În fiecare seară, înainte de culcare, introduceţi laba piciorului bolnav într-un lighean, conţinând soluţie concentrată de sare de bucătărie, cât puteţi suporta de fierbinte, fără să vă ardă însă. Durata băii este de 20-30 de minute, având grijă ca, pe măsură ce saramura se răceşte, să adăugaţi lichid fierbinte pentru menţinerea temperaturii iniţiale. Înveliţi apoi laba piciorului cu un prosop, pentru ca răcirea să nu fie rapidă. După două săptămâni, pintenul va fi doar o amintire.
P. IOAN - Ploieşti
"Cum pot scăpa de streptococul betahemolitic tulpină rară?"
(Răspuns pentru SILVIA M. - Brăila, F. AS nr. 1162)
1. Vă sugerez să consumaţi o perioadă mai îndelungată ceai de nalbă de grădină sau de caşul-popii. El poate fi preparat din plante în stare proaspătă sau uscate. Se macerează o lingură de plantă la o cană de apă rece, circa 8 ore (de seara până dimineaţa) şi apoi se încălzeşte până la circa 37°C. Se consumă cât mai des cu putinţă, pe parcursul zilei. Mie mi-a ajutat acest ceai, în aceeaşi afecţiune. Vă doresc sănătate.
GEORGETA A. - Urziceni
2. Vă recomand o reţetă miraculoasă: combinaţia dintre oţetul de mere şi miere. Se pun într-un pahar cu apă două linguriţe cu miere şi două linguriţe cu oţet de mere şi se amestecă până se omogenizează. Se beau trei pahare pe zi, înainte de mesele principale, cu înghiţituri mici (cum bem cafeaua). Această băutură miraculoasă, pe care toată lumea o ştie, dar puţini o folosesc, distruge în mod sigur streptococul. Ea este la fel de eficientă în combaterea următoarelor afecţiuni: gripă, răceli, sinuzite, arsuri la stomac şi formarea gazelor, determină refacerea rapidă după surmenaj, măreşte rezistenţa la frig şi întăreşte sistemul imunitar, împiedică căderea părului şi ajută la refacerea lui. Cel puţin 80% din boli pot fi prevenite cu acest elixir care n-ar trebui să lipsească din nici o casă.
ALEX D. - Constanţa
"Nepoţelul meu, în vârstă de 5 luni, are o eczemă"
(Răspuns pentru MARILENA D. - Galaţi, F. AS nr. 1264)
Un remediu deosebit în afecţiunea fiului dvs. (ca şi în alte boli de piele) este alifia de gălbenele, care se găseşte la plafaruri şi-n farmacii. Folosiţi-o cu încredere. Este un emolient deosebit.
SABINA M. - Bucureşti
"Tatăl meu are miopie forte degenerativă"
(Răspuns pentru SABINA - Cluj, F. AS nr. 1271)
Fac parte dintre fericiţii care au izbutit să scape de problemele cu ochii şi mă grăbesc să vă împărtăşesc procedeul. Cu ani în urmă, ca şi tatăl dvs., aveam flocoane în corpul vitros. Oftalmologul mi-a prescris produsul Difebiom. Aflând că este un extract din afine şi fiind şi foarte scump, am preferat să folosesc produsul Eridiarom (revedeţi interviul publicat pe tema aceasta în F. AS) care este un extract integral din afine şi este incomparabil mai ieftin. Efectul a fost formidabil. Am scăpat de flocoanele hemoragice din corpul vitros destul de repede. Dar, ţinând cont de vârstă (azi am 78 de ani), de faptul că toată viaţa am suferit de un astigmatism miopic (părinţii mei au fost miopi) şi că de vreo zece ani mi-a fost descoperită o cataractă incipientă, am continuat să mestec zi de zi, fără nicio pauză, câte două pastile de Eridiarom la fiecare masă (sau chiar între mese, ca să fie 6-8 pastile pe zi). Ei bine, cataracta mea şi-a stopat evoluţia, iar la controalele periodice pe care le fac din şase în şase luni văd cu ochelarii de distanţă inclusiv penultimul rând de pe tabela de control, iar de citit, citesc cu ochiul liber. Îi recomand, deci, tatălui dvs. să încerce şi el un tratament cu Eridiarom.
TUDOR - Cluj-Napoca
(Răspuns pentru C. T. - Târgovişte, F. AS nr. 1276)
În toate cazurile de cancer şi de prostată se face un tratament cu produse apicole, şi anume: zilnic se iau în trei prize, după fiecare masă principală, câte 8-10 g polen, deci în total 25-30 g. Tratamentul durează minimum trei luni. Recomand a se cumpăra polen de albine curat şi uscat de la magazinele cu produse naturiste. Fac precizarea că polenul este un produs higroscopic, deci trebuie păstrat într-un recipient închis şi la frigider (temperatură 2-4°C). Zilnic, o dată cu priza de polen, se consumă şi 10-15 g miere de albine.
TRAIAN A. - Sibiu
"La doar 23 de ani, am monturi dureroase"
(Răspuns pentru DIANA, F. AS nr. 1318)
Aveam 45 de ani (acum am 71) şi mă aflam la un botez. Nu dansam că nu puteam de durere. Aveam nişte monturi de toată frumuseţea. Fiind întrebată de ce nu dansez, mi-am spus oful. O doamnă de lângă mine, care era soră de caritate în Bucureşti, mi-a dat următoarea reţetă: se pun într-un borcănel zece lame de ras (chiar şi întrebuinţate), peste care se toarnă un pahar de oţet de vin. Se lasă o lună de zile, până când oţetul îşi schimbă culoarea. Apoi se oblojesc monturile cu o vată înmuiată în oţet, până când se goleşte borcanul. Seara se pune vata pe monturi, apoi se prinde cu un leucoplast şi se trage o şosetă. Se lasă peste noapte să-şi facă efectul. Dimineaţa, vata se aruncă. Important (şi mai neplăcut): spălatul pe picioare e interzis până la terminarea tratamentului. Eficienţa este, însă, 100%. Pe mine nu m-au mai durut monturile niciodată şi am scăpat şi de operaţie. În plus, monturile s-au micşorat şi nu-mi mai deformează pantofii. Dacă rezultatul dorit nu apare imediat, mai repetaţi procedeul o dată.
LAURA N. - Craiova
"Sunt purtător de sondă urinară şi vreau să previn infecţiile"
(Răspuns pentru M. TOADER - Galaţi, F. AS nr. 1356)
Domnule Toader, şi eu am avut probleme urinare, dar folosesc tratamente naturiste şi eu reuşesc să ţin totul sub control. Drept care vă recomand următoarele:
* Ceaiuri: Ceai de urzică vie, ceai de coada-calului, flori de porumbar. Se prepară astfel: o lingură de amestec de plante, se pun la un litru de apă şi se dau în clocot 1-2 minute. Se acoperă 15 minute să se infuzeze, se strecoară şi se bea în cursul zilei. Se poate îndulci cu miere de albine.
* Fructe: Mere. 1-2 mere date pe răzătoare, se fierb în apă şi se consumă în timpul zilei sucul şi mărul.
* Suc de coacăze: se iau 100-300 ml, diluat cu apă, de 2-3 ori pe zi. De asemenea, se consumă fructul, sub formă de jeleu, se amestecă în părţi egale, cu zahăr sau miere.
* Legume: consumate crude, cum sunt: castravetele, pepenele, bostanul, gulia. Ridichea roşie se taie felii, se fierb 100 g la un litru de apă şi se bea în cursul zilei lichidul rezultat. Se consumă şi ridichea, are un gust aparte, nu prea atractiv.
Nu vă descurajaţi! Folosiţi ce aveţi în zona unde trăiţi. Găsiţi plante şi la plafar şi sigur situaţia dvs. se va ameliora. Vă doresc numai bine, fericire şi viaţă lungă fără necazuri.
Cu mult respect pentru minunatul colectiv al acestei reviste. Are un rol deosebit în ajutorul multor oameni suferinzi!
LEONTIN - Hunedoara, tel. 0254/73.58.96 (dacă este cazul de unele lămuriri)
"Am mari probleme cu inima, dar nu mă pot opera"
(Răspuns pentru MIRELA - Bucureşti, F. AS nr. 1361)
Păducelul şi talpa-gâştei sunt două plante din care se produc o sumedenie de medicamente pentru cardiaci. Păducelul este un foarte bun stabilizator al tensiunii arteriale şi un excelent tonic cardiac, iar talpa-gâştei este un excelent calmant cardiac (de trei ori mai eficient ca Valeriana). Beţi trei-patru ceaiuri pe zi, preparate din fiecare plantă în parte, opărită cu o cană de apă clocotită. Atenţie la regimul alimentar: exclus alcoolul, tutunul, cafeaua, sarea. Renunţaţi pe cât posibil la carne.
TUDOR L. - Craiova
"Am arsuri mari la stomac"
(Răspuns pentru SIMION P. - Tecuci, F. AS nr. 1366)
Faceţi o cură cu argila "Algo", pe care o puteţi procura la tel. 0258/86.56.77, 0788/35.12.77, Alba Iulia. Înainte de a începe tratamentul faceţi o analiză pentru a constata dacă nu cumva aveţi Helicobacter pylori. Dacă se depistează şi după ce aţi urmat cura cu argila Algo, faceţi un tratament de lungă durată cu Controloc, comprimate gastro-rezistente. Pentru aciditate, ulcer gastric şi duodenal, pietre la vezica biliară, gastrite sunt interzise: carnea, băuturile alcoolice, alimente fripte sau prăjite, alimentele grase, conopida, varza, ridichea crudă, oţetul, biscuiţii, coaja de pâine, ceaiul negru, cafeaua, băuturile fierbinţi, dulciurile, prăjiturile, ardeiul iute, murăturile. Alimente recomandate: orez, grâu, orz, supă de legume, supă de fasole, legume verzi fierte, papaia, portocale, lămâi, struguri (eu îi prefer pe cei negri), mandarine, pepene verde, fructe dulci, lapte, sucuri de fructe şi apă între mese (de preferat plată). Fiind un veteran al afecţiunilor aparatului digestiv, dacă se ivesc şi alte probleme, mă puteţi suna la tel. 0238/56.71.33.
IONEL DUMITRAŞCU - Buzău