Stimate domn, singurul în măsură să vă îndrume şi să vă sfătuiască în problema dvs. rămâne medicul specialist, la care trebuie să ajungeţi periodic, spre a fi la curent cu starea dvs. de sănătate. Adenomul de prostată este cea mai răspândită tumoră benignă (nu este cancer!) întâlnită la bărbaţii cu vârsta peste 60 de ani, chiar dacă nici cei mai tineri nu sunt ocoliţi de el, în ziua de astăzi. Adenomul de prostată a început să fie frecvent, începând chiar de pe la 30 de ani (a se face distincţie între adenomul de prostată, adenocarcinomul de prostată şi prostatită). Aş dori ca cei care citesc aceste rânduri să nu se sperie şi să creadă că adenomul ar fi ca o condamnare la moarte. Nu este. Aş putea spune că este o "greşeală", un "abuz" care se răsfrânge ulterior asupra glandei prostatei. Ce trebuie făcut? Ideală ar fi prevenţia, dar nu există încă specialişti în medicina preventivă, astfel numărul bolnavilor ar fi mult diminuat. Nu încetez să repet că prevenţia este mama unei sănătăţi de fier, în cazul acesta ea însemnând o alimentaţie sănătoasă, când organismul va degaja mai puţini radicali liberi, iar pericolul de a ne îmbolnăvi va fi mult, mult mai redus.
Rămân la convingerea că fitochimicalele din plante, din fructe de pădure, zarzavaturile, soia pot împiedica dezvoltarea adenomului de prostată.
Evoluţia adenomului de prostată este lentă şi în timp, iar în unele cazuri, remisia adenomului de prostată se face în mod normal, fără niciun tratament. Aşa cum am spus, factorii de risc în adenomul de prostată sunt: alimentaţia (lucru urmărit de noi de-a lungul a 27 de ani de cercetări), moştenirea genetică, vârsta, ingerarea de medicamente în exces, munca sedentară, la birou, deficit al activităţii testiculelor, diferite virusuri, dereglări hormonale, lipsă de mişcare etc. Apariţia adenomului de prostată determină modificări ale actului micţional. Ignorarea adenomului de prostată poate duce la complicaţii severe. Diagnosticul adenomului de prostată se stabileşte de către specialist, în urma examenului clinic şi al investigaţiilor. Concomitent cu medicamentaţia prescrisă de specialist se pot administra şi produse naturiste, obţinute din plante: unul dintre aceste produse, care şi-au arătat eficacitatea în adenomul de prostată este Elixir of Youth. Plantele din formula produsului Elixir of Youth au acţiune în adenomul de prostată, astfel: * protejează celulele prin neutralizarea radicalilor liberi şi sprijină diviziunea celulară normală; * acţionează asupra componentei musculare, îmbunătăţind tonusul muscular la nivelul uretrei; * acţionează asupra componentelor glandulare ale prostatei, ajutând la restabilirea echilibrului hormonal; * are proprietăţi regeneratoare asupra ţesuturilor; * îmbunătăţeşte fluxul sanguin la nivelul ţesuturilor; * îmbunătăţeşte funcţia prostatei; * previne mărirea prostatei şi contribuie la o diviziune celulară normală; * asigură o buna diureză, ducând la înlăturarea congestiilor şi infecţiilor locale, fără a avea reacţii adverse; * proprietăţi antiinflamatorii, antiseptice; * ameliorează funcţiile glandelor endocrine asupra organelor sexuale, cu efect pozitiv.
În adenomul de prostată, acţiunea produsului se vede încă din primele două luni de administrare, prin diminuarea simptomelor, până la dispariţia lor. Cu timpul, prostata revine la dimensiuni normale, iar analizele de sânge au un nivel normal. Altfel spus, dispariţia simptomelor înseamnă rezolvarea cauzei.
Produsele noastre fiind naturale, sunt recomandate pe o perioadă de cel puţin 6 luni, iar în situaţii cu simptomatologie bogată, pot fi luate până la un an de zile sau chiar mai mult. Concomitent, recomandăm cititorilor noştri, şi mai ales spre a nu deveni pacienţi, să-şi schimbe stilul de viaţă. Schimbarea stilului de viaţă este cel mai ieftin drum de a-ţi recăpăta sănătatea şi de a ţi-o menţine - lucru confirmat de cei mai mari specialişti în domeniu, ai lumii...
Schimbarea stilului de viaţă înseamnă o alimentaţie cât mai sănătoasă, bogată în fibre, dar săracă în proteine animale, bogată în proteină vegetală, în legume şi fructe. Mişcarea, practicarea unui sport este un factor extrem de important! Să nu uităm că prostata este necesară ambelor sexe, aşa că aveţi grijă de ea, trataţi-o ca pe un lucru de preţ.
Mai multe relaţii le veţi primi odată cu produsele comandate.
Dr. LUCICA SIMA - ROMVAC COMPANY SA - Centrul de Imunologie, Şoseaua de Centură nr. 7, Voluntari, Ilfov, tel. 0737/50.10.60, 0722/85.12.77, 021/350.31.09, fax: 021/350.31.10, www.imunoinstant.ro
"Sunt diagnosticat cu lichen plan eroziv"
(Răspuns pentru ANTON D. - Galaţi, F. AS nr. 1361)
Stimate domn, diagnosticul de lichen plan eroziv se stabileşte prin coroborarea consultului clinic cu o serie de analize de laborator. Consultul clinic constă într-o discuţie medic-pacient, în vederea identificării unor boli mai vechi sau factori de stres potenţial declanşatori ai afecţiunii, la care se adaugă un examen atent al zonei bucale. Analizele de laborator vin în susţinerea diagnosticului clinic, în plus, acestea exclud alte posibile variante. Acestea constau în biopsie din ţesutul lezionat, culturi microbiologice şi analize de sânge. Dumneavoastră aţi efectuat inclusiv aceste analize de sânge sau doar consultul clinic?
În cadrul Departamentului de Cercetare-Dezvoltare al Companiei Romvac se obţin produse 100% naturale, utilizate cu succes, inclusiv în terapia unor afecţiuni imunomediate, aşa cum este şi lichenul plan eroziv. Însă pentru ca aceste produse să fie eficiente, medicul terapeut solicită analize care să confirme diagnosticul clinic.
În concluzie, pe baza unui consult clinic şi a unor analize care confirmă diagnosticul clinic, medicul terapeut din cadrul Cabinetului de Medicină Complementară Romvac vă poate prescrie un protocol terapeutic benefic afecţiunii dumneavoastră.
Dr. IOAN GH. MĂRGINEAN - medic primar ORL - C.M.I. "SANOMED" Sibiu, Bd. Victoriei nr. 6, tel. 0722/73.52.72, e-mail: sanmedsb@gmail.com
(Răspuns pentru DIANA - Iaşi , F. AS nr.1351)
Faringo-adeno-amigdalita este inflamaţia amigdalelor, a mucoasei faringiene şi a întregului inel limfatic Waldayer. Cauzele cele mai frecvente sunt: adenovirusurile, streptococii şi haemofilus influenzae, cu transmitere aerogenă, mai rar digestivă şi de contact. Rolul normal, fiziologic, al inelului Waldayer constă în dezvoltarea sistemului de apărare imunitară a copilului, prin infecţii repetate ale faringelui. Imunologii apreciază că este nevoie de aproximativ 60 de rino-adeno-faringite până la vârsta de 10-12 ani, când sistemul imunitar al copilului poate fi comparat cu cel al adultului. Cunoaşterea acestui fapt este utilă atât medicului de familie, cât şi părinţilor, care au tendinţa să le administreze copiilor antibiotice în exces, cu consecinţe negative în dezvoltarea mecanismului imunitar al copilului. Antibioticele sunt recomandate în cazurile grave, de angine bacteriene. Dacă este suspectată o infecţie streptococică (febră, depozite alb-gălbui pe amigdale, noduli ganglionari sensibili la nivelul gâtului), medicul va confirma diagnosticul şi va iniţia schema de moldaminizare pentru copii.
O problemă dificilă de diagnostic o reprezintă etichetarea amigdalelor bolnave drept focar de infecţie pentru unele complicaţii la distanţă: reumatism articular acut, glomerulonefrită, probleme cardiace etc. În acest caz, indicaţia operatorie, ca mijloc de tratament în amigdalita cronică focar de infecţie, se va pune cu mult discernământ, prin colaborarea medicului specialist ORL cu medicul pediatru. În unele cazuri, se va proceda iniţial la extirparea "polipilor", care determină diminuarea în volum a amigdalelor palatine.
În cazul copilului dvs., se va utiliza cura heliomarină şi crenoterapia, după următoarea schemă de tratament:
* Dezobstrucţie nazo-faringiană cu instilaţii nazale (reţetă magistrală proprie, individualizată).
* Hidratare corespunzătoare şi gargară cu ceai călduţ de: muşeţel, salvie, gălbenele şi tătăneasă.
* Badijonaj local cu glicerină boraxată cu propolis sau soluţii iodurate (atenţie la alergia la propolis sau iod!)
* Apiterapie (miere de albine cristalizată şi fagure de miere căpăcit).
* Susţinerea terenului imunologic cu Imunorezistan Junior - PlantExtract (extract din Echinacea purpurea, fructe de măceşe, muguri de coacăz negru).
* Tonsilotren (medicament homeopat) - 3x1 tabletă/zi.
* Decasept (conţine ulei de eucalipt, cedru, cimbru şi mentă) - 2x1 tabletă/zi.
* Aerosoli salini, 10-14 şedinţe, în staţiunea balneoclimaterică Ocna Sibiului, sau "salina la domiciliu cu Ocnasept-spray" (aerosol salin natural cu extract din plante medicinale aromatice).
Farm. spec. PAUL TISMAŞ - tel. 0752/84.50.50, e-mail: aroma_tis@yahoo.com
"Nu reuşesc să-mi revin după AVC"
(Răspuns pentru SILVIA D. - Iaşi, F. AS nr. 1349)
D-nă Silvia, vă sfătuiesc să mâncaţi puţin şi maximum de 2 ori pe zi. Masa de dimineaţă să fie consistentă, iar masa de amiază să o luaţi între orele 16 şi 17. După această oră nu mai mâncaţi nimic, decât fructe, şi beţi apă sau ceai neîndulcit. Dacă puteţi să eliminaţi şi masa de la ora 16-17 ar fi şi mai bine, căci aţi mai slăbi, ceea ce este foarte important pentru o refacere după AVC. Vă asigur că se poate trăi bine şi cu o singură masă pe zi, luată însă dimineaţa. De asemenea, trebuie să faceţi masaj la membrele paraplegice şi mişcare, obligatoriu 2 ore pe zi, fragmentat, dimineaţa şi seara, prin parc, aşa cum puteţi. De asemenea, vă recomand să mergeţi la Centrul de Recuperare medicală din localitatea Podiş (site: www.Podis.org), de lângă Bacău, sau în localitatea Herghelia (www.Herghelia. org), de lângă Tg. Mureş, unde aveţi oportunitatea de a vă recupera mult mai repede şi mai eficient.
"De câteva luni îmi apar întruna afte bucale"
(Răspuns pentru IRINA D. - Buzău, F. AS nr. 1349)
D-na Irina, aftele apar frecvent pe fondul unei imunităţi scăzute. O puteţi ajuta să crească printr-o alimentaţie preponderent vegetariană, bogată în legume şi fructe proaspete, ce nu trebuie să lipsească de la nici o masă. După masa de dimineaţă mâncaţi un ciorchine de strugure sau banane, mere, pere, citrice etc. După fiecare masă clătiţi-vă gura cu o soluţie de bicarbonat de sodiu (1 linguriţă de bicarbonat, la 200 ml apă caldă). Curativ şi profilactic, vă recomand un preparat numit "Antibios", care este un amestec din extract concentrat de Propolis, Echinacea, Curcuma, Scorţişoară, Cuişoare. Administrat 10 picături, dimineaţa şi seara, combate şi previne aftele bucale.
Pentru consiliere, sunaţi la tel. 0752/39.80.40 sau e- mail: aroma_tis@yahoo.com.