VIRGIL IANȚU - "Îmi doresc să văd o Românie plină de luminițe"

"Mă gândesc serios să plec din țară"

- Am sperat ca discuția noastră să aibă loc într-o zi de primăvară cu soare, ca să ne mai luminăm și noi sufletul. Când colo, afară plouă. Te deprimă vremea asta așa de rece pentru luna aprilie?

- Deloc! Am un tonus bun, o stare bună, mai ales că am apucat să merg puțin la Timișoara și pe la munte și n-am mai urmărit știrile de pe internet și de la televizor! (râde) Plus că nici n-aș avea voie să fiu altfel decât într-o stare bună: încep fil­mările la "Câștigă România", sezonul 5, cu care, pe post, pe TVR 2, am intrat din 15 aprilie, de luni până joi, de la ora 20:00 - așa cum i-am obișnuit pe cei ce ne urmăresc.

- Pentru tine, Timișoara pare să fie un fel de centru al lumii. Te-ai bucurat de întâlnirea cu ea?

- Din păcate, de un an și ju­mătate nu mai ajunsesem pe-acolo, dar am descoperit o Timișoară plină de energie, care se mișcă în fiecare zi. Orașul arată tot mai bine, se re­novează tot mai multe piețe, centrul istoric, am văzut multe terase, pe străduțe mici, liniștite... niște locuri foarte faine unde poți să ieși. Ai tihnă în Timișoara, știi? Te simți bine, te simți într-o normalitate fru­moasă, iar acum, că a venit și pri­măvara, îmi vine să mai dau o fugă pe-acolo! (râde)

- După primele întrebări "de încălzire", să trecem la un ton se­rios. La precedentul nostru in­terviu, din urmă cu doi ani, mi-ai spus "sincer, mie îmi place din ce în ce mai mult România", dar iată că, în vremea din urmă, au început să circule zvonuri că te-ai fi decis să pleci din țară definitiv. Ce s-a în­tâm­plat?

- Când am vorbit noi, data trecută, mi se părea că pentru țara asta începuse să se zărească așa, o rază de lumină. Între timp, situația s-a schimbat în rău și așa am ajuns să mă gândesc zilnic, dacă n-ar trebui să plec. Mi se pare că e îngrijorător ce se întâmplă cu România și, ca părinte, trebuie să mă preocup de viitorul fetiței mele, așa cum trebuie să mă preocup și de viitorul meu profesional. Nu-mi vine să plec, poate că n-o să plec niciodată, dar faptul că am ajuns să mă gândesc serios la asta e grav. Pentru că eu iubesc Bucureștiul, iubesc Ro­mânia și nu sunt genul de om care să se rupă ușor de rădăcini. Mie mi-e dor de Timișoara, când sunt în București, deci imaginează-ți cât de dor mi-ar fi de România, mutându-mă într-o altă țară, de care nu aparțin și care nu-mi aparține! Repet, sper să nu fiu nevoit să fac asta. Dar gândul ple­cării mă bate în fiecare zi, fără excepție. Știi, am ajuns în punctul în care prefer să nu mă mai uit la televizor, la știri, ca să nu mai văd ce se în­tâmplă cu politicul, cu sis­temul, cu copiii, cu oamenii obișnuiți, care se lovesc de atâ­tea probleme, pro­bleme care n-ar mai trebui să existe în țara asta. Din 1990, de la des­părțirea de co­munism, ar fi trebuit să dis­pa­ră ușor-ușor și, până azi, să fi fost eliminate cu totul. Parcă e o direcție premeditată spre obscuri­tate, spre lipsă de educație, spre lipsă de res­pect... Din punctul meu de vedere, al unui om care nu e înregimentat politic în niciun fel, mi se pare că modelul Turciei e similar cu atitudinea clasei noastre politice de azi.

"Vreau liniște pentru fetița mea"

- În România, tu reprezinți o valoare. Un mo­del profesional și moral. Te-ai mulțumi cu ro­lul de simplu emigrant? Nu e chiar ușor să o iei de la capăt...

- N-am o problemă cu asta! Din punctul ăsta de vedere, sunt cât se poate de relaxat. Am învățat mult și în alte domenii, așa că sunt capabil să fac și alte lucruri: pot să predau mu­­zică, pot să or­ganizez eve­ni­mente, pot să fac coaching... Și nici vanitos nu sunt. Adică nu m-aș duce la spanioli - Na! Că m-am dat de gol - că-n Spania m-ar bate gândul să mă mut - să mă uit la ei de sus și să le zic "Băi, da' voi chiar nu știți cine sunt?!". Sau să ies pe stradă cu "Formula As" pe piept, ca să se lămu­rească și ei ce vedetă sunt eu. (râde) Deci nu, la capitolul ăsta, chiar n-aș avea nicio pro­blemă. Dacă țara res­pectivă mi-ar oferi liniște și un viitor normal, mai ales pentru fetița mea, atunci altceva n-ar mai conta.

- Pe ea ai în­trebat-o ce crede des­pre sce­na­riul tău?

- Pe de-o parte, n-am temeri! Jas­mi­na e deja des­tul de inter­națio­na­lă: mer­­ge la școli unde sunt elevi și din alte țări, a că­lătorit mult prin stră­inătate, cred că e și destul de adaptabilă... Pe de altă parte, ea îmi tot spune că nu vrea să plece din Ro­mânia, că vrea să facă aici școala, deci ideal ar fi să-i res­pect dorința. Vezi, și cu școala e o mare problemă la noi! Eu n-am avut aere, n-am fost genul care să zică "Eu nu-mi dau copilu' la școală de stat!", așa că exact la o școală de stat am dus-o în primele clase. Dar până la urmă m-am lămurit că părinții sunt forța supremă care sub­minează zilnic auto­ri­tatea învățătorului, a profesorului, a directorului și că nici nu există o lege care să im­pu­nă respectul nor­mal datorat acestor oameni, care să așeze lu­cru­rile pe făgașul normal, așa că am fost nevoit s-o mut pe Jasmina la o școală pri­vată, unde res­pectul ăsta există și e sfânt.

- Ești un artist extrem de respectat și de iubit. Pentru mulți, chiar un model de viață. Te-ai gân­dit că plecarea ta ar fi și un semnal de alarmă, de panică?

- Un model de viață e mult spus, ai fost tu amabilă să formulezi lucrurile în felul ăsta. Însă, într-adevăr, emigrarea mea ar fi un semnal destul de puternic. Probabil că aș continua, și mai acă­tării, să urlu de-afară. (râde) Totuși, sper că n-o să fie nevoie să fac treaba asta. Tot sper.

"Nu ne culcăm pe lauri"

- Speră și fanii tăi, mai ales că începi pro­iecte de lungă durată, aici, acasă. Cum arată noul sezon al emisiunii "Câștigă România"?

- Ne-am gândit c-ar fi foarte frumos, pentru con­curenți, să le oferim o variantă ajutătoare - ce­va ce n-am avut până acum. Prin urmare, fie­care concurent o să vină cu un însoțitor oficial, ca­re, o singură dată, pe parcursul concursului, poa­te să intervină pe post de "variantă ajută­toare". Pe lângă asta, în intro-ul fiecărei ediții, am câte o pastilă, prin care transmit câte un mesaj.

- Pastila fiind scrisă chiar de tine?

- În principiu, e o colaborare între mine și Aimée, scenarista noastră - căreia, recunosc, până acum nu i-am dat prea mult de lucru. (râde) Ne punem de acord și pe subiecte, și pe formulare, astfel încât să nu ne lungim prea mult, dar să și transmitem exact ce vrem.

- Și mesajele astea din ce sferă vor fi în continuare?

- Socială. De pildă, să spunem cât de impor­tantă e educația, cât de importantă e sănătatea, cât de importante sunt valorile și principiile...

- Ai intrat în sezonul cu numărul 5! Asta e o cifră care indică un succes autentic, solid. Care e explicația lui?

- Da, formatul nostru s-a așezat și a dobândit sta­bilitate. Da' să știi că, ini­țial, când băieții de la "Zucchero Media" - cei care au creat formatul - mi-au explicat despre ce este vorba, deși mi-a plăcut foarte tare ideea, n-am avut prea mare încredere în pu­terea emisiunii, în con­di­țiile în care, la momentul res­pectiv, TVR-ul nu avea for­ță. Totuși, ne-am apucat de treabă și, spre bucuria mea, am putut să creăm o echipă foarte bună, cu oa­meni din TVR, care, în clipa în care li s-a oferit un produs de ca­litate, s-au activat, au în­vățat pe parcurs și s-au ar­monizat unii cu alții, astfel că, din sezonul 2, funcționăm perfect. Și mai are o ca­litate producția asta - ceva de care am avut și eu mare grijă: nu dormim pe noi! Cum simțim ceva, cum ne mai vine o idee, schimbăm lucrurile, ca emi­siunea să aibă mereu prospețime. Nu ne cul­căm pe lauri! Cred că atunci când muncești, când ești atent la detalii și când oferi, rezultatele bune nu se lasă așteptate! De fapt, asta e credința mea nu doar în ceea ce privește "Câștigă Româ­nia", ci în orice fac.

- Dar succesul de conținut al emisiunii care ar fi?

- Pe de-o parte, cred că succesul emisiunii are legătură cu ideea că omul poate să câștige cinstit niște bani prin ceea ce are în cap, că omul este răsplătit pentru faptul c-a citit toată viața lui, că a umblat și că și-a cunoscut țara, că l-a interesat să afle și să învețe despre țara lui. Și să știi că bucuria acestei recunoașteri o văd în ochii concurenților, o simt în emoțiile și-n atitudinea lor și mi se pare superbă. Pe de altă parte, cred că există și un ele­ment de patriotism. Conceptul ăsta e foarte actual în societatea prezentului: trebuie să ne apărăm țara, încercând să-i promovăm valorile. Lucru foarte greu...!

"Fac tot ce pot să-i câștig pe tineri"

- Crezi că tema concursului îi interesează și pe tineri, pe adolescenți?

- În ceea ce mă privește, fac tot ce pot. Încerc să mă îndrept către tineri pe diverse căi. De pildă, am făcut un Instagram "Câștigă România", de care se ocupă Cristina Spiru, tot din TVR, care e fa­bu­loasă: organizează tot felul concursuri și-n pauzele de filmări, și-n pauzele de difuzare...! Încerc și prin întrebările din emisiune să ating subiecte care i-ar putea interesa pe tineri. Am și întâlniri cu ei, prin școli, prin facultăți - dar nu le vorbesc numai despre concurs, ci discutăm pe multe alte teme. Iar ei sunt foarte dornici să vorbească pe limba lor cu cineva, unii sunt chiar surprinși de cum sunt eu în realitate, sunt surprinși că le cunosc limbajul și vrerile... Alții nu sunt neapărat sur­prinși, dar sunt foarte dornici să comunice așa, relaxat, fără nicio presiune. De fapt, știi care e problema? Din păcate, am desco­perit că mulți dintre profesori, de nivel preuni­versitar, dar și universitar, continuă să aibă același discurs pe care îl aveau și când eram eu mic! Nu mi-a venit să cred când am constatat asta! Uite un motiv în plus pentru care copiii, tinerii, simt atât de acut nevoia să se des­chidă în fața cuiva. Asta, pe lângă faptul că nici acasă nu se prea stă de vorbă cu ei sau nu se stă de vorbă deloc. Or, când nu există comu­nicare, e și mai ușor ca puștii s-o ia pe căi pe­ri­culoase. Și dacă i-ai vedea cât de mișto sunt și cât de maturi, încă de prin clasa a VI-a, a VII-a... Păi, eu, în clasa a VII-a eram praf, nici nu știam cine sunt! (râde) Dar poa­te că, de fapt, ei se matu­rizează mai repede, toc­mai fi­indcă pă­rinții nu se mai ocu­pă su­ficient de ei sau nu se ocu­pă de­loc.

- Oare Jasmina ta, ce fel de adolescentă a de­venit?

- A devenit o ado­les­centă normală, care la vară va avea buletin. Are ace­leași probleme pe care le are orice ado­les­cent. Iar noi, părinții, ne ținem foar­­­­te, foarte a­proa­­pe de fe­­nomen și de ce se în­tâm­plă cu ea: dis­cu­tăm zilnic, suntem foar­­te im­pli­cați... Mai sunt și mo­mente ten­sio­nate, dar, din feri­cire - poate și da­torită deschi­derii noastre și a re­laxării noastre în discuțiile cu ea -, Jasmina nu se as­cunde de noi: ne spune ce simte, ce pro­bleme are... E o perioadă dificilă și trebuie s-o depășim "în echipă".

- Ai ceva sfaturi?

- Totul e să nu ne panicăm, să ne ținem aproa­pe de copilul nostru, să fim prieteni, dar totodată să fim și riguroși, fermi, pentru că pericolele sunt foarte multe și grave... Și, nu în ultimul rând, să ne gândim că și perioada asta o să treacă - deci există speranță. (râde) Acum, lăsând gluma la o parte, Jasmina e o fată foarte mișto. Chiar îi mul­țu­mim pentru felul în care e, ca om.

- Ne apropiem de finalul dialogului nostru și nu pot să nu te întreb ce mai pui la cale și în zona muzicii.

- Deocamdată nu pun la cale, ci merg pe calea deja aleasă: să-mi sudez o echipă - lucru greu de făcut, despre care am mai discutat -, dar am găsit, în sfârșit, niște băieți bulgari, extrem de serioși, cu care lucrez alături de ceilalți trei băieți români, care au rămas ală­turi de mine, din tru­pa veche. Bine, nu repet cum mi-aș dori eu, adică săptă­mânal, ci doar îna­inte de cântări, dar având în vedere că toți băieții sunt foar­te, foarte buni, nu sunt pro­bleme. Așadar, merg îna­inte cu eve­ni­men­tele - private, cor­po­rate... Sincer, aș vrea să fac mai mult pe par­tea mu­zicală, dar, cel puțin în perioada asta, chiar n-am timp.

"Aștept schimbarea cea mare"

- Trăgând li­nie sub tot ceea ce am discutat azi...

- Încă nu plec. (râde)

- ... privești spre viitor cu... ?

- Nu cu mânie! Eu sunt și naiv, și copil, și infantil de multe ori, și op­ti­mist, deci n-am cum să privesc spre vii­­tor decât cu op­timism. Dar cu tot optimismul meu, știu că e nevoie ma­re de acea schim­bare care să vină din fiecare dintre noi. Oa­menii tot aș­teaptă de la auto­rități să facă lu­cruri, tot așteaptă de la celălalt să facă lu­cruri pe care ei nu le fac. Tre­buie, în pri­mul rând, să fim noi înșine corecți, în tot ceea ce fa­cem: de la muncă până la com­por­ta­mentul de pe stradă. Să fim cu conștiința curată că noi am făcut ceea ce a ținut de noi, ca să schim­băm so­cie­tatea, și abia după aceea să pretindem lucruri și de la alții, și de la autorități. Spe­ranța mea este ca, ușor-ușor, cei care gândim așa, să răspân­dim, ca-n noaptea de Înviere, lumina - fiecare după pu­terile noastre și în felul nostru. Si­gur că durează, dar îmi doresc mult să ajung să văd o Românie plină cu luminițe.

Foto: ROMANIAN ARTISTS AGENCY