O admir pe Ana Blandiana atât pentru opera ei literară, cât şi pentru faptele ei civice, cu iniţiative concretizate după 1990 în instituţii precum Academia Civică şi Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, ambele generând şi dezbateri publice atât de necesare în confuzia etică întreţinută de guvernele postdecembriste. Ca toată lumea, nu mi-o puteam închipui decât împreună cu soţul ei, Romulus Rusan, fiindcă erau nedespărţiţi şi reprezentau o excepţie nu numai prin valoarea intelectuală, prin constanţa incasabilă a cuplului ci şi prin faptul că n-au acceptat funcţii politice (aşa cum toţi o fac, în beneficiu personal), ci au muncit şi au riscat din convingere, încercând să determine o schimbare benefică în societate (cred că numai Radu Filipescu se poate compara din acest punct de vedere cu ei). Romulus Rusan a murit la sfârşitul anului 2016. Cartea pe care vi-o propun, de o frumuseţe care-ţi rupe inima, îi e dedicată şi conţine poezii rimate, poeme în vers alb sau în proză scrise despre şi către cel dus dar continuând să o însoţească şi de dincolo, aşa cum au fost în comuniune peste o jumătate de veac. Toate sunt poeme de dragoste în care durerea absenţei fizice se transfigurează într-o prezenţă mentală. O experienţă pe care o ştiu toţi cei care au trăit doliul după cineva mult iubit şi care simt nevoia consolatoare să gândească moartea nu ca nonviaţă, ci ca existenţă în alt plan, de neatins decât prin spirit. Astfel, cel dus şi cel rămas continuă să fie împreună. Aşa se întâmplă şi cu mai mult decât perechea Blandiana-Rusan: "Doar tu erai eu./ Doar tu renunţai la plural,/ La multiplul din noi,/ Doar tu ştiai să construieşti o singurătate/ În care puteam încăpea amândoi". Sinceritatea şi o anumită decenţă dau acestor elegii (netransformate niciodată în lamento) o emoţie transmisibilă. Cu aparentă simplitate, poeta reuşeşte să prindă în cuvinte indicibilul, legătura misterioasă între un aici concret şi un dincolo metafizic, prin iubirea ce trece graniţele în ambele sensuri. Nu e văduvită de prezenţa cotidiană a omului ei, ci continuă în sine cuplul inseparabil: "Nu cumva cuvântul iubire/ E prea general, prea confuz,/ Inexact pentru ceea ce exista între noi?/ Era potrivit poate de mult/ Când era vorba despre doi (...)/ Acum însă, după decenii/ Când nu mai există deosebiri/ Nici linii despărţitoare/ Oricât de subţiri/ Iar cuvântul suflet este defectiv de plural/ A spune te iubesc e o delimitare/ Sublinierea unei diferenţe/ Care nu mai există mental/ O dare înapoi/ Din singura făptură în stare/ Să ne întrupeze pe amândoi/ Ca şi cum ne-am încăpăţâna să aflăm/ Cine a murit dintre noi". "Variaţiuni pe o temă dată" e un volum care nu poate fi judecat doar în graniţele literaturii, deşi Ana Blandiana găseşte imagini extraordinare pentru "nedespărţirea prin moarte". Omeneşte, ceea ce transmit poemele ei de iubire e pe cât de frumos pe atât de impresionant.
Selecţia "Formula AS"
* Ana Blandiana, "Variaţiuni pe o temă dată", Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 128 p.
O admir pe Ana Blandiana atât pentru opera ei literară, cât şi pentru faptele ei civice, cu iniţiative concretizate după 1990 în instituţii precum Academia Civică şi Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, ambele generând şi dezbateri publice atât de necesare în confuzia etică întreţinută de guvernele postdecembriste. Ca toată lumea, nu mi-o puteam închipui decât împreună cu soţul ei, Romulus Rusan, fiindcă erau nedespărţiţi şi reprezentau o excepţie nu numai prin valoarea intelectuală, prin constanţa incasabilă a cuplului ci şi prin faptul că n-au acceptat funcţii politice (aşa cum toţi o fac, în beneficiu personal), ci au muncit şi au riscat din convingere, încercând să determine o schimbare benefică în societate (cred că numai Radu Filipescu se poate compara din acest punct de vedere cu ei). Romulus Rusan a murit la sfârşitul anului 2016. Cartea pe care vi-o propun, de o frumuseţe care-ţi rupe inima, îi e dedicată şi conţine poezii rimate, poeme în vers alb sau în proză scrise despre şi către cel dus dar continuând să o însoţească şi de dincolo, aşa cum au fost în comuniune peste o jumătate de veac. Toate sunt poeme de dragoste în care durerea absenţei fizice se transfigurează într-o prezenţă mentală. O experienţă pe care o ştiu toţi cei care au trăit doliul după cineva mult iubit şi care simt nevoia consolatoare să gândească moartea nu ca nonviaţă, ci ca existenţă în alt plan, de neatins decât prin spirit. Astfel, cel dus şi cel rămas continuă să fie împreună. Aşa se întâmplă şi cu mai mult decât perechea Blandiana-Rusan: "Doar tu erai eu./ Doar tu renunţai la plural,/ La multiplul din noi,/ Doar tu ştiai să construieşti o singurătate/ În care puteam încăpea amândoi". Sinceritatea şi o anumită decenţă dau acestor elegii (netransformate niciodată în lamento) o emoţie transmisibilă. Cu aparentă simplitate, poeta reuşeşte să prindă în cuvinte indicibilul, legătura misterioasă între un aici concret şi un dincolo metafizic, prin iubirea ce trece graniţele în ambele sensuri. Nu e văduvită de prezenţa cotidiană a omului ei, ci continuă în sine cuplul inseparabil: "Nu cumva cuvântul iubire/ E prea general, prea confuz,/ Inexact pentru ceea ce exista între noi?/ Era potrivit poate de mult/ Când era vorba despre doi (...)/ Acum însă, după decenii/ Când nu mai există deosebiri/ Nici linii despărţitoare/ Oricât de subţiri/ Iar cuvântul suflet este defectiv de plural/ A spune te iubesc e o delimitare/ Sublinierea unei diferenţe/ Care nu mai există mental/ O dare înapoi/ Din singura făptură în stare/ Să ne întrupeze pe amândoi/ Ca şi cum ne-am încăpăţâna să aflăm/ Cine a murit dintre noi". "Variaţiuni pe o temă dată" e un volum care nu poate fi judecat doar în graniţele literaturii, deşi Ana Blandiana găseşte imagini extraordinare pentru "nedespărţirea prin moarte". Omeneşte, ceea ce transmit poemele ei de iubire e pe cât de frumos pe atât de impresionant.
O admir pe Ana Blandiana atât pentru opera ei literară, cât şi pentru faptele ei civice, cu iniţiative concretizate după 1990 în instituţii precum Academia Civică şi Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, ambele generând şi dezbateri publice atât de necesare în confuzia etică întreţinută de guvernele postdecembriste. Ca toată lumea, nu mi-o puteam închipui decât împreună cu soţul ei, Romulus Rusan, fiindcă erau nedespărţiţi şi reprezentau o excepţie nu numai prin valoarea intelectuală, prin constanţa incasabilă a cuplului ci şi prin faptul că n-au acceptat funcţii politice (aşa cum toţi o fac, în beneficiu personal), ci au muncit şi au riscat din convingere, încercând să determine o schimbare benefică în societate (cred că numai Radu Filipescu se poate compara din acest punct de vedere cu ei). Romulus Rusan a murit la sfârşitul anului 2016. Cartea pe care vi-o propun, de o frumuseţe care-ţi rupe inima, îi e dedicată şi conţine poezii rimate, poeme în vers alb sau în proză scrise despre şi către cel dus dar continuând să o însoţească şi de dincolo, aşa cum au fost în comuniune peste o jumătate de veac. Toate sunt poeme de dragoste în care durerea absenţei fizice se transfigurează într-o prezenţă mentală. O experienţă pe care o ştiu toţi cei care au trăit doliul după cineva mult iubit şi care simt nevoia consolatoare să gândească moartea nu ca nonviaţă, ci ca existenţă în alt plan, de neatins decât prin spirit. Astfel, cel dus şi cel rămas continuă să fie împreună. Aşa se întâmplă şi cu mai mult decât perechea Blandiana-Rusan: "Doar tu erai eu./ Doar tu renunţai la plural,/ La multiplul din noi,/ Doar tu ştiai să construieşti o singurătate/ În care puteam încăpea amândoi". Sinceritatea şi o anumită decenţă dau acestor elegii (netransformate niciodată în lamento) o emoţie transmisibilă. Cu aparentă simplitate, poeta reuşeşte să prindă în cuvinte indicibilul, legătura misterioasă între un aici concret şi un dincolo metafizic, prin iubirea ce trece graniţele în ambele sensuri. Nu e văduvită de prezenţa cotidiană a omului ei, ci continuă în sine cuplul inseparabil: "Nu cumva cuvântul iubire/ E prea general, prea confuz,/ Inexact pentru ceea ce exista între noi?/ Era potrivit poate de mult/ Când era vorba despre doi (...)/ Acum însă, după decenii/ Când nu mai există deosebiri/ Nici linii despărţitoare/ Oricât de subţiri/ Iar cuvântul suflet este defectiv de plural/ A spune te iubesc e o delimitare/ Sublinierea unei diferenţe/ Care nu mai există mental/ O dare înapoi/ Din singura făptură în stare/ Să ne întrupeze pe amândoi/ Ca şi cum ne-am încăpăţâna să aflăm/ Cine a murit dintre noi". "Variaţiuni pe o temă dată" e un volum care nu poate fi judecat doar în graniţele literaturii, deşi Ana Blandiana găseşte imagini extraordinare pentru "nedespărţirea prin moarte". Omeneşte, ceea ce transmit poemele ei de iubire e pe cât de frumos pe atât de impresionant.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "Formula AS"
- Selecţia "Formula AS"
- GHEORGHE MEDIAN - muzeograf - "Botoşaniul e plin de minuni"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
