Un salt izbutit
- Claudia, eşti actriţa emblematică a Teatrului Naţional din Timişoara, dar anul acesta, ai fost nominalizată la Premiile UNITER cu un rol făcut la Bucureşti, Irina Arkadina din "Pescăruşul" de Cehov, în regia lui Andrei Şerban. Cum ai făcut "saltul" în Capitală?
- Saltul a fost neaşteptat dar dorit. Şi se pare că a fost reuşit. Nu a fost un salt în gol. Într-o zi, a sunat telefonul, şi Andreea Grosu mi-a propus să vin să joc la unteatru, căci va veni Andrei Şerban să monteze "Pescăruşul". M-am cam fâstâcit, dar a doua zi urma să ajung în Bucureşti, aşa că mi-am luat rapid bilet. La Timişoara era FEST-FDR (Festivalul Dramaturgiei Româneşti n.r.) şi nu aveam prea multe spectacole de jucat. Să sune telefonul şi să fii chemat să joci sau să dai un casting cu Andrei Şerban nu se întâmplă în fiecare zi. Mulţi regizori ştiu despre mine că joc la Timişoara, dar prea puţini mă întreabă dacă pot să fac o colaborare.
- Cum a fost lucrul cu Andrei Şerban? Ai simţit că te îmbogăţeşte ca actriţă?
- Mă trezeam în fiecare dimineaţă la 6 jumătate. N-avem stare. Colegi noi, presiunea rolului, exigenţa lui Andrei şi a mea faţă de mine, a fost o lună trepidantă. Cât priveşte pasiunea domnului Andrei Şerban pentru teatru a fost pentru mine (şi încă mai este) un prilej de introspecţie. Felul în care ne-am îmbibat cu teatru în acel timp mi se pare şi acum misterios. N-aş putea să spun cum am ajuns unde am ajuns (şi nu e vorba doar de mine), dar atunci când începe spectacolul ştiu că e singurul "loc" în care aş vrea să fiu. Şi e singura călătorie pe care aş vrea să o fac.
- La Timişoara joci într-un teatru mare. În Bucureşti ai lucrat într-un teatru mic, din spaţiul independent. Care ar fi diferenţele majore pe care le-ai simţit între teatrul de stat şi cel independent?
- Faptul că trebuie să ai grijă de costumele tale, de recuzita ta, te face mai responsabil, mai atent. Şi nu e doar despre tine. Ştii şi despre celălalt, eşti partener real. Se nasc alte legături. Iar la unteatru există acest nucleu de oameni şi profesionişti care pe mine m-au inspirat. Am văzut şi câteva spectacole de-ale lor şi nu pot să le zic decât: "Să vă ţină!". Aş vrea să le mulţumesc acum oamenilor care au făcut posibilă această întâlnire a mea cu Arkadina: Andreea şi Andrei Grosu şi Andrei Şerban. Le mulţumesc şi colegilor de la unteatru şi îi felicit pentru tot ce clădesc acolo.
"Nu am făcut sacrificii, am făcut alegeri"
În "Pescăruşul"
- Arkadina, personajul tău, este o divă. La fel eşti şi tu în spaţiul artistic al Timişoarei. Te simţi astfel?
- Daaaaa! Tot timpul. De la trezire până la culcare. Glumesc! Oricum, e atât de des folosit termenul de "divă" încât mi se pare că nu mai are nicio noimă. Aş prefera să mi se spună simplu: "The Queen" (Regina). Hahaha!
- Care este preţul gloriei artistice? Ce sacrificii a trebuit să faci?
- Nu cred în "gloria artistică ". Dacă există un preţ plătit de actori, acest preţ ar fi munca. Nu am făcut sacrificii, am făcut alegeri. În anumite momente ale vieţii, avem anumite priorităţi. Asta am ales eu. Şi-mi place de mor că am facut-o!
În spectacolul "O scrisoare pierdută"
- Cum este in realitate Arkadina?
- Cine ştie?
- Dar Claudia Ieremia?
- Off... nimic spectaculos. Cu hachiţe şi toane, cu efuziuni de copil şi momente de prosteală, cu umor şi cinism, cu naivităţi şi momente de rătăcire prin viaţa asta mult prea complicată. Cu furtuni şi momente de acalmie... cu toate ale mele.
- Te regăseşti în vreun fel în Arkadina?
- În unele momente de vulnerabilitate în faţa trecerii timpului, în unele clipe de egoism, în complicatul labirint al relaţiilor cu ceilalţi.
- Eşti moldoveancă la origine, dar ai studiat în Ardeal şi locuieşti şi lucrezi în Banat. Unde este "acasă" pentru tine?
- Am locuit în multe locuri prin ţară. Am amintiri speciale. Nepreţuite. Material foarte bun pentru un actor. Toate locurile ce mi-au fost "acasă " la un moment dat şi-au făcut loc în "acasă " de acum. Am un "acasă " în amintirile mele. Am un "acasă" alături de familia mea.
- Ce ai luat din Moldova în bagajul tău sufletesc şi ai transportat în Banat?
- Reţetele de mâncăruri. Dar nu am timp să le gătesc.
"Mai poţi?"
În propriul rol
- Soţul tău este regizor şi ştiu că ai un băiat mare. Povesteşte-ne, te rog, despre familia ta.
- Noi nu ne plictisim niciodată, asta-i sigur. Dacă am fi făcut un reality-show (format american) ar fi fost ceva. Alergăm mult, iar eu sunt cea mai ameţită şi mai împrăştiată. Ne susţinem şi ştim că orice ar fi, vom fi acolo unii pentru ceilalţi. Ne prostim, râdem mult. Familie de artişti, da. Noi, cu ceva vechime, iar fiul nostru, proaspăt aruncat în lumea asta. Sper să aibă întâlniri cu oameni minunaţi - este scenograf - şi să fie provocat, inspirat, că talentat şi pasionat este.
- Ce i-ai spune Arkadinei dacă v-aţi întâlni voi două la o cafea?
- "Mai poţi?" Asta aş întreba-o. "Mai poţi?"
Fotografii din arhiva personală, unteatru, Teatrul Naţional Timişoara
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
