În primul rând, trebuie spus că tremorul esenţial este o condiţie întâlnită destul de frecvent la mijlocul sau spre partea mai avansată a vieţii, cu evoluţie lent-progresivă şi simptome care pot afecta, de la caz la caz, mâinile, capul sau vocea. Spre deosebire de boala Parkinson, în care tremorul este o manifestare de repaus şi se ameliorează odată cu mişcările voluntare, tremorul esenţial se produce atunci când are loc iniţierea unei mişcări voluntare, de genul scrisului sau mestecatului, semnele şi simptomele accentuându-se pe măsură ce activitatea desfăşurată este mai intensă. Şi chiar dacă tremorul dispare în timpul somnului, oboseala şi stresul accentuează manifestările, întâlnite, de altfel, şi în patologiile tiroidiene sau ca efect secundar al administrării unor medicamente. Deşi tremorul esenţial este o patologie care, adesea, constă doar într-o afectare uşoară, în caz că se accentuează, se impun tratamente medicamentoase pentru ameliorarea simptomelor.
Prima intervenţie terapeutică în cazul tremorului esenţial este folosirea unor medicamente cu acţiune pe sistemul nervos central. Acest tip de medicaţie, care poate diminua cu 50-60% intensitatea tremorului, este compusă în general din:
* Betablocante - folosite adesea în tratamentul hipertensiunii arteriale (ex. propranololul), ele au capacitatea de a micşora tremorul.
* Medicaţia antiepileptică - este reprezentată, în special, de primidone (Mysoline).
* Tranchilizante - această clasă de medicamente este reprezentată, în special, de Diazepam şi Alprazolam (Xanax).
* Inhibitorii anhidrazei carbonice - ex. Methazolamida.
Sigur, în cazul în care medicamentele se dovedesc a fi ineficiente iar semnele şi simptomele persistă, există şi opţiunea unor intervenţii chirurgicale, cum ar fi talamotomia sau stimularea cerebrală profundă, proceduri care se pretează la persoanele ce prezintă afectări funcţionale importante.
În ceea ce priveşte tratamentul naturist, o serie de remedii folosite şi în boala Parkinson sau în sindromul extrapiramidal pot completa cu succes terapiile alopate sau le pot chiar substitui. Dintre aceste remedii, aş aminti Resveratrolul, Melissa, Coenzima Q10, complexul vitaminic B, Magneziul, Valeriana, acidul Alfa-lipoic şi în special acidul gama-aminobutiric, care vizează atât stările anxioase specifice bolii, cât şi manifestările neuro-musculare (tremurături, fasciculaţii).
În sfârşit, produse precum Censtone-F (sirop) şi 5-HTP (hidroxitriptofan) au o notabilă acţiune antidepresivă şi ajută la întărirea şi refacerea tecii de mielină, cu implicaţii favorabile în tulburările neuromotorii funcţionale.
Să auzim numai de bine!
Dr. ANGELA HIMOVITH - tel. 0748/11.24.20, 0748/11.24.21, e-mail: dr.himovith@gmail.com www.secret-herbs.net
"Am o fisură anală foarte dureroasă"
Am să încerc să vă explic în câteva cuvinte despre fisura anală, problema cu care se confruntă marea majoritate a lumii moderne.
Ce este fisura anală?
Fisura anală este o ruptură a pielii exterioare a canalului anusului, o ulceraţie anală superficială, aparent lineară, în realitate ovalară sau triunghiulară. Ruptura expune fibrele musculare interne la contactul cu factorii externi, cum ar fi fecalele. Ruptura este situată în linie mediană, pe spate, pe faţă sau pe ambele părţi.
De ce se plânge un om atunci când are fisură anală?
Principala plângere este durerea, căci durerea începe şi se intensifică în timpul procesului de defecare şi durează de la câteva minute până la câteva ore.
Durerea este uneori atât de intensă, încât cei care suferă au frică de ea. În plus, din cauza ruperii repetate a fisurii, pe tot parcursul existenţei sale, pe hârtia igienică apar pete roşii de sânge. Uneori apar şi mâncărimi intense, persistente, insuportabile, care îl fac pe bolnav să se scarpine până ce i se rupe pielea anusului şi se ajunge astfel la fisură anală.
Cauze
O cauză frecventă a fisurii anale este constipaţia, atunci când materiile fecale au textura tare şi uscată. Diareea duce şi ea la inflamaţia anusului, şi asta provoacă o ruptură. O fisură poate fi acută, provocată de o schimbare tranzitorie de textură sau de caracterul materiei fecale, sau poate fi cronică - datorată, poate, insuficienţei hârtiei igienice, a lipsei de igienă - toate ducând la rupturi excesive ale anusului, poate chiar la o ruptură mai profundă, cu şanse mari de infecţie, foarte greu tratabilă, cu mari şanse de-a ajunge pe masa de operaţie...
Cum trebuie să tratăm o fisură anală?
Constipaţia şi scaunele dure trebuie prevenite cu o alimentaţie bogată în fibre, care înmoaie şi măreşte volumul scaunului şi care are un conţinut mai mare de apă. La fel de utile sunt şi unguentele care relaxează sfincterul şi/ sau reduc durerea. După toate aceste proceduri, normal şi de drept nu ar mai trebui să fie niciun obstacol în calea vindecării. Recomandat este să se facă un control de către un chirurg, pentru a avea certitudinea că problemele au dispărut. În caz contrar, intervenţia chirurgicală este de neînlocuit. Scopul chirurgiei este de a realiza relaxarea controlată a rectului interior al anusului. Aceasta se realizează prin tăiere parţială (aproximativ 1/3 din lungime) a sfincterului interior. Durata şederii în spital este de câteva ore.
În medicina naturistă complementară, pe care cu drag şi cu iubire o practicăm, se pune accent pe o alimentaţie bogată în fibre (pentru a avea un sistem digestiv sănătos, spre a împiedica constipaţia, a menţine o floră intestinală completă, de menţinere a unui pH al stomacului aproape de normal), pe un stil de viaţă sănătos, prin recomandări cum ar fi mişcarea zilnică, completate cu anumite suplimente alimentare, la care putem adăuga anumite minerale: magneziu, seleniu, care ajută la prevenirea fisurilor anale şi vindecarea fisurilor existente, prin relaxarea muşchilor implicaţi în procesul de evacuare a materiilor fecale.
Băile de şezut cu decoct de gălbenele (decoctul trebuie să fie călduţ) să fie făcute de cel puţin două ori pe zi, câte 20-30 de minute.
Produsele noastre Digestton Canadian Sweet Extract şi The Secret of the Herbs Canadian Sweet Extract rezolvă problemele legate de constipaţie, hemoroizi, polipi rectali sau colonici, fisuri anale. Ba şi mai mult, aceste probleme nu au mai revenit.
În concluzie, natura ne ajută prin plantele şi fructele de pădure pe care ni le oferă, prin legumele, zarzavaturile, fructele şi cerealele pe care le avem la îndemână, să fim sănătoşi, DAR NUMAI SĂ VREM!
În completarea celor menţionate mai sus, recomandările noastre sunt:
* să mâncăm cât mai ecologic;
* să stăm cât mai puţin în faţa televizorului;
* să ne mişcăm mai mult, să râdem, chiar şi singuri - atunci sigur vom avea mai puţine probleme de sănătate.
Vă doresc sănătate!
Pentru mai multe relaţii, puteţi suna la următoarele numere de telefon: 0748/11.24.20, 0748/11.24.21.