pentru MARIA D., F. AS nr. 1329)
Stimată doamnă, descrierea problemei de care suferiţi îmi sugerează un diagnostic de sindrom de tunel carpian. Aceasta este o boală care rezultă din compresia nervului median în tunelul carpian. Posibilele cauze pentru acest sindrom includ un traumatism (entorsă sau fractură), folosirea instrumentelor vibratorii sau meseria de dactilografă. dezechilibrele hormonale (hipotiroidie), artrita reumatoidă, diabetul zaharat, sarcina, chistul sau o tumoră în tunelul carpian. În majoritatea cazurilor, cauza nu este cunoscută.
Factorii de risc:
* Sexul feminin - boala este de 3 ori mai frecventă la femei.
* Diabetul - persoanele cu diabet sunt predispuse neuropatiei, o tulburare a nervilor ce ar putea înlesni manifestarea acestui sindrom.
* Obezitatea - persoanele obeze au şanse mai mari de a dezvolta acest sindrom.
* Menopauza - creşte riscul acestui sindrom.
* Inflamaţii - bolile inflamatorii, cum ar fi artrita reumatoidă, cresc riscul de sindrom de tunel carpian.
* Retenţia de fluide - provocată de sarcină, insuficienţa renală şi cardiacă.
Simptomele sindromului tunelului carpian sunt amorţeală, senzaţie de usturime, arsură, furnicături sau mâncărimi ale palmelor, mai ales ale degetelor 1-3. Simptomele tind să fie mai intense noaptea, iar bolnavii se pot trezi simţind nevoia de a-şi scutura mâinile. Cu timpul, devine dificilă ţinerea obiectelor în mână şi folosirea mâinilor în general (seamănă cu descrierea din scrisoarea dumneavoastră). În cazurile avansate, muşchii de la baza degetului mare se pot atrofia.
Posibilele abordări naturiste includ măsuri preventive şi de tratament efectiv:
Prevenire:
* Dacă folosiţi des tastatura calculatorului, bateţi mai moale.
* Lucraţi cu un mouse care să nu vă supună articulaţia la tensiuni.
* Scrieţi cu pixuri mai mari, ca să nu forţaţi articulaţia.
* Evitaţi să flectaţi articulaţia complet, perioade lungi, ţineţi-o într-o poziţie neutră.
* Faceţi pauze multe, dese, pentru a odihni mâna şi pentru a putea întinde articulaţia.
* Ţineţi mâinile calde, purtaţi mănuşi, dacă sunteţi într-o încăpere mai rece.
Tratamente:
* Atelă specială de noapte - ţine articulaţia dreaptă.
* Yoga - pare să ajute la ameliorarea simptomelor.
* Diete sănătoase - pot ameliora simptomele bolilor metabolice.
* Evitaţi alcoolul şi fumatul - care pot fi dăunătoare asupra sistemului nervos.
* Creme cu capsaicină - este un extras din ardei iute, folosit pentru simptomele neuropatiei, care ar putea fi de folos şi pentru simptomele acestui sindrom.
* Acupunctură - este excelentă, pentru că deblochează canalele locale şi reechilibrează organismul în general.
* Homeopatie - este foarte bună, căci tratează cauzele profunde. Posibile medicamente pentru acest sindrom ar putea fi Capsicum, Causticum, Gelsemium, Hypericum, Plumbum metallicum, în funcţie de simptomele specifice. Totuşi, un tratament constituţional, individualizat, este ideal.
Sindromul tunelului carpian poate fi semnalul unor tulburări grave. Prin urmare, este bine să vă consultaţi medicul de familie, dacă vă bănuiţi de acest lucru!
Vă urez succes!
Dr. LUCICA SIMA - ROMVAC COMPANY SA - Centrul de Imunologie, Şoseaua de Centură nr. 7, Voluntari, Ilfov, tel. 0737/50.10.60, 0722/85.12.77, 021/350.31.09, fax: 021/350.31.10, www.imunoinstant.ro
"Am diabet şi un picior amputat. Vreau să-mi salvez măcar al doilea picior"
(Răspuns pentru I.G.B. - Galaţi, F. AS nr. 1363)
Stimate domn, în cadrul companiei Romvac îşi desfăşoară activitatea Departamentul de Dezvoltare-Cercetare, unde este elaborată gama Imunoinstant, constând în produse de uz uman, pentru administrare pe cale orală şi aplicaţii locale. Produsele au aplicabilitate pentru o paletă largă de afecţiuni, inclusiv pentru diabet şi tulburări circulatorii. Recomandarea este să contactaţi Cabinetul de Medicină Complementară pentru o programare. În funcţie de examenul clinic şi analizele realizate până în prezent, medicul terapeut prescrie un protocol terapeutic ce constă în administrarea de produse naturale pe cale generală şi aplicaţii locale. Produsele, în cazul dumneavoastră, au rol imunomodulator, antiinflamator, hipoglicemiant şi hipotensiv.
Multă sănătate!