Regula generală: căpşunile se spală bine şi se consumă doar proaspete, fără zahăr sau alte adaosuri.
Consumaţi, una-două zile pe săptămână, doar căpşuni, timp de o lună. În celelalte zile ale săptămânii reduceţi pâinea, pastele, dulciurile, alimentele prea grase sau sărate.
Mâncaţi în fiecare zi câte o porţie de căpşuni, cu o oră înaintea mesei de prânz şi a cinei. Porţiile de mâncare trebuie să fie la jumătate faţă de normal.
Înlocuiţi o masă pe zi, de preferat masa de prânz sau cina, cu o porţie sau două porţii de căpşuni. Cura se ţine două săptămâni.
Frunzele şi codiţele căpşunilor au şi ele darul de a combate grăsimea, prin efectul lor diuretic şi de accelerare a metabolismului. Puneţi un litru de apă pe foc, şi când fierbe, adăugaţi 4 linguri de frunze şi codiţe de căpşuni uscate şi mărunţite. Lăsaţi să fiarbă la foc mic 4-5 minute, apoi trageţi deoparte vasul şi acoperiţi-l. După 30 de minute, strecuraţi lichidul. Beţi 3-4 căni pe zi, fără să adăugaţi zahăr.