- Nu e cazul să vorbim frumos despre înșelat, așa cum n-aș susține nici că o boală grea este un lucru bun, pentru că oferă experiență și suferința devine un punct de cotitură pentru bolnavi. Ca pereche, te poți dezvolta foarte bine și fără a avea aventuri, cu condiția să comunici permanent cu partenerul și să faci față conflictelor ce pot apărea. Tăcerea e moartea cuplului. Nu te preface că-ți place ceea ce, de fapt, îți repugnă. Spune. Explică. Încearcă să ajungi la consens. Dacă, totuși, s-a ajuns la o aventură, e păcat să nu ne folosim de această experiență ca de o șansă de a ne trezi și a ne întreba: ce se petrece cu noi? Ce ar trebui să se schimbe, astfel încât să fim amândoi mulțumiți?
- Sunteți psihoterapeut de cuplu. Câte perechi apelează la dvs. pentru că unul dintre parteneri a fost infidel?
- Estimez o proporție de 35 până la 40 la sută. În aproape o jumătate dintre aceste cazuri, femeia a avut sau are o aventură, și în peste jumătate dintre ele, este vorba de bărbat. Pentru cei înșelați poate fi un adevărat șoc să descopere brusc că partenerul nu este așa cum a crezut și că multe lucruri nu au fost așa cum li s-a povestit. După cum mulți dintre cei care înșală pricep abia la terapia de cuplu ce impact emoțional a avut escapada lor asupra celuilalt.
- Ce anume doare în mod special?
- Este adevărat că înșelatul fizic, sexual, doare cel mai adesea, foarte-foarte mult, dar și mai dureros este pentru cei trădați, faptul că au fost mințiți. Pentru mulți dintre ei este de neînchipuit să mai poată avea vreodată încredere în celălalt.
- Ce părere aveți despre psihologia actuală, care susține că infidelitatea poate întări o relație?
- Este foarte important să înțelegem că în cazul unei relații, nu e vorba de făptaș și victimă, ci de o dinamică comună, în cadrul căreia niciunul nu este mai bun sau mai rău decât celălalt. Rar se întâmplă să înșeli din senin. Ești împins către asta, când ceva nu funcționează în cuplu. Cu toate astea, orgoliul este prea mare ca să accepți adevărul.
- Totuși, pentru cei înșelați, următoarea întrebare este clasică: ce a avut celălalt și-mi lipsește mie? Despre ce este vorba în acest context?
- Nu în mod special despre sex. Cine se dedă unei aventuri, o are în sânge, e în căutare de așa ceva. Când există iubire, sincopele sexuale se depășesc destul de ușor. Mai degrabă celui în cauză îi lipsește ceva în propria viață sau lui însuși: senzația de vitalitate, pasiunea, libertatea, emoția, recunoașterea, apropierea.
- Calvarul resimțit după o trădare este teribil. Cum ne putem asigura că nu vom ajunge într-o asemenea situație?
- Nu ne putem asigura decât că ne aflăm într-un contact real, atât cu noi înșine cât și cu celălalt, că suntem atenți și vii. Merită să punem din când în când întrebarea: Cum îți este de fapt cu mine? Cum te simți în cuplul pe care îl formăm? Dar acestea sunt întrebări care le cad multora greu, pentru că nu sunt obișnuiți să le pună și pentru că se tem de răspunsuri.
- Dacă au existat scăpări într-o relație, ce trebuie să se întâmple ca să renască încrederea?
- Pentru asta este nevoie de timp și de transparență de ambele părți. Deși celor înșelați nu le face nicio plăcere să audă acest lucru, și cel care a fost infidel are nevoie de timp și de speranța că lucrurile nu vor mai ajunge în același punct care l-a determinat să calce strâmb.
- Ce șanse reale există ca o relație să supraviețuiască unei trădări?
- În majoritatea cazurilor, cei înșelați se simt răniți și, nu arareori, își exprimă furia pe cale juridică, în vreme ce aceia care au fost infideli ripostează într-un mod la fel de brutal. Mai ales atunci când sunt copii la mijloc, este deosebit de dificil. Reluarea poveștii de dragoste avariată poate fi puternic afectată de sentimentul de răzbunare. Nu există legi generale: în urma unei crize legate de infidelitate, relația unui cuplu se poate dezvolta, legătura poate deveni solidă și bazată pe un nivel mai profund de încredere. Sau se poate nărui.
SELENA LASCU