De câteva zile, în lumea pisicilor mele e mare furtună. A fost greu până am înțeles ce se întâmplă, dar acum pot răsufla ușurată. Știu despre ce este vorba. Primele semne ciudate le-am văzut într-o dimineață, când am ieșit în curte să le dau de mâncare. Mi-a atras atenția faptul că Iulișca stătea deoparte și cumva parcă nu era interesată deloc de ce se întâmpla în jurul castroanelor. Ea este o pisicuță mai tânără, din a treia generație, care și-a găsit loc în gospodăria mea. Este suavă ca o adolescentă, modestă, nepretențioasă și tare jucăușă. E o pisică de talie mică, nu seamănă deloc cu Roji, mama ei care e dolofană, aș zice chiar obeză, dacă nu m-ar auzi. Iulișca are blăniță tricoloră, minunat colorată în alb, galben și maro. Petele galben-aurii o fac să fie de-a dreptul sclipitoare, când trece în viteză printre flori. O văd adeseori sărind după fluturi și muște, e neastâmpărată și tare curioasă. Mereu își găsește preocupări în cele mai ciudate locuri.
Am început s-o urmăresc de la distanță, ca să înțeleg ce se întâmplă cu ea și am observat imediat că, de fapt, ea ar vrea să vină la castronul cu mâncare, dar este alungată de celelalte pisici. Lucru tare ciudat, care nu s-a mai întâmplat până acum. Ce să fie? Ce să fie? Toată ziua le-am pândit, în speranța că o să mă lămuresc și o să pot pătrunde în tainele lumii lor pisicești. La un moment dat, Iulișca a dispărut și cam așa s-a încheiat prima zi de urmărire. Au mai trecut câteva zile în care ea a fost mereu alungată de toate celelalte pisici, aparent fără niciun motiv. De-abia ieri am înțeles, în sfârșit, ce se întâmplă și acum pot răsufla ușurată.
Iulișca e îndrăgostită, și atunci când dispare, își petrece, de fapt, ziua cu motanul Garson, din vecini. I-am văzut, întâmplător, pe acoperișul magaziei de lemne. Stăteau la soare și-și curățau unul altuia blana de scame și praf. Deci asta să fie oare explicația faptului că celelalte mâțe o privesc cu dispreț? Că o alungă de la mâncare? Îndrăgosteala ei primăvăratică e văzută oare drept neseriozitate? De ce le deranjează așa de tare pe celelalte faptul că-și petrece siestele în compania motanului portocaliu? "Pericole" prea mari nu sunt, întrucât sunt castrați amândoi. Sunt liniștiți, nu fac gălăgie, el nu-i ține serenade nocturne, miorlăitoare. Sunt pașnici, decorativi, aproape ca niște pensionari în gesturile lor caline. Și-atunci? E de neînțeles și de neexplicat pentru mine răutatea celorlalte mâțe care s-au unit în această atitudine disprețuitoare față de mezina clanului. Să fie la mijloc numai gelozie pisicească? E văzută Iulișca drept "trădătoare" a clanului, pentru că s-a împrietenit cu un motan străin?
Mărturisesc deschis și fără regret că am trecut rapid de partea îndrăgostiților și am hotărât să-i ajut cât pot, așa că acum le pun mâncare separat, departe de ochii verzi, scăpărători și vigilenți ai matronei Roji, departe de lumea pisicească dezlănțuită.
Sâmburele de dragoste dintre Julieta mea blănoasă și Romeo cel portocaliu mi-a dat semne că și viața sufletelor cărora le zicem animale poate fi, uneori, tare complicată. Cu iubiri, gelozii, răzbunări sau doar cu tandre și nemăsurat de puternice prietenii.