Selecţia "Formula AS"

* Sally Rooney, "Conversaţii cu prie­teni", traducere de Teo Herghelegiu, Editura Curtea Veche (tel. 021/260.22.87), 390 p.

Am observat că persoanele în vârstă par a se fi oprit cu preferinţele muzicale, literare, cine­mato­grafice la anii tinereţii şi maturităţii lor. Nu sunt dis­puşi să accepte alt mod de a gândi şi reflecta rea­litatea schimbată şi în schimbare, judecată ca "de­ca­dentă". Vă previn că romanul pe care vi-l re­co­mand azi nu e pentru cei cu acest fel de gândire stag­nantă. E în primul rând pentru tineri, dar şi pentru cei dispuşi să treacă peste faliile dintre ge­ne­raţii, să-şi lărgească tiparele în care au fost for­mataţi. Aşa cum mulţi vârstnici s-au deprins, din necesitate, cu noile tehnologii de comunicare, pot face şi efortul de a cunoaşte concepţiile celor tineri, chiar dacă pentru ei sunt mai greu de înghiţit. Sau măcar să fie curioşi să afle cu ce pro­bleme contradictorii se confruntă aceştia şi să accepte că, în esenţă, sunt cam aceleaşi pentru fiecare generaţie. Irlandeza Sally Rooney (n. 1991) a avut mare succes cu acest roman de debut care i-a entuziasmat nu doar pe congenerii ei ci şi pe criticii literari cu auto­ritate în lumea anglofonă. Cele două fete din cen­trul poveştii, Frances şi Bobbi, sunt prietene din co­pi­lărie - acel gen de relaţie afectivă ce rămâne pe viaţă - şi îşi trăiesc studenţia în realitatea imediată a celor 21 de ani. Au pasiuni intelectuale comune şi o insaţiabilă dorinţă de a experimenta răspunsuri la întrebări provocatoare despre relaţiile sociale, sexuale, familiale, profesionale şi de putere din lu­mea de azi. Frances - poetă cu părinţi divorţaţi din pricina tatălui alcoolic - e săracă şi se declară "co­munistă", deşi urăşte autoritatea şi detestă să i se spună ce trebuie să facă. De aceea nu-şi întrevede o carieră de subordonată urcând treptele unei ierar­hii. Împreună cu Bobbi, care e "anarhistă", susţine spectacole-lectură din propriile poezii (în Occident lumea îşi cumpără bilet să-i vadă, să-i asculte şi să stea de vorbă cu scriitori). Participă la intensa viaţă culturală din Dublin: lansări de carte, vernisaje, spec­tacole de teatru şi petreceri de după, unde cu­noaş­te tot felul de oameni. Îi pasă de ei doar în mă­sura în care o ating, în bine sau în rău, fără să-i ju­dece maniheist, acceptând că natura umană e com­plicată şi cu multe nuanţe între alb şi negru. Spre deosebire de fermecătoarea, spon­tana Bobbi care atrage atenţia şi simpatia tutu­ror, Frances are o înfăţişare comună şi, sub apa­renţa ternă, se as­cund straturi de vulnerabilitate, frică, năzuinţe de tan­dreţe, iubiri complicate, su­fe­rinţe fizice. Pe parcur­sul cărţii, îşi discută impasul mo­ral şi intelectual în care se află cu prieteni şi colegi, cu iu­bitul adulterin şi soţia aces­tuia, cu Bobbi, cu părinţii. Aceste dis­­cuţii împing înainte su­biectul într-un mod în care ni­mic nu pare contrafăcut ar­tistic, ci au­­tentic, proaspăt şi onest. Îţi dă impresia că pe Sally Rooney nu o interesează atât teh­nica na­rativă, cât ceea ce vrea să spună direct şi lim­pede, fără urme de lăbuţe lirice. Şi totuşi apa­renta simplitate care face cartea uşor de citit e com­pu­să atent, cadru cu cadru, folosind toate mij­loa­cele de comunicare de azi, e-mail, telefon mobil, scri­sori, dialoguri faţă în faţă împletite cu po­vestirea la per­soana I, totul cu un ritm vioi şi bine propor­ţionat. Asta fiindcă romanciera debutantă, care are studii aprofundate de literatură la Trinity College, ştie cum să te facă să rezonezi cu ea. Ci­tind-o în buna tra­ducere a lui Teo Herghelegiu, care a găsit admi­ra­bile echivalenţe româneşti pentru limbajul coloc­vial al tinerilor de azi, am avut impresia că schimb fusul orar spre tinereţe.