- Am sperat ca discuţia noastră să aibă loc într-o zi de primăvară cu soare, ca să ne mai luminăm şi noi sufletul. Când colo, afară plouă. Te deprimă vremea asta aşa de rece pentru luna aprilie?
- Deloc! Am un tonus bun, o stare bună, mai ales că am apucat să merg puţin la Timişoara şi pe la munte şi n-am mai urmărit ştirile de pe internet şi de la televizor! (râde) Plus că nici n-aş avea voie să fiu altfel decât într-o stare bună: încep filmările la "Câştigă România", sezonul 5, cu care, pe post, pe TVR 2, am intrat din 15 aprilie, de luni până joi, de la ora 20:00 - aşa cum i-am obişnuit pe cei ce ne urmăresc.
- Pentru tine, Timişoara pare să fie un fel de centru al lumii. Te-ai bucurat de întâlnirea cu ea?
- Din păcate, de un an şi jumătate nu mai ajunsesem pe-acolo, dar am descoperit o Timişoară plină de energie, care se mişcă în fiecare zi. Oraşul arată tot mai bine, se renovează tot mai multe pieţe, centrul istoric, am văzut multe terase, pe străduţe mici, liniştite... nişte locuri foarte faine unde poţi să ieşi. Ai tihnă în Timişoara, ştii? Te simţi bine, te simţi într-o normalitate frumoasă, iar acum, că a venit şi primăvara, îmi vine să mai dau o fugă pe-acolo! (râde)
- După primele întrebări "de încălzire", să trecem la un ton serios. La precedentul nostru interviu, din urmă cu doi ani, mi-ai spus "sincer, mie îmi place din ce în ce mai mult România", dar iată că, în vremea din urmă, au început să circule zvonuri că te-ai fi decis să pleci din ţară definitiv. Ce s-a întâmplat?
- Când am vorbit noi, data trecută, mi se părea că pentru ţara asta începuse să se zărească aşa, o rază de lumină. Între timp, situaţia s-a schimbat în rău şi aşa am ajuns să mă gândesc zilnic, dacă n-ar trebui să plec. Mi se pare că e îngrijorător ce se întâmplă cu România şi, ca părinte, trebuie să mă preocup de viitorul fetiţei mele, aşa cum trebuie să mă preocup şi de viitorul meu profesional. Nu-mi vine să plec, poate că n-o să plec niciodată, dar faptul că am ajuns să mă gândesc serios la asta e grav. Pentru că eu iubesc Bucureştiul, iubesc România şi nu sunt genul de om care să se rupă uşor de rădăcini. Mie mi-e dor de Timişoara, când sunt în Bucureşti, deci imaginează-ţi cât de dor mi-ar fi de România, mutându-mă într-o altă ţară, de care nu aparţin şi care nu-mi aparţine! Repet, sper să nu fiu nevoit să fac asta. Dar gândul plecării mă bate în fiecare zi, fără excepţie. Ştii, am ajuns în punctul în care prefer să nu mă mai uit la televizor, la ştiri, ca să nu mai văd ce se întâmplă cu politicul, cu sistemul, cu copiii, cu oamenii obişnuiţi, care se lovesc de atâtea probleme, probleme care n-ar mai trebui să existe în ţara asta. Din 1990, de la despărţirea de comunism, ar fi trebuit să dispară uşor-uşor şi, până azi, să fi fost eliminate cu totul. Parcă e o direcţie premeditată spre obscuritate, spre lipsă de educaţie, spre lipsă de respect... Din punctul meu de vedere, al unui om care nu e înregimentat politic în niciun fel, mi se pare că modelul Turciei e similar cu atitudinea clasei noastre politice de azi.
"Vreau linişte pentru fetiţa mea"
Pauză de relaxare
- N-am o problemă cu asta! Din punctul ăsta de vedere, sunt cât se poate de relaxat. Am învăţat mult şi în alte domenii, aşa că sunt capabil să fac şi alte lucruri: pot să predau muzică, pot să organizez evenimente, pot să fac coaching... Şi nici vanitos nu sunt. Adică nu m-aş duce la spanioli - Na! Că m-am dat de gol - că-n Spania m-ar bate gândul să mă mut - să mă uit la ei de sus şi să le zic "Băi, da' voi chiar nu ştiţi cine sunt?!". Sau să ies pe stradă cu "Formula As" pe piept, ca să se lămurească şi ei ce vedetă sunt eu. (râde) Deci nu, la capitolul ăsta, chiar n-aş avea nicio problemă. Dacă ţara respectivă mi-ar oferi linişte şi un viitor normal, mai ales pentru fetiţa mea, atunci altceva n-ar mai conta.
- Pe ea ai întrebat-o ce crede despre scenariul tău?
- Pe de-o parte, n-am temeri! Jasmina e deja destul de internaţională: merge la şcoli unde sunt elevi şi din alte ţări, a călătorit mult prin străinătate, cred că e şi destul de adaptabilă... Pe de altă parte, ea îmi tot spune că nu vrea să plece din România, că vrea să facă aici şcoala, deci ideal ar fi să-i respect dorinţa. Vezi, şi cu şcoala e o mare problemă la noi! Eu n-am avut aere, n-am fost genul care să zică "Eu nu-mi dau copilu' la şcoală de stat!", aşa că exact la o şcoală de stat am dus-o în primele clase. Dar până la urmă m-am lămurit că părinţii sunt forţa supremă care subminează zilnic autoritatea învăţătorului, a profesorului, a directorului şi că nici nu există o lege care să impună respectul normal datorat acestor oameni, care să aşeze lucrurile pe făgaşul normal, aşa că am fost nevoit s-o mut pe Jasmina la o şcoală privată, unde respectul ăsta există şi e sfânt.
- Eşti un artist extrem de respectat şi de iubit. Pentru mulţi, chiar un model de viaţă. Te-ai gândit că plecarea ta ar fi şi un semnal de alarmă, de panică?
- Un model de viaţă e mult spus, ai fost tu amabilă să formulezi lucrurile în felul ăsta. Însă, într-adevăr, emigrarea mea ar fi un semnal destul de puternic. Probabil că aş continua, şi mai acătării, să urlu de-afară. (râde) Totuşi, sper că n-o să fie nevoie să fac treaba asta. Tot sper.
"Nu ne culcăm pe lauri"
În platoul TVR 2
- Ne-am gândit c-ar fi foarte frumos, pentru concurenţi, să le oferim o variantă ajutătoare - ceva ce n-am avut până acum. Prin urmare, fiecare concurent o să vină cu un însoţitor oficial, care, o singură dată, pe parcursul concursului, poate să intervină pe post de "variantă ajutătoare". Pe lângă asta, în intro-ul fiecărei ediţii, am câte o pastilă, prin care transmit câte un mesaj.
- Pastila fiind scrisă chiar de tine?
- În principiu, e o colaborare între mine şi Aimée, scenarista noastră - căreia, recunosc, până acum nu i-am dat prea mult de lucru. (râde) Ne punem de acord şi pe subiecte, şi pe formulare, astfel încât să nu ne lungim prea mult, dar să şi transmitem exact ce vrem.
- Şi mesajele astea din ce sferă vor fi în continuare?
- Socială. De pildă, să spunem cât de importantă e educaţia, cât de importantă e sănătatea, cât de importante sunt valorile şi principiile...
- Ai intrat în sezonul cu numărul 5! Asta e o cifră care indică un succes autentic, solid. Care e explicaţia lui?
- Da, formatul nostru s-a aşezat şi a dobândit stabilitate. Da' să ştii că, iniţial, când băieţii de la "Zucchero Media" - cei care au creat formatul - mi-au explicat despre ce este vorba, deşi mi-a plăcut foarte tare ideea, n-am avut prea mare încredere în puterea emisiunii, în condiţiile în care, la momentul respectiv, TVR-ul nu avea forţă. Totuşi, ne-am apucat de treabă şi, spre bucuria mea, am putut să creăm o echipă foarte bună, cu oameni din TVR, care, în clipa în care li s-a oferit un produs de calitate, s-au activat, au învăţat pe parcurs şi s-au armonizat unii cu alţii, astfel că, din sezonul 2, funcţionăm perfect. Şi mai are o calitate producţia asta - ceva de care am avut şi eu mare grijă: nu dormim pe noi! Cum simţim ceva, cum ne mai vine o idee, schimbăm lucrurile, ca emisiunea să aibă mereu prospeţime. Nu ne culcăm pe lauri! Cred că atunci când munceşti, când eşti atent la detalii şi când oferi, rezultatele bune nu se lasă aşteptate! De fapt, asta e credinţa mea nu doar în ceea ce priveşte "Câştigă România", ci în orice fac.
- Dar succesul de conţinut al emisiunii care ar fi?
- Pe de-o parte, cred că succesul emisiunii are legătură cu ideea că omul poate să câştige cinstit nişte bani prin ceea ce are în cap, că omul este răsplătit pentru faptul c-a citit toată viaţa lui, că a umblat şi că şi-a cunoscut ţara, că l-a interesat să afle şi să înveţe despre ţara lui. Şi să ştii că bucuria acestei recunoaşteri o văd în ochii concurenţilor, o simt în emoţiile şi-n atitudinea lor şi mi se pare superbă. Pe de altă parte, cred că există şi un element de patriotism. Conceptul ăsta e foarte actual în societatea prezentului: trebuie să ne apărăm ţara, încercând să-i promovăm valorile. Lucru foarte greu...!
"Fac tot ce pot să-i câştig pe tineri"
O plimbare prin Bucureşti
- În ceea ce mă priveşte, fac tot ce pot. Încerc să mă îndrept către tineri pe diverse căi. De pildă, am făcut un Instagram "Câştigă România", de care se ocupă Cristina Spiru, tot din TVR, care e fabuloasă: organizează tot felul concursuri şi-n pauzele de filmări, şi-n pauzele de difuzare...! Încerc şi prin întrebările din emisiune să ating subiecte care i-ar putea interesa pe tineri. Am şi întâlniri cu ei, prin şcoli, prin facultăţi - dar nu le vorbesc numai despre concurs, ci discutăm pe multe alte teme. Iar ei sunt foarte dornici să vorbească pe limba lor cu cineva, unii sunt chiar surprinşi de cum sunt eu în realitate, sunt surprinşi că le cunosc limbajul şi vrerile... Alţii nu sunt neapărat surprinşi, dar sunt foarte dornici să comunice aşa, relaxat, fără nicio presiune. De fapt, ştii care e problema? Din păcate, am descoperit că mulţi dintre profesori, de nivel preuniversitar, dar şi universitar, continuă să aibă acelaşi discurs pe care îl aveau şi când eram eu mic! Nu mi-a venit să cred când am constatat asta! Uite un motiv în plus pentru care copiii, tinerii, simt atât de acut nevoia să se deschidă în faţa cuiva. Asta, pe lângă faptul că nici acasă nu se prea stă de vorbă cu ei sau nu se stă de vorbă deloc. Or, când nu există comunicare, e şi mai uşor ca puştii s-o ia pe căi periculoase. Şi dacă i-ai vedea cât de mişto sunt şi cât de maturi, încă de prin clasa a VI-a, a VII-a... Păi, eu, în clasa a VII-a eram praf, nici nu ştiam cine sunt! (râde) Dar poate că, de fapt, ei se maturizează mai repede, tocmai fiindcă părinţii nu se mai ocupă suficient de ei sau nu se ocupă deloc.
- Oare Jasmina ta, ce fel de adolescentă a devenit?
Carismă...
- Ai ceva sfaturi?
- Totul e să nu ne panicăm, să ne ţinem aproape de copilul nostru, să fim prieteni, dar totodată să fim şi riguroşi, fermi, pentru că pericolele sunt foarte multe şi grave... Şi, nu în ultimul rând, să ne gândim că şi perioada asta o să treacă - deci există speranţă. (râde) Acum, lăsând gluma la o parte, Jasmina e o fată foarte mişto. Chiar îi mulţumim pentru felul în care e, ca om.
- Ne apropiem de finalul dialogului nostru şi nu pot să nu te întreb ce mai pui la cale şi în zona muzicii.
- Deocamdată nu pun la cale, ci merg pe calea deja aleasă: să-mi sudez o echipă - lucru greu de făcut, despre care am mai discutat -, dar am găsit, în sfârşit, nişte băieţi bulgari, extrem de serioşi, cu care lucrez alături de ceilalţi trei băieţi români, care au rămas alături de mine, din trupa veche. Bine, nu repet cum mi-aş dori eu, adică săptămânal, ci doar înainte de cântări, dar având în vedere că toţi băieţii sunt foarte, foarte buni, nu sunt probleme. Aşadar, merg înainte cu evenimentele - private, corporate... Sincer, aş vrea să fac mai mult pe partea muzicală, dar, cel puţin în perioada asta, chiar n-am timp.
"Aştept schimbarea cea mare"
...şi muncă
- Încă nu plec. (râde)
- ... priveşti spre viitor cu... ?
- Nu cu mânie! Eu sunt şi naiv, şi copil, şi infantil de multe ori, şi optimist, deci n-am cum să privesc spre viitor decât cu optimism. Dar cu tot optimismul meu, ştiu că e nevoie mare de acea schimbare care să vină din fiecare dintre noi. Oamenii tot aşteaptă de la autorităţi să facă lucruri, tot aşteaptă de la celălalt să facă lucruri pe care ei nu le fac. Trebuie, în primul rând, să fim noi înşine corecţi, în tot ceea ce facem: de la muncă până la comportamentul de pe stradă. Să fim cu conştiinţa curată că noi am făcut ceea ce a ţinut de noi, ca să schimbăm societatea, şi abia după aceea să pretindem lucruri şi de la alţii, şi de la autorităţi. Speranţa mea este ca, uşor-uşor, cei care gândim aşa, să răspândim, ca-n noaptea de Înviere, lumina - fiecare după puterile noastre şi în felul nostru. Sigur că durează, dar îmi doresc mult să ajung să văd o Românie plină cu luminiţe.
Foto: ROMANIAN ARTISTS AGENCY
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
