Încă de la "Cruciada copiilor" (2005) am recunoscut vocaţia de romancieră, cum nu avem decât foarte puţine în literatura română, a Florinei Ilis. Cărţile ei ulterioare au confirmat că e romancieră de cursă lungă, capabilă să construiască lumi fictive laborios articulate, să înglobeze documentarul, imaginaţia şi "ştiinţa literaturii" în naraţiuni ample. Să alterneze virtuoz stiluri într-o albie epică săpată răbdător, cu meandre digresive în aval şi în amonte, fără să-şi plictisească cititorul. S-a scris despre înzestrarea ei nativă de povestitoare, dar talentul acesta e slujit de o bună cunoaştere a miturilor autohtone şi universale, a tehnicilor literaturii moderne şi contemporane şi de aceea romanele ei voluminoase, fiecare interpretând surprinzător teme mult bătute, au entuziasmat nu doar critica, ci s-au şi vândut bine (mă rog, ceea ce poate însemna asta în România, unde câteva mii de exemplare epuizate se numeşte deja bestseller). Titlul ei cel mai nou, pe care vi-l recomand, trimite la secţiunea omonimă din Vechiul Testament, în care Dumnezeu îi cere lui Moise să facă un fel de recensământ scris al celor două generaţii de evrei cu care rătăcea prin deşert căutând drum spre Ţara Făgăduinţei. Trebuia notat fiecare om "după spiţa neamului, după familiile lor, după casele părinţilor", pentru a se păstra memoria înaintaşilor şi astfel a identităţii comunitare. Florina Ilis cuprinde în Numerii ei istoria unei familii şi a unei comunităţi săteşti transilvane din zona Crişanei, întinse pe patru generaţii, de la Marea Unire din 1918 până în postcomunism, în 2018. Adică de la străbunicul Petre Barna, împroprietărit după Primul Război, în care luptase, la gospodarul bunic Gherasim, apoi la tatăl Ioachim, ce trăieşte drama colectivizării, şi până la urmaşii de azi, care recuperează pământul ca să-l vândă. Naratorul din această ultimă generaţie spune istoria de un secol a satului românesc prin oamenii lui, prin fapte, evenimente şi trăiri. Adevărul celor narate în saga familiei ardelene, verosimilitatea reconstituirii se obţin prin secvenţe compuse în registre variate, de la ton epopeic la realism, de la scenariu filmic la trucuri textualiste şi de la privire la firul ierbii la panoramare de sus. Totul din perspectiva unei inteligenţe care poate completa prin fabulaţie golurile documentare şi care nu e dispusă să simplifice complexitatea personajelor ei. Luciditatea nu împiedică şi o infuzie de tandreţe, căci e de presupus că romanciera a valorificat poveştile propriei familii, "spiţa neamului", în aflarea rădăcinilor identitare. Nucleul îl constituie tatăl şi mama, Ioachim şi Ana, de la care rizomul se întinde spre bunici şi străbunici, într-un construct simbolic pentru relaţia ţăranului cu pământul. "Punând fiecare personaj să povestească despre sine sau despre ceilalţi, am dorit să fac un exerciţiu de memorie colectivă şi, decupând o sută de ani din evoluţia ramurilor a două familii înrudite, să încerc să arăt ce rămâne în memoria noastră odată cu trecerea timpului. Am înţeles astfel că memoria e inseparabilă de poveste" - spune Florina Ilis într-un interviu. Iar poveştile imbricate într-o arhitectură atent calibrată în "Cartea numerilor" scot din uitare "un veac de comunitate" sătească.
Selecţia "Formula AS"
* Florina Ilis, "Cartea numerilor", Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 574 p.
Încă de la "Cruciada copiilor" (2005) am recunoscut vocaţia de romancieră, cum nu avem decât foarte puţine în literatura română, a Florinei Ilis. Cărţile ei ulterioare au confirmat că e romancieră de cursă lungă, capabilă să construiască lumi fictive laborios articulate, să înglobeze documentarul, imaginaţia şi "ştiinţa literaturii" în naraţiuni ample. Să alterneze virtuoz stiluri într-o albie epică săpată răbdător, cu meandre digresive în aval şi în amonte, fără să-şi plictisească cititorul. S-a scris despre înzestrarea ei nativă de povestitoare, dar talentul acesta e slujit de o bună cunoaştere a miturilor autohtone şi universale, a tehnicilor literaturii moderne şi contemporane şi de aceea romanele ei voluminoase, fiecare interpretând surprinzător teme mult bătute, au entuziasmat nu doar critica, ci s-au şi vândut bine (mă rog, ceea ce poate însemna asta în România, unde câteva mii de exemplare epuizate se numeşte deja bestseller). Titlul ei cel mai nou, pe care vi-l recomand, trimite la secţiunea omonimă din Vechiul Testament, în care Dumnezeu îi cere lui Moise să facă un fel de recensământ scris al celor două generaţii de evrei cu care rătăcea prin deşert căutând drum spre Ţara Făgăduinţei. Trebuia notat fiecare om "după spiţa neamului, după familiile lor, după casele părinţilor", pentru a se păstra memoria înaintaşilor şi astfel a identităţii comunitare. Florina Ilis cuprinde în Numerii ei istoria unei familii şi a unei comunităţi săteşti transilvane din zona Crişanei, întinse pe patru generaţii, de la Marea Unire din 1918 până în postcomunism, în 2018. Adică de la străbunicul Petre Barna, împroprietărit după Primul Război, în care luptase, la gospodarul bunic Gherasim, apoi la tatăl Ioachim, ce trăieşte drama colectivizării, şi până la urmaşii de azi, care recuperează pământul ca să-l vândă. Naratorul din această ultimă generaţie spune istoria de un secol a satului românesc prin oamenii lui, prin fapte, evenimente şi trăiri. Adevărul celor narate în saga familiei ardelene, verosimilitatea reconstituirii se obţin prin secvenţe compuse în registre variate, de la ton epopeic la realism, de la scenariu filmic la trucuri textualiste şi de la privire la firul ierbii la panoramare de sus. Totul din perspectiva unei inteligenţe care poate completa prin fabulaţie golurile documentare şi care nu e dispusă să simplifice complexitatea personajelor ei. Luciditatea nu împiedică şi o infuzie de tandreţe, căci e de presupus că romanciera a valorificat poveştile propriei familii, "spiţa neamului", în aflarea rădăcinilor identitare. Nucleul îl constituie tatăl şi mama, Ioachim şi Ana, de la care rizomul se întinde spre bunici şi străbunici, într-un construct simbolic pentru relaţia ţăranului cu pământul. "Punând fiecare personaj să povestească despre sine sau despre ceilalţi, am dorit să fac un exerciţiu de memorie colectivă şi, decupând o sută de ani din evoluţia ramurilor a două familii înrudite, să încerc să arăt ce rămâne în memoria noastră odată cu trecerea timpului. Am înţeles astfel că memoria e inseparabilă de poveste" - spune Florina Ilis într-un interviu. Iar poveştile imbricate într-o arhitectură atent calibrată în "Cartea numerilor" scot din uitare "un veac de comunitate" sătească.
Încă de la "Cruciada copiilor" (2005) am recunoscut vocaţia de romancieră, cum nu avem decât foarte puţine în literatura română, a Florinei Ilis. Cărţile ei ulterioare au confirmat că e romancieră de cursă lungă, capabilă să construiască lumi fictive laborios articulate, să înglobeze documentarul, imaginaţia şi "ştiinţa literaturii" în naraţiuni ample. Să alterneze virtuoz stiluri într-o albie epică săpată răbdător, cu meandre digresive în aval şi în amonte, fără să-şi plictisească cititorul. S-a scris despre înzestrarea ei nativă de povestitoare, dar talentul acesta e slujit de o bună cunoaştere a miturilor autohtone şi universale, a tehnicilor literaturii moderne şi contemporane şi de aceea romanele ei voluminoase, fiecare interpretând surprinzător teme mult bătute, au entuziasmat nu doar critica, ci s-au şi vândut bine (mă rog, ceea ce poate însemna asta în România, unde câteva mii de exemplare epuizate se numeşte deja bestseller). Titlul ei cel mai nou, pe care vi-l recomand, trimite la secţiunea omonimă din Vechiul Testament, în care Dumnezeu îi cere lui Moise să facă un fel de recensământ scris al celor două generaţii de evrei cu care rătăcea prin deşert căutând drum spre Ţara Făgăduinţei. Trebuia notat fiecare om "după spiţa neamului, după familiile lor, după casele părinţilor", pentru a se păstra memoria înaintaşilor şi astfel a identităţii comunitare. Florina Ilis cuprinde în Numerii ei istoria unei familii şi a unei comunităţi săteşti transilvane din zona Crişanei, întinse pe patru generaţii, de la Marea Unire din 1918 până în postcomunism, în 2018. Adică de la străbunicul Petre Barna, împroprietărit după Primul Război, în care luptase, la gospodarul bunic Gherasim, apoi la tatăl Ioachim, ce trăieşte drama colectivizării, şi până la urmaşii de azi, care recuperează pământul ca să-l vândă. Naratorul din această ultimă generaţie spune istoria de un secol a satului românesc prin oamenii lui, prin fapte, evenimente şi trăiri. Adevărul celor narate în saga familiei ardelene, verosimilitatea reconstituirii se obţin prin secvenţe compuse în registre variate, de la ton epopeic la realism, de la scenariu filmic la trucuri textualiste şi de la privire la firul ierbii la panoramare de sus. Totul din perspectiva unei inteligenţe care poate completa prin fabulaţie golurile documentare şi care nu e dispusă să simplifice complexitatea personajelor ei. Luciditatea nu împiedică şi o infuzie de tandreţe, căci e de presupus că romanciera a valorificat poveştile propriei familii, "spiţa neamului", în aflarea rădăcinilor identitare. Nucleul îl constituie tatăl şi mama, Ioachim şi Ana, de la care rizomul se întinde spre bunici şi străbunici, într-un construct simbolic pentru relaţia ţăranului cu pământul. "Punând fiecare personaj să povestească despre sine sau despre ceilalţi, am dorit să fac un exerciţiu de memorie colectivă şi, decupând o sută de ani din evoluţia ramurilor a două familii înrudite, să încerc să arăt ce rămâne în memoria noastră odată cu trecerea timpului. Am înţeles astfel că memoria e inseparabilă de poveste" - spune Florina Ilis într-un interviu. Iar poveştile imbricate într-o arhitectură atent calibrată în "Cartea numerilor" scot din uitare "un veac de comunitate" sătească.
Alte articole din acest numar
- Cei care ştiu să îmbătrânească frumos
- RUXANDRA MANIU - "Am noroc, am mare noroc, începând de la părinţi, până la oamenii pe care i-am întâlnit în viaţă"
- Şi a fost... Premiera spectacolului "Jack şi vrejul de fasole"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
