Pe Ruxandra Maniu o puteţi vedea în multe dintre spectacolele Teatrului Odeon, dar şi la Teatrul Act, unde joacă alături de unul dintre cei mai mari actori ai scenei româneşti, Marcel Iureş. Povestea ei de succes începe însă cu premiul cel mare pe care l-a primit la Gala Tânărului Actor. Despre traseul ei artistic şi despre întâlnirile care i-au marcat cariera vorbim şi noi cu tânăra, dar deja consacrata actriţă Ruxandra Maniu.
"Marcel Iureş este un actor colosal"
- Ruxandra, joci cu Marcel Iureş în spectacolul "Moş Nichifor", adaptare a regizorului Alexandru Dabija după Ion Creangă. Cum a fost lucrul cu un atât de mare actor pentru tine, care eşti atât de tânără?
- Ce bucurie şi fericire îmi aduce acest spectacol, nu-ţi imaginezi! Este o bijuterie. Marcel Iureş este un actor colosal, un partener ideal şi un om minunat. A fost extrem de firesc la lucru, frumos, tihnit, am lucrat foarte, foarte bine, este meritul lui Alexandru Dabija, care face din repetiţii o artă. Aşa cum am lucrat la "Moş Nichifor" mi-aş dori să lucrez mereu. Nu ştiu ce să-ţi spun mai mult decât că ajung la Teatrul Act fericită şi plec şi mai fericită!
- Cum te-ai apucat de teatru?
- De mică aveam aşa, o plăcere, de a sta printre oameni şi de a-i amuza. La mesele de sărbători, eu mă costumam în tot felul de personaje şi dădeam spectacole. Îmi plăcea să fac asta foarte tare. Ţin minte că aşteptam cu nerăbdare o ocazie de a ne strânge cu toţii, ca eu să îmi etalez talentele. Bunicii îmi ţineau isonul. Mă uit prin albumele foto: eram o caraghioasă. Ei, şi normal că toate astea trebuiau să se concretizeze în ceva, nici nu cred că mi-ar fi stat bine la un birou sau... eu ştiu? Dar nu cred, nu am deloc răbdare, sunt agitată, mă plictisesc repede... Şi, prin clasa a VII-a, mama a cumpărat bilete la un spectacol de teatru, "Titanic Vals", la Teatrul Nottara (ulterior am şi jucat în "Titanic Vals" la Teatrul Odeon în regia lui Alexandru Dabija, rolul Decebal, cel care mi-a adus şi angajarea la Odeon). După spectacol, i-am spus mamei în drum spre casă că vreau să mă fac actriţă, şi mama atunci mi-a spus: "Da, da, mami, e foarte frumos, dar e şi foarte greu. Lasă, mai vezi tu până la facultate", ea neştiind de fapt că eram foarte, foarte hotărâtă şi nu mai exista niciun fel de cale de întoarcere. Când a venit momentul admiterii la facultate, ai mei au devenit real îngrijoraţi, pentru că eu nu provin dintr-o familie de artişti, mama este economist şi tata inginer, şi mi-au spus că nu mă vor putea ajuta, că nu au cunoştinţe în domeniul ăsta. Nu ştiau cum mă voi putea descurca, criza locurilor de muncă pentru actori exista încă de atunci, nu prea vedeau malul în situaţia asta, dar nu au intervenit prea mult în dorinţele mele, mi-au oferit sprijin la fel cum fac şi acum. Am doi părinţi excepţionali. Am intrat la facultate şi de aici a început totul. Am noroc, am mare noroc, începând de la părinţi până la oamenii pe care i-am întâlnit în viaţă.
- Ai amintiri despre primele tale experienţe în teatru? Jucai de copil?
- Hahaha, eu nu am făcut parte, copil fiind, dintr-o trupă de teatru, nici măcar la şcoală nu se făceau scenete, decât cu ocazia serbărilor. Doar la mesele din familie mă dădeam în stambă, nu am avut contact cu această lume până la facultate. De facultate se leagă şi primele mele amintiri în ceea ce priveşte experienţele teatrale. Ţin minte că în anul întâi, semestrul I, la primul examen, eram atât de crispată, aveam în scenă o masă şi, pe cuvânt de onoare, dacă ar fi fost posibil, m-aş fi băgat sub masă şi aş fi spus de acolo replicile. Mă ascundeam, era un chin pentru mine. După examen, profesoara mea, actriţa Rodica Mandache, mi-a spus că în semestrul II nu vom avea recuzită şi niciun fel de obiecte în scenă după care să mă ascund, "aşa că ar fi bine să îţi bagi minţile în cap dacă vrei să continui meseria asta". Nu ştiu cum s-a întâmplat că, după acea discuţie, a fost o întorsătură la 180 de grade, s-a petrecut cu mine o mare schimbare. Pe lângă faptul că aveam cele mai multe scene, îmi şi doream să joc, să exist, să mă "văd", ba chiar regizam şi bucăţile colegilor. Era o nebunie! Începusem să realizez că am intrat la facultate şi că mă pregătesc să devin actriţă. La finalul anului I, am făcut un spectacol, "Piatra din casă", de Vasile Alecsandri, un vodevil. Era un spectactol tare haios, pe care l-am jucat toată vara, prin parcuri. Am fost şi într-un turneu la Braşov... superbă perioada aceea. Eram fericiţi că avem un spectacol, că suntem şi noi actori, că aveam public, că mergeam în turnee. Eu jucam în travesti, cântam (deşi consider că nu am voce), ne lipeam mustăţile cu gumă de mestecat, era o perioadă tare frumoasă.
- Cine te-a influenţat în carieră?
"Juriu tare, concurenţi tari, atmosferă extraordinară... şi aşa am câştigat Gala Tânărului Actor"
Cu Marcel Iureş , în spectacolul "Moş Nichifor" la Teatrul Act
- La Gala Hop îmi era frică să particip, nu aveam încredere că pot. Era primul an în care Radu Afrim era preşedintele Galei. Erau foarte mulţi oameni mişto în juriu, se anunţa a fi o super-ediţie, iar eu nu aveam deloc încredere în mine. Până la urmă, am ales un text, am vorbit cu Rodica Mandache, ea m-a sprijinit foarte tare, ne-am pregătit pentru preselecţie, am trecut de ea, cum s-ar zice trecusem un hop şi mai aveam unul foarte mare: Gala, Costineştiul. Am ajuns acolo, eram super-pregătită, dar tot parcă nu destul. În anul acela au fost participanţi foarte tari, a fost mare concurenţă. A fost o super-experienţă. E foarte important, ca tânăr actor, să simţi că ai de unde să porneşti, să ai un start, iar pentru mine, "Gala Hop" a fost un mare Start. Acolo am cunoscut oameni foarte faini cu care am şi lucrat ulterior. Radu Afrim a făcut cu concurenţii de la gală spectacolul "Hai iuiu nu hey you you", un spectacol cu care am mers prin toată ţara şi aşa ne-a cunoscut lumea. Era super-mişto spectacolul, pe muzica Mariei Tănase, şi toată atmosfera din el. Din păcate, nu s-a putut juca mult timp. Noi, actorii, eram din diferite părţi ale ţării şi era destul de greu să ne adunăm. Dar cât a fost a fost frumos! Era atmosferă foarte fresh şi foarte cool. Aşa deci: juriu tare, concurenţi tari, atmosfera extraordinară ... şi aşa am câştigat Gala Tânărului Actor.
- Ţi-a schimbat cariera acest premiu?
- Categoric, da. Păi, a fost punctul din care am strigat: "Start!". A fost o validare. Am fost angajată imediat la Teatrul Odeon, m-au văzut regizori şi, în plus, eu am căpătat mai multă încredere în mine şi în talentul meu. Încă mă mai întâlnesc cu oameni care îşi amintesc de momentul meu din Gală. Da, a reprezentat foarte mult pentru mine participarea la Hop şi tot ce am trăit acolo, mi-a deschis foarte multe porţi, iar apoi am deschis altele şi altele şi altele şi tot aşa. Le doresc absolvenţilor de azi să aibă şi ei parte de experienţe ca acestea. Startul este cel mai important în carieră, iar eu am tras lozul câştigător. La acest capitol sunt foarte norocoasă!
"La Montreal, cu o super-echipă"
- Ei, nu numai, dar majoritatea sunt comedii, da! Ştii, nu am prea făcut film şi aş vrea foarte tare să mai fac, am cochetat doar puţin cu filmul, e încă un pământ "virgin "pentru mine şi sunt sigură că aş descoperi şi acolo lucruri minunate. Abia aştept să iasă filmul lui Eugen Jebeleanu, am avut acolo un rol micuţ, dar foarte frumos, am mai făcut anul ăsta un scurtmetraj cu Mihai Mincan. Şi, bineînţeles, "Lemonade" al Ioanei Uricaru, care a apărut deja. A fost foarte tare experienţa la acest film, am lucrat impecabil cu Ioana, am filmat în Canada, la Montreal, cu o super-echipă.
- Ce poveşti şi amintiri din teatru le vei povesti nepoţilor tăi?
- Oh, dragii babii, păi, ce să vă zică baba? Să vă povestesc ce frumos este să înveţi un text? Să vă povestesc cum nu găseam loc de parcare şi întârziam la repetiţii? Despre ce să vă mai zică bunica? Despre colegii mei? Cât râdeam cu ei şi ce bine ne era împreună? Mergeam prin turnee cu autocarul (nepoţii se vor mira că mergeam cu autocarul, 14 ore, de la Bucureşti la Satu Mare; va fi pentru ei cum e caleaşca acum pentru noi. "What the fuck, bunico! Cu autocarul? 14 oreeeeee? Şi nu aveaţi autostrăzi???"). Şi mai vorbim mai încolo despre asta când mai adun amintiri.
- Unde te pot vedea acum spectatorii ?
- La Teatrul Odeon, alături de cea mai mişto echipă, în spectacolele: "Fugarii", "Titanic Vals", "Trei generaţii", "Soldatul Svejk"," Kafka-Cinci vise", "Cassanova", "Un tramvai numit dorinţă", şi în noua premieră, " Slugă la doi stăpâni". La Arcub, în spectacolul "Artists Talk", în regia Gianinei Cărbunariu, în care joc alături de nişte minunăţii de colegi: Ilinca Manolache, Gabriel Răuţă, Alexandru Potocean şi Bogdan Zamfir. La Macaz, în spectacolul "Tabu", în regia lui David. Şi, desigur, la Teatrul Act, în "Moş Nichifor", în regia lui Alexandru Dabija, spectacolul în care joc alături de Marcel Iureş, unicul.
- Dacă nu ai fi Ruxandra Maniu, cine ai vrea să fii?
- Tot Ruxandra Maniu, doar că puţin mai răbdătoare, mai puţin impulsivă, dar cu aceeaşi bucurie, acelaşi umor şi cu aceiaşi oameni pe lângă mine.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
