Am observat că persoanele în vârstă par a se fi oprit cu preferințele muzicale, literare, cinematografice la anii tinereții și maturității lor. Nu sunt dispuși să accepte alt mod de a gândi și reflecta realitatea schimbată și în schimbare, judecată ca "decadentă". Vă previn că romanul pe care vi-l recomand azi nu e pentru cei cu acest fel de gândire stagnantă. E în primul rând pentru tineri, dar și pentru cei dispuși să treacă peste faliile dintre generații, să-și lărgească tiparele în care au fost formatați. Așa cum mulți vârstnici s-au deprins, din necesitate, cu noile tehnologii de comunicare, pot face și efortul de a cunoaște concepțiile celor tineri, chiar dacă pentru ei sunt mai greu de înghițit. Sau măcar să fie curioși să afle cu ce probleme contradictorii se confruntă aceștia și să accepte că, în esență, sunt cam aceleași pentru fiecare generație. Irlandeza Sally Rooney (n. 1991) a avut mare succes cu acest roman de debut care i-a entuziasmat nu doar pe congenerii ei ci și pe criticii literari cu autoritate în lumea anglofonă. Cele două fete din centrul poveștii, Frances și Bobbi, sunt prietene din copilărie - acel gen de relație afectivă ce rămâne pe viață - și își trăiesc studenția în realitatea imediată a celor 21 de ani. Au pasiuni intelectuale comune și o insațiabilă dorință de a experimenta răspunsuri la întrebări provocatoare despre relațiile sociale, sexuale, familiale, profesionale și de putere din lumea de azi. Frances - poetă cu părinți divorțați din pricina tatălui alcoolic - e săracă și se declară "comunistă", deși urăște autoritatea și detestă să i se spună ce trebuie să facă. De aceea nu-și întrevede o carieră de subordonată urcând treptele unei ierarhii. Împreună cu Bobbi, care e "anarhistă", susține spectacole-lectură din propriile poezii (în Occident lumea își cumpără bilet să-i vadă, să-i asculte și să stea de vorbă cu scriitori). Participă la intensa viață culturală din Dublin: lansări de carte, vernisaje, spectacole de teatru și petreceri de după, unde cunoaște tot felul de oameni. Îi pasă de ei doar în măsura în care o ating, în bine sau în rău, fără să-i judece maniheist, acceptând că natura umană e complicată și cu multe nuanțe între alb și negru. Spre deosebire de fermecătoarea, spontana Bobbi care atrage atenția și simpatia tuturor, Frances are o înfățișare comună și, sub aparența ternă, se ascund straturi de vulnerabilitate, frică, năzuințe de tandrețe, iubiri complicate, suferințe fizice. Pe parcursul cărții, își discută impasul moral și intelectual în care se află cu prieteni și colegi, cu iubitul adulterin și soția acestuia, cu Bobbi, cu părinții. Aceste discuții împing înainte subiectul într-un mod în care nimic nu pare contrafăcut artistic, ci autentic, proaspăt și onest. Îți dă impresia că pe Sally Rooney nu o interesează atât tehnica narativă, cât ceea ce vrea să spună direct și limpede, fără urme de lăbuțe lirice. Și totuși aparenta simplitate care face cartea ușor de citit e compusă atent, cadru cu cadru, folosind toate mijloacele de comunicare de azi, e-mail, telefon mobil, scrisori, dialoguri față în față împletite cu povestirea la persoana I, totul cu un ritm vioi și bine proporționat. Asta fiindcă romanciera debutantă, care are studii aprofundate de literatură la Trinity College, știe cum să te facă să rezonezi cu ea. Citind-o în buna traducere a lui Teo Herghelegiu, care a găsit admirabile echivalențe românești pentru limbajul colocvial al tinerilor de azi, am avut impresia că schimb fusul orar spre tinerețe.