Există opere care-și devorează autorul transformându-l în adjectiv: orwellian a intrat în limbajul comun datorită celor două romane antitotalitare celebre în toată lumea pentru geniul lor vizionar: "Ferma animalelor" (1945) și "1984" (1949). Mai puțin populare sunt celelalte scrieri ale lui Orwell - romane, publicistică, eseuri, jurnale, pe care le putem citi în seria de autor de la Polirom. Cea mai recentă apariție din serie, pe care vi-o recomand acum, completează imaginea omului lucid, care detestă orice formă de dictatură, și a stilistului, cu o scriitură limpede care "te face să vezi" și te asociază astfel și analizelor lui de clinician cu intuiții uimitoare. "Cum am împușcat un elefant" cuprinde povestiri, eseuri, reportaje, texte memorialistice publicate în presa britanică între 1931 și 1946, plus un text postum din 1952 (Orwell a murit în 1950, la 46 de ani). Toate sunt un du-te-vino între jurnalism și creație literară, deopotrivă mărturii ale unor realități și situare a lor într-o problematică socială și politică mai vastă. Eseurile-povestiri sunt preponderent de inspirație autobiografică: de la copilăria nefericită, umilitoare, la o școală particulară, adolescența ca bursier la Eton, anii petrecuți ca polițist în Birmania și apoi cei de vagabondaj printre oamenii străzii din Paris și Londra; experiența de luptător într-o brigadă neotroțkistă în Războiul Civil din Spania, cu atrocități în ambele tabere; de rănit, în spital; de voluntar în apărarea civilă în timpul celui de al Doilea Război, de jurnalist BBC ș.a. În toate, Orwell se afirmă ca socialist, cu o simpatie de principiu pentru săraci și respingând orice formă de opresiune dictatorială. Ca și Albert Camus și Arthur Koestler, e în aceeași măsură antifascist și antistalinist, o atitudine curajoasă în sovietomania oarbă a intelectualilor occidentali, mai ales imediat după război. Orwell vede și scrie că, în privința minciunilor propagandistice, tirania roșie nu se deosebește de cea brună iar impostura leninist-stalinistă e o formă de confiscare a idealului egalitar de către un clan ce instituie un nou sclavagism. Procesele de la Moscova îi dau certitudinea unui stat polițienesc care abolește, în numele unei dogme false, libertatea de gândire și demnitatea omului. Iată ce își nota în jurnal în 1940: "O revoluție începe cu răspândirea pe scară largă a ideilor de libertate, egalitate etc. Pe urmă vine creșterea unei oligarhii care e la fel de interesată să-și păstreze privilegiile ca orice clasă conducătoare". Sau: "Grozăvii precum epurările din Rusia nu m-au surprins pentru că simțisem întotdeauna că - nu exact asta dar ceva de genul asta - venea la pachet cu regimul bolșevic". Căutând un echilibru între socialism și umanism adevărat, Orwell credea că se poate edifica o societate ameliorată, "decentă", doar creând un context politic, social, cultural care să încurajeze indivizii să dea ce-i mai bun în ei. În dorința de a-și acorda viața cu ideile, el însuși a plătit cu propria persoană. Materia densă dar ușor de citit a acestui volum ne relevă un Scriitor care cunoaște trecutul, observă îngrijorat prezentul și anticipează profetic viitorul, nu doar în a doua jumătate a secolului 20, pe care n-a mai apucat-o. Căci, din păcate, știm și azi regimuri politice cu rădăcini în setea de putere și lăcomia de avere ce își elimină opozanții cu ajutorul "democratic" al maselor manipulate sau terorizate.