Există opere care-şi devorează autorul transformându-l în adjectiv: orwellian a intrat în limbajul comun datorită celor două romane antitotalitare celebre în toată lumea pentru geniul lor vizionar: "Ferma animalelor" (1945) şi "1984" (1949). Mai puţin populare sunt celelalte scrieri ale lui Orwell - romane, publicistică, eseuri, jurnale, pe care le putem citi în seria de autor de la Polirom. Cea mai recentă apariţie din serie, pe care vi-o recomand acum, completează imaginea omului lucid, care detestă orice formă de dictatură, şi a stilistului, cu o scriitură limpede care "te face să vezi" şi te asociază astfel şi analizelor lui de clinician cu intuiţii uimitoare. "Cum am împuşcat un elefant" cuprinde povestiri, eseuri, reportaje, texte memorialistice publicate în presa britanică între 1931 şi 1946, plus un text postum din 1952 (Orwell a murit în 1950, la 46 de ani). Toate sunt un du-te-vino între jurnalism şi creaţie literară, deopotrivă mărturii ale unor realităţi şi situare a lor într-o problematică socială şi politică mai vastă. Eseurile-povestiri sunt preponderent de inspiraţie autobiografică: de la copilăria nefericită, umilitoare, la o şcoală particulară, adolescenţa ca bursier la Eton, anii petrecuţi ca poliţist în Birmania şi apoi cei de vagabondaj printre oamenii străzii din Paris şi Londra; experienţa de luptător într-o brigadă neotroţkistă în Războiul Civil din Spania, cu atrocităţi în ambele tabere; de rănit, în spital; de voluntar în apărarea civilă în timpul celui de al Doilea Război, de jurnalist BBC ş.a. În toate, Orwell se afirmă ca socialist, cu o simpatie de principiu pentru săraci şi respingând orice formă de opresiune dictatorială. Ca şi Albert Camus şi Arthur Koestler, e în aceeaşi măsură antifascist şi antistalinist, o atitudine curajoasă în sovietomania oarbă a intelectualilor occidentali, mai ales imediat după război. Orwell vede şi scrie că, în privinţa minciunilor propagandistice, tirania roşie nu se deosebeşte de cea brună iar impostura leninist-stalinistă e o formă de confiscare a idealului egalitar de către un clan ce instituie un nou sclavagism. Procesele de la Moscova îi dau certitudinea unui stat poliţienesc care aboleşte, în numele unei dogme false, libertatea de gândire şi demnitatea omului. Iată ce îşi nota în jurnal în 1940: "O revoluţie începe cu răspândirea pe scară largă a ideilor de libertate, egalitate etc. Pe urmă vine creşterea unei oligarhii care e la fel de interesată să-şi păstreze privilegiile ca orice clasă conducătoare". Sau: "Grozăvii precum epurările din Rusia nu m-au surprins pentru că simţisem întotdeauna că - nu exact asta dar ceva de genul asta - venea la pachet cu regimul bolşevic". Căutând un echilibru între socialism şi umanism adevărat, Orwell credea că se poate edifica o societate ameliorată, "decentă", doar creând un context politic, social, cultural care să încurajeze indivizii să dea ce-i mai bun în ei. În dorinţa de a-şi acorda viaţa cu ideile, el însuşi a plătit cu propria persoană. Materia densă dar uşor de citit a acestui volum ne relevă un Scriitor care cunoaşte trecutul, observă îngrijorat prezentul şi anticipează profetic viitorul, nu doar în a doua jumătate a secolului 20, pe care n-a mai apucat-o. Căci, din păcate, ştim şi azi regimuri politice cu rădăcini în setea de putere şi lăcomia de avere ce îşi elimină opozanţii cu ajutorul "democratic" al maselor manipulate sau terorizate.
Selecţia "Formula AS"
* George Orwell, "Cum am împuşcat un elefant", traducere şi note de Mihaela Ghiţă şi Ciprian Şiulea, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 332 pag.
Există opere care-şi devorează autorul transformându-l în adjectiv: orwellian a intrat în limbajul comun datorită celor două romane antitotalitare celebre în toată lumea pentru geniul lor vizionar: "Ferma animalelor" (1945) şi "1984" (1949). Mai puţin populare sunt celelalte scrieri ale lui Orwell - romane, publicistică, eseuri, jurnale, pe care le putem citi în seria de autor de la Polirom. Cea mai recentă apariţie din serie, pe care vi-o recomand acum, completează imaginea omului lucid, care detestă orice formă de dictatură, şi a stilistului, cu o scriitură limpede care "te face să vezi" şi te asociază astfel şi analizelor lui de clinician cu intuiţii uimitoare. "Cum am împuşcat un elefant" cuprinde povestiri, eseuri, reportaje, texte memorialistice publicate în presa britanică între 1931 şi 1946, plus un text postum din 1952 (Orwell a murit în 1950, la 46 de ani). Toate sunt un du-te-vino între jurnalism şi creaţie literară, deopotrivă mărturii ale unor realităţi şi situare a lor într-o problematică socială şi politică mai vastă. Eseurile-povestiri sunt preponderent de inspiraţie autobiografică: de la copilăria nefericită, umilitoare, la o şcoală particulară, adolescenţa ca bursier la Eton, anii petrecuţi ca poliţist în Birmania şi apoi cei de vagabondaj printre oamenii străzii din Paris şi Londra; experienţa de luptător într-o brigadă neotroţkistă în Războiul Civil din Spania, cu atrocităţi în ambele tabere; de rănit, în spital; de voluntar în apărarea civilă în timpul celui de al Doilea Război, de jurnalist BBC ş.a. În toate, Orwell se afirmă ca socialist, cu o simpatie de principiu pentru săraci şi respingând orice formă de opresiune dictatorială. Ca şi Albert Camus şi Arthur Koestler, e în aceeaşi măsură antifascist şi antistalinist, o atitudine curajoasă în sovietomania oarbă a intelectualilor occidentali, mai ales imediat după război. Orwell vede şi scrie că, în privinţa minciunilor propagandistice, tirania roşie nu se deosebeşte de cea brună iar impostura leninist-stalinistă e o formă de confiscare a idealului egalitar de către un clan ce instituie un nou sclavagism. Procesele de la Moscova îi dau certitudinea unui stat poliţienesc care aboleşte, în numele unei dogme false, libertatea de gândire şi demnitatea omului. Iată ce îşi nota în jurnal în 1940: "O revoluţie începe cu răspândirea pe scară largă a ideilor de libertate, egalitate etc. Pe urmă vine creşterea unei oligarhii care e la fel de interesată să-şi păstreze privilegiile ca orice clasă conducătoare". Sau: "Grozăvii precum epurările din Rusia nu m-au surprins pentru că simţisem întotdeauna că - nu exact asta dar ceva de genul asta - venea la pachet cu regimul bolşevic". Căutând un echilibru între socialism şi umanism adevărat, Orwell credea că se poate edifica o societate ameliorată, "decentă", doar creând un context politic, social, cultural care să încurajeze indivizii să dea ce-i mai bun în ei. În dorinţa de a-şi acorda viaţa cu ideile, el însuşi a plătit cu propria persoană. Materia densă dar uşor de citit a acestui volum ne relevă un Scriitor care cunoaşte trecutul, observă îngrijorat prezentul şi anticipează profetic viitorul, nu doar în a doua jumătate a secolului 20, pe care n-a mai apucat-o. Căci, din păcate, ştim şi azi regimuri politice cu rădăcini în setea de putere şi lăcomia de avere ce îşi elimină opozanţii cu ajutorul "democratic" al maselor manipulate sau terorizate.
Există opere care-şi devorează autorul transformându-l în adjectiv: orwellian a intrat în limbajul comun datorită celor două romane antitotalitare celebre în toată lumea pentru geniul lor vizionar: "Ferma animalelor" (1945) şi "1984" (1949). Mai puţin populare sunt celelalte scrieri ale lui Orwell - romane, publicistică, eseuri, jurnale, pe care le putem citi în seria de autor de la Polirom. Cea mai recentă apariţie din serie, pe care vi-o recomand acum, completează imaginea omului lucid, care detestă orice formă de dictatură, şi a stilistului, cu o scriitură limpede care "te face să vezi" şi te asociază astfel şi analizelor lui de clinician cu intuiţii uimitoare. "Cum am împuşcat un elefant" cuprinde povestiri, eseuri, reportaje, texte memorialistice publicate în presa britanică între 1931 şi 1946, plus un text postum din 1952 (Orwell a murit în 1950, la 46 de ani). Toate sunt un du-te-vino între jurnalism şi creaţie literară, deopotrivă mărturii ale unor realităţi şi situare a lor într-o problematică socială şi politică mai vastă. Eseurile-povestiri sunt preponderent de inspiraţie autobiografică: de la copilăria nefericită, umilitoare, la o şcoală particulară, adolescenţa ca bursier la Eton, anii petrecuţi ca poliţist în Birmania şi apoi cei de vagabondaj printre oamenii străzii din Paris şi Londra; experienţa de luptător într-o brigadă neotroţkistă în Războiul Civil din Spania, cu atrocităţi în ambele tabere; de rănit, în spital; de voluntar în apărarea civilă în timpul celui de al Doilea Război, de jurnalist BBC ş.a. În toate, Orwell se afirmă ca socialist, cu o simpatie de principiu pentru săraci şi respingând orice formă de opresiune dictatorială. Ca şi Albert Camus şi Arthur Koestler, e în aceeaşi măsură antifascist şi antistalinist, o atitudine curajoasă în sovietomania oarbă a intelectualilor occidentali, mai ales imediat după război. Orwell vede şi scrie că, în privinţa minciunilor propagandistice, tirania roşie nu se deosebeşte de cea brună iar impostura leninist-stalinistă e o formă de confiscare a idealului egalitar de către un clan ce instituie un nou sclavagism. Procesele de la Moscova îi dau certitudinea unui stat poliţienesc care aboleşte, în numele unei dogme false, libertatea de gândire şi demnitatea omului. Iată ce îşi nota în jurnal în 1940: "O revoluţie începe cu răspândirea pe scară largă a ideilor de libertate, egalitate etc. Pe urmă vine creşterea unei oligarhii care e la fel de interesată să-şi păstreze privilegiile ca orice clasă conducătoare". Sau: "Grozăvii precum epurările din Rusia nu m-au surprins pentru că simţisem întotdeauna că - nu exact asta dar ceva de genul asta - venea la pachet cu regimul bolşevic". Căutând un echilibru între socialism şi umanism adevărat, Orwell credea că se poate edifica o societate ameliorată, "decentă", doar creând un context politic, social, cultural care să încurajeze indivizii să dea ce-i mai bun în ei. În dorinţa de a-şi acorda viaţa cu ideile, el însuşi a plătit cu propria persoană. Materia densă dar uşor de citit a acestui volum ne relevă un Scriitor care cunoaşte trecutul, observă îngrijorat prezentul şi anticipează profetic viitorul, nu doar în a doua jumătate a secolului 20, pe care n-a mai apucat-o. Căci, din păcate, ştim şi azi regimuri politice cu rădăcini în setea de putere şi lăcomia de avere ce îşi elimină opozanţii cu ajutorul "democratic" al maselor manipulate sau terorizate.
Alte articole din acest numar
- GHEORGHE MEDIAN - muzeograf - "Botoşaniul e plin de minuni"
- ANDREEA VASILE - "La bătrâneţe, mă mut la Cluj!"
- SIMINA CROITORU - "Când ies pe scenă, sunt un actor care îşi transmite sentimentele prin vioară"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
