Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* Sally Rooney, "Conversații cu prie­teni", traducere de Teo Herghelegiu, Editura Curtea Veche (tel. 021/260.22.87), 390 p.

Am observat că persoanele în vârstă par a se fi oprit cu preferințele muzicale, literare, cine­mato­grafice la anii tinereții și maturității lor. Nu sunt dis­puși să accepte alt mod de a gândi și reflecta rea­litatea schimbată și în schimbare, judecată ca "de­ca­dentă". Vă previn că romanul pe care vi-l re­co­mand azi nu e pentru cei cu acest fel de gândire stag­nantă. E în primul rând pentru tineri, dar și pentru cei dispuși să treacă peste faliile dintre ge­ne­rații, să-și lărgească tiparele în care au fost for­matați. Așa cum mulți vârstnici s-au deprins, din necesitate, cu noile tehnologii de comunicare, pot face și efortul de a cunoaște concepțiile celor tineri, chiar dacă pentru ei sunt mai greu de înghițit. Sau măcar să fie curioși să afle cu ce pro­bleme contradictorii se confruntă aceștia și să accepte că, în esență, sunt cam aceleași pentru fiecare generație. Irlandeza Sally Rooney (n. 1991) a avut mare succes cu acest roman de debut care i-a entuziasmat nu doar pe congenerii ei ci și pe criticii literari cu auto­ritate în lumea anglofonă. Cele două fete din cen­trul poveștii, Frances și Bobbi, sunt prietene din co­pi­lărie - acel gen de relație afectivă ce rămâne pe viață - și își trăiesc studenția în realitatea imediată a celor 21 de ani. Au pasiuni intelectuale comune și o insațiabilă dorință de a experimenta răspunsuri la întrebări provocatoare despre relațiile sociale, sexuale, familiale, profesionale și de putere din lu­mea de azi. Frances - poetă cu părinți divorțați din pricina tatălui alcoolic - e săracă și se declară "co­munistă", deși urăște autoritatea și detestă să i se spună ce trebuie să facă. De aceea nu-și întrevede o carieră de subordonată urcând treptele unei ierar­hii. Împreună cu Bobbi, care e "anarhistă", susține spectacole-lectură din propriile poezii (în Occident lumea își cumpără bilet să-i vadă, să-i asculte și să stea de vorbă cu scriitori). Participă la intensa viață culturală din Dublin: lansări de carte, vernisaje, spec­tacole de teatru și petreceri de după, unde cu­noaș­te tot felul de oameni. Îi pasă de ei doar în mă­sura în care o ating, în bine sau în rău, fără să-i ju­dece maniheist, acceptând că natura umană e com­plicată și cu multe nuanțe între alb și negru. Spre deosebire de fermecătoarea, spon­tana Bobbi care atrage atenția și simpatia tutu­ror, Frances are o înfățișare comună și, sub apa­rența ternă, se as­cund straturi de vulnerabilitate, frică, năzuințe de tan­drețe, iubiri complicate, su­fe­rințe fizice. Pe parcur­sul cărții, își discută impasul mo­ral și intelectual în care se află cu prieteni și colegi, cu iu­bitul adulterin și soția aces­tuia, cu Bobbi, cu părinții. Aceste dis­­cuții împing înainte su­biectul într-un mod în care ni­mic nu pare contrafăcut ar­tistic, ci au­­tentic, proaspăt și onest. Îți dă impresia că pe Sally Rooney nu o interesează atât teh­nica na­rativă, cât ceea ce vrea să spună direct și lim­pede, fără urme de lăbuțe lirice. Și totuși apa­renta simplitate care face cartea ușor de citit e com­pu­să atent, cadru cu cadru, folosind toate mij­loa­cele de comunicare de azi, e-mail, telefon mobil, scri­sori, dialoguri față în față împletite cu po­vestirea la per­soana I, totul cu un ritm vioi și bine propor­ționat. Asta fiindcă romanciera debutantă, care are studii aprofundate de literatură la Trinity College, știe cum să te facă să rezonezi cu ea. Ci­tind-o în buna tra­ducere a lui Teo Herghelegiu, care a găsit admi­ra­bile echivalențe românești pentru limbajul coloc­vial al tinerilor de azi, am avut impresia că schimb fusul orar spre tinerețe.