Violetele
(Viola odorata)
Erau plante extrem de apreciate în Evul Mediu. Mireasma şi culoarea lor delicate, calitatea lor de vestitori ai primăverii, precum şi virtuţile tămăduitoare i-au inspirat deopotrivă pe parfumieri, pe vraci şi alchimişti. În doze mari, rădăcina lor curăţă extrem de energic tubul digestiv, motiv pentru care erau folosite în indigestii, dar şi în tratamentul de urgenţă al otrăvirilor. Folosită în doze moderate, întreaga plantă are efecte benefice în răcelile însoţite de febră, în tratarea rănilor, precum şi ca tonic general. Iată câteva reţete de sănătate cu această plantă:
Tratamente cu violete
* Intoxicaţiile acute (inclusiv cele alcoolice), indigestia - o lingură cu pulbere de rădăcini se pune să fiarbă cu 250 ml apă (o cană), la foc mare, până când scade la jumătate. Se filtrează, se răceşte şi se bea totul dintr-o dată. Reacţia va fi un puternic reflex vomitiv, care va evacua prompt toate materiile nocive din stomac, după care va apărea o extraordinară stare de uşurare. Este un remediu valabil şi în migrenele care apar la pacienţii cu probleme biliare.
* Bronşita şi guturaiul însoţite de febră - se ia pulbere de tulpini florifere şi rădăcini uscate: 1 linguriţă, de trei-patru ori pe zi. Principiile active ale plantei scad temperatura corpului şi protejează sistemul cardio-vascular.
* Pentru creşterea unei danturi sănătoase la copii - o metodă populară cu o eficienţă foarte bună, deşi greu explicabilă, este să se dea copiilor să mestece rădăcini de violete, fără să li se permită să le înghită însă. Această metoda se aplică numai în perioada de creştere a dinţilor, având drept efect întărirea gingiei şi a rădăcinii dinţilor.
* Tratamentul cancerului - un remediu din Bavaria (Germania), care a dat rezultate foarte bune, este folosirea atât internă, cât şi externă a violetelor. Intern, se ia suc sau pulbere uscată de rădăcină - 4 linguriţe pe zi. Pentru pacienţii cu constipaţie se administrează o dată la două zile suc de frunze proaspete - un sfert de pahar, în doză unică, dimineaţa. Extern, se fac comprese cu frunzele proaspete strivite pe o planşetă de lemn cu bătătorul de şniţele şi aplicate pe locul afectat, vreme de minimum o oră zilnic. Tratamentul este eficient în cancerele de piele mai ales, fiind util şi în cazul tumorilor maligne exteriorizate.
Năstureii
(Bellis perennis)
Fac parte dintre plantele purificatoare ale primăverii. Florile şi frunzele lor sunt o adevărată mătură pentru stomac, ficat şi intestine, pe care le curăţă de toate otrăvurile de peste iarnă. În medicina populară, cu fierturi de năsturei proaspeţi sau uscaţi se tratau bolile de gât şi de piept, de la simplele răceli, la astm sau la cancer pulmonar.
Într-un borcan cu filet se pun flori de năsturei fin tocate, umplându-se vasul până la gură, dar fără a le îndesa. Se toarnă peste ele alcool alimentar de 80° (se găseşte în comerţ), amestecând continuu, pentru a se întrepătrunde foarte bine componentele. Se închide apoi borcanul ermetic şi se lasă la macerat trei săptămâni, după care se filtrează şi se trage preparatul obţinut în sticluţe mici şi închise la culoare.
Tratamente cu năsturei
* Durerile de cap obişnuite, migrenele, durerile de cap provocate de traumatisme ori comoţii cerebrale. Se ia o linguriţă cu tinctură în 100 ml de apă (jumătate de pahar), de trei-patru ori pe zi.
* În cancerul pulmonar, se foloseşte ca remediu adjuvant pulberea de năsturei uscaţi, obţinută prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea, 4 linguriţe pe zi, pe stomacul gol. În astm, se face un tratament cu tinctură de năsturei - 1 linguriţă de trei ori pe zi, în fiecare doză de tinctură punându-se câte o picătură de ulei de mentă (se găseşte la Plafar).
* Hepatita, ciroza şi ascita - florile de năsturei proaspete, mestecate pe stomacul gol, au efecte drenoare hepatice extraordinare. Se mestecă câte o mână de flori pe zi, înainte de a mânca, vreme de şapte zile la rând.
Ciuboţica-Cucului
(Primula officinalis)
Este una dintre plantele de primăvară cele mai folosite în medicina populară românească. Rădăcinile sale au un miros puternic, caracteristic, datorat uleiurilor volatile, fiind utilizate cu succes ca revigorant, ca remediu în bolile respiratorii. Florile au un parfum gingaş, abia simţit, asemănător celui al freziilor, având un efect liniştitor, întăritor al nervilor. Frunzele culese primăvara, atât cele în stare proaspătă, cât şi cele uscate, conţin o cantitate considerabilă de vitamina C. Iată câteva leacuri de primăvară:
Sirop de rădăcini
Rădăcinile proaspăt culese se spală foarte bine, se lasă un sfert de oră la zvântat, după care se toacă fin. Se pun într-un borcan de 400 g, până se umple o treime, după care restul se completează cu miere lichidă, amestecând încontinuu. La sfârşit, se pune capacul şi se lasă să se macereze la temperatura camerei, vreme de trei-patru săptămâni. Va rezulta un sirop cu o mireasmă puternică şi cu un efect tămăduitor miraculos în bolile de gât şi de piept.
Pulbere de flori
Florile de ciuboţica-cucului, uscate la umbră, se macină fin cu râşniţa de cafea, obţinându-se o pulbere uşor parfumată, care se păstrează într-un borcănel bine închis. Se administrează din această pulbere câte o linguriţă rasă, de trei ori pe zi, pe stomacul gol. Planta se ţine sub limbă vreme de un sfert de oră, după care se înghite cu apă.
Tratamente cu ciuboţica-cucului
* Guturaiul, gripa în fază incipientă, laringita, tusea (uscată, iritativă, convulsivă) - se ia câte o lingură cu sirop de rădăcini de ciuboţica-cucului, în doze succesive. Acest sirop dezinfectează căile respiratorii, reface epiteliile şi stimulează imunitatea, ajutând în acelaşi timp la eliminarea secreţiilor nocive de la nivelul gâtului.
* Nevralgia, insomnia, stările de nervozitate - se ia o linguriţă cu pulbere de flori de ciuboţica-cucului, de trei ori pe zi. Pentru efecte mai puternice, se combină fiecare doză cu câte o linguriţă cu pulbere de sunătoare.
* Convalescenţa - se iau cu un sfert de oră înainte de fiecare masă 1-2 linguri cu sirop, cu puţină apă. Este un remediu valabil mai ales în convalescenţa după bolile respiratorii acute (pneumonie, bronşită, gripă).
* Răceala în fază incipientă - o reţetă populară straveche asociază florile de ciuboţica-cucului cu cele de soc. Se pune câte o jumătate de lingură din fiecare într-o cană, după care se toarnă peste ele apă clocotită şi se lasă acoperite să infuzeze vreme de jumătate de oră. Se filtrează, se îndulceşte cu miere şi se bea acest ceai cât mai fierbinte. Acest remediu încălzeşte corpul şi îl face să transpire (eliminând astfel toxinele), relaxează muşchii, protejează căile respiratorii şi rinichii de acţiunea microbilor. Se beau mai multe căni (4-5) din acest ceai pe parcursul unei zile, atunci când simţim că suntem pe punctul să fim prinşi de răceală.