- Nu e cazul să vorbim frumos despre înşelat, aşa cum n-aş susţine nici că o boală grea este un lucru bun, pentru că oferă experienţă şi suferinţa devine un punct de cotitură pentru bolnavi. Ca pereche, te poţi dezvolta foarte bine şi fără a avea aventuri, cu condiţia să comunici permanent cu partenerul şi să faci faţă conflictelor ce pot apărea. Tăcerea e moartea cuplului. Nu te preface că-ţi place ceea ce, de fapt, îţi repugnă. Spune. Explică. Încearcă să ajungi la consens. Dacă, totuşi, s-a ajuns la o aventură, e păcat să nu ne folosim de această experienţă ca de o şansă de a ne trezi şi a ne întreba: ce se petrece cu noi? Ce ar trebui să se schimbe, astfel încât să fim amândoi mulţumiţi?
- Sunteţi psihoterapeut de cuplu. Câte perechi apelează la dvs. pentru că unul dintre parteneri a fost infidel?
- Estimez o proporţie de 35 până la 40 la sută. În aproape o jumătate dintre aceste cazuri, femeia a avut sau are o aventură, şi în peste jumătate dintre ele, este vorba de bărbat. Pentru cei înşelaţi poate fi un adevărat şoc să descopere brusc că partenerul nu este aşa cum a crezut şi că multe lucruri nu au fost aşa cum li s-a povestit. După cum mulţi dintre cei care înşală pricep abia la terapia de cuplu ce impact emoţional a avut escapada lor asupra celuilalt.
- Ce anume doare în mod special?
- Este adevărat că înşelatul fizic, sexual, doare cel mai adesea, foarte-foarte mult, dar şi mai dureros este pentru cei trădaţi, faptul că au fost minţiţi. Pentru mulţi dintre ei este de neînchipuit să mai poată avea vreodată încredere în celălalt.
- Ce părere aveţi despre psihologia actuală, care susţine că infidelitatea poate întări o relaţie?
- Este foarte important să înţelegem că în cazul unei relaţii, nu e vorba de făptaş şi victimă, ci de o dinamică comună, în cadrul căreia niciunul nu este mai bun sau mai rău decât celălalt. Rar se întâmplă să înşeli din senin. Eşti împins către asta, când ceva nu funcţionează în cuplu. Cu toate astea, orgoliul este prea mare ca să accepţi adevărul.
- Totuşi, pentru cei înşelaţi, următoarea întrebare este clasică: ce a avut celălalt şi-mi lipseşte mie? Despre ce este vorba în acest context?
- Nu în mod special despre sex. Cine se dedă unei aventuri, o are în sânge, e în căutare de aşa ceva. Când există iubire, sincopele sexuale se depăşesc destul de uşor. Mai degrabă celui în cauză îi lipseşte ceva în propria viaţă sau lui însuşi: senzaţia de vitalitate, pasiunea, libertatea, emoţia, recunoaşterea, apropierea.
- Calvarul resimţit după o trădare este teribil. Cum ne putem asigura că nu vom ajunge într-o asemenea situaţie?
- Dacă au existat scăpări într-o relaţie, ce trebuie să se întâmple ca să renască încrederea?
- Pentru asta este nevoie de timp şi de transparenţă de ambele părţi. Deşi celor înşelaţi nu le face nicio plăcere să audă acest lucru, şi cel care a fost infidel are nevoie de timp şi de speranţa că lucrurile nu vor mai ajunge în acelaşi punct care l-a determinat să calce strâmb.
- Ce şanse reale există ca o relaţie să supravieţuiască unei trădări?
- În majoritatea cazurilor, cei înşelaţi se simt răniţi şi, nu arareori, îşi exprimă furia pe cale juridică, în vreme ce aceia care au fost infideli ripostează într-un mod la fel de brutal. Mai ales atunci când sunt copii la mijloc, este deosebit de dificil. Reluarea poveştii de dragoste avariată poate fi puternic afectată de sentimentul de răzbunare. Nu există legi generale: în urma unei crize legate de infidelitate, relaţia unui cuplu se poate dezvolta, legătura poate deveni solidă şi bazată pe un nivel mai profund de încredere. Sau se poate nărui.
SELENA LASCU
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
