Un salt izbutit
- Claudia, ești actrița emblematică a Teatrului Național din Timișoara, dar anul acesta, ai fost nominalizată la Premiile UNITER cu un rol făcut la București, Irina Arkadina din "Pescărușul" de Cehov, în regia lui Andrei Șerban. Cum ai făcut "saltul" în Capitală?
- Saltul a fost neașteptat dar dorit. Și se pare că a fost reușit. Nu a fost un salt în gol. Într-o zi, a sunat telefonul, și Andreea Grosu mi-a propus să vin să joc la unteatru, căci va veni Andrei Șerban să monteze "Pescărușul". M-am cam fâstâcit, dar a doua zi urma să ajung în București, așa că mi-am luat rapid bilet. La Timișoara era FEST-FDR (Festivalul Dramaturgiei Românești n.r.) și nu aveam prea multe spectacole de jucat. Să sune telefonul și să fii chemat să joci sau să dai un casting cu Andrei Șerban nu se întâmplă în fiecare zi. Mulți regizori știu despre mine că joc la Timișoara, dar prea puțini mă întreabă dacă pot să fac o colaborare.
- Cum a fost lucrul cu Andrei Șerban? Ai simțit că te îmbogățește ca actriță?
- Mă trezeam în fiecare dimineață la 6 jumătate. N-avem stare. Colegi noi, presiunea rolului, exigența lui Andrei și a mea față de mine, a fost o lună trepidantă. Cât privește pasiunea domnului Andrei Șerban pentru teatru a fost pentru mine (și încă mai este) un prilej de introspecție. Felul în care ne-am îmbibat cu teatru în acel timp mi se pare și acum misterios. N-aș putea să spun cum am ajuns unde am ajuns (și nu e vorba doar de mine), dar atunci când începe spectacolul știu că e singurul "loc" în care aș vrea să fiu. Și e singura călătorie pe care aș vrea să o fac.
- La Timișoara joci într-un teatru mare. În București ai lucrat într-un teatru mic, din spațiul independent. Care ar fi diferențele majore pe care le-ai simțit între teatrul de stat și cel independent?
- Faptul că trebuie să ai grijă de costumele tale, de recuzita ta, te face mai responsabil, mai atent. Și nu e doar despre tine. Știi și despre celălalt, ești partener real. Se nasc alte legături. Iar la unteatru există acest nucleu de oameni și profesioniști care pe mine m-au inspirat. Am văzut și câteva spectacole de-ale lor și nu pot să le zic decât: "Să vă țină!". Aș vrea să le mulțumesc acum oamenilor care au făcut posibilă această întâlnire a mea cu Arkadina: Andreea și Andrei Grosu și Andrei Șerban. Le mulțumesc și colegilor de la unteatru și îi felicit pentru tot ce clădesc acolo.
"Nu am făcut sacrificii, am făcut alegeri"
- Arkadina, personajul tău, este o divă. La fel ești și tu în spațiul artistic al Timișoarei. Te simți astfel?
- Daaaaa! Tot timpul. De la trezire până la culcare. Glumesc! Oricum, e atât de des folosit termenul de "divă" încât mi se pare că nu mai are nicio noimă. Aș prefera să mi se spună simplu: "The Queen" (Regina). Hahaha!
- Care este prețul gloriei artistice? Ce sacrificii a trebuit să faci?
- Nu cred în "gloria artistică ". Dacă există un preț plătit de actori, acest preț ar fi munca. Nu am făcut sacrificii, am făcut alegeri. În anumite momente ale vieții, avem anumite priorități. Asta am ales eu. Și-mi place de mor că am facut-o!
"Suntem o familie de artiști"
- Cum este in realitate Arkadina?
- Cine știe?
- Dar Claudia Ieremia?
- Off... nimic spectaculos. Cu hachițe și toane, cu efuziuni de copil și momente de prosteală, cu umor și cinism, cu naivități și momente de rătăcire prin viața asta mult prea complicată. Cu furtuni și momente de acalmie... cu toate ale mele.
- Te regăsești în vreun fel în Arkadina?
- În unele momente de vulnerabilitate în fața trecerii timpului, în unele clipe de egoism, în complicatul labirint al relațiilor cu ceilalți.
- Ești moldoveancă la origine, dar ai studiat în Ardeal și locuiești și lucrezi în Banat. Unde este "acasă" pentru tine?
- Am locuit în multe locuri prin țară. Am amintiri speciale. Neprețuite. Material foarte bun pentru un actor. Toate locurile ce mi-au fost "acasă " la un moment dat și-au făcut loc în "acasă " de acum. Am un "acasă " în amintirile mele. Am un "acasă" alături de familia mea.
- Ce ai luat din Moldova în bagajul tău sufletesc și ai transportat în Banat?
- Rețetele de mâncăruri. Dar nu am timp să le gătesc.
"Mai poți?"
- Soțul tău este regizor și știu că ai un băiat mare. Povestește-ne, te rog, despre familia ta.
- Noi nu ne plictisim niciodată, asta-i sigur. Dacă am fi făcut un reality-show (format american) ar fi fost ceva. Alergăm mult, iar eu sunt cea mai amețită și mai împrăștiată. Ne susținem și știm că orice ar fi, vom fi acolo unii pentru ceilalți. Ne prostim, râdem mult. Familie de artiști, da. Noi, cu ceva vechime, iar fiul nostru, proaspăt aruncat în lumea asta. Sper să aibă întâlniri cu oameni minunați - este scenograf - și să fie provocat, inspirat, că talentat și pasionat este.
- Ce i-ai spune Arkadinei dacă v-ați întâlni voi două la o cafea?
- "Mai poți?" Asta aș întreba-o. "Mai poți?"
Fotografii din arhiva personală, unteatru, Teatrul Național Timișoara