În dimineaţa aceea, s-a trezit cu greu, simţindu-se confuză şi cumva amorţită. A apucat să-şi sune fiica cea mare pentru a-i spune că îi este rău, apoi a simţit că intră într-un fel de pâclă. Următoarea imagine pe care şi-o aduce aminte este a unui perete alb şi a unor siluete ce spuneau cuvinte al căror sens nu-l înţelegea. Mai târziu a înţeles că a avut un accident vascular. Nu împlinise 60 de ani, îşi aştepta să vină pe lume prima nepoţică, iar familia avea nevoie de ea. I-au trebuit cinci săptămâni până să înceapă să meargă din nou, doar câţiva metri, târâind un picior. Îşi găsea greu cuvintele, se enerva din orice şi era îngrozită de posibilitatea de a rămâne invalidă. După externare, nu mai dormea nopţile, era mereu agitată şi nu mai ştia ce înseamnă liniştea sufletească. A primit diagnosticul de sindrom anxios-depresiv şi, odată cu el, câteva borcane cu lăptişor de matcă în miere, aduse de "vraciul familiei", sora ei, care a convins-o să înceapă o cură. "Este miraculoasă, o să îmi mulţumeşti!". Aşa a şi fost. În a treia zi de administrare, a dormit adânc, aproape 14 ore, ca niciodată. După un timp, a observat că abia mai târâie piciorul atunci când merge. A făcut afară câţiva paşi, pentru ca apoi să aibă curajul să se plimbe neînsoţită. Fiica mai mare a rămas uluită, când a găsit-o plimbându-se în faţa blocului. Deşi zâmbetul îi dispăruse demult de pe faţă, mirarea fetei a făcut-o să izbucnească în râs, un râs sănătos, eliberator. După mai bine de un an, cu ajutorul curelor de lăptişor de matcă şi al gimnasticii medicale, s-a restabilit complet. De curând, şi-a reluat munca de contabilă cu jumătate de normă, îşi plimbă nepoţica în parc, savurează fiecare dimineaţă care îi bate în fereastră. În parc, se bucură mult când vede zburând vreo albină, gândindu-se că aceste făpturi i-au redat sănătatea şi viaţa.
Sechelele accidentului vascular cerebral
Se ţine o cură intensivă, în timpul căreia se iau câte 2-3 linguriţe cu lăptişor de matcă în miere pe zi, vreme de trei luni. Pe timpul curei, se urmăreşte recuperarea capacităţilor neuro-motorii şi restabilirea funcţiilor cognitive. În acest sens, este foarte util şi ajutorul specialistului kinetoterapeut, respectiv al psihologului. În funcţie de necesităţi, după 3 săptămâni de pauză, cura intensivă se poate relua. Odată încheiată faza de recuperare, pacientul va ţine cure de întreţinere şi prevenire a recidivei, cu o durată de o lună, urmate de o altă lună de pauză. În timpul tratamentelor de întreţinere, se ia câte o linguriţă cu lăptişor de matcă în miere în fiecare zi, dimineaţa.
Problemele oculare
Se administrează câte 1-2 linguriţe cu lăptişor de matcă în miere 20%, în fiecare zi, pe o perioadă de 3 luni. Între două cure se face o pauză de o lună. Câteva studii concludente, făcute de prof. dr. Jurate Jankauskiene, de la Clinica de Oftalmologie a Universităţii Kaunas, din Lituania, au relevat uimitoare proprietăţi ale lăptişorului de matcă, în afecţiunile ochilor. La pacienţii cu miopie, inclusiv cu miopie progresivă, s-a constatat, după 60 de zile de tratament, o acuitate vizuală mai bună şi o mai mare sensibilitate la contrast. Aceeaşi cură apicolă are eficienţă şi în prevenirea, stoparea şi chiar ameliorarea degenerescenţei maculare. În cazul acestei afecţiuni, sensibilitatea pacienţilor în câmpul vizual central, dar şi acuitatea vizuală a acestora a crescut în medie cu 10 procente, după doar 30 de zile de tratament cu acest produs al stupului.
Lăptişorul de matcă şi reumatismul
Se ţin cure cu o durată de 45 de zile, timp în care se iau câte 2 linguriţe cu lăptişor de matcă în miere pe zi. Acest remediu stimulează glandele suprarenale să secrete cortizon cu efect antiinflamator, stopează procesele degenerative şi favorizează refacerea ţesuturilor cartilaginoase din articulaţii. Efectele binefăcătoare ale tratamentului intern cu lăptişor de matcă în miere sunt mult potenţate de folosirea cremelor cu extract de ardei iute. Aceste creme, numite termogene, au efecte de încălzire, de intensificare a circulaţiei sanguine la nivelul articulaţiei, favorizând acţiunea lăptişorului de matcă. Una din cele mai eficiente creme termogene contra problemelor articulare este cea de tămâie, despre care am mai vorbit în paginile noastre. De altfel, tămâia şi lăptişorul de matcă se potenţează reciproc, ambele produse naturale având efecte re-întineritoare, inclusiv la nivel articular.
Tinereţea cerebrală şi memoria vârstnicilor
Se ţin, de trei ori pe an, cure de 60 de zile, timp în care se administrează câte 2 linguriţe cu lăptişor de matcă în miere, zilnic. Tratamentul este în mod special recomandat de la vârsta de 50 de ani, când sistemul nervos începe să fie mai mult afectat de procesele de îmbătrânire. Mierea este o adevărată hrană pentru creier, în timp ce lăptişorul de matcă are un conţinut ridicat de acetilcolină, o substanţă esenţială în transmiterea impulsurilor nervoase. De aceea, administrarea lăptişorului de matcă în miere dă rezultate bune în prevenirea tulburărilor de memorie pasagere, dar şi în tratamentul unor afecţiuni grave, cum ar fi maladia Alzheimer sau Parkinson. Sub acţiunea lăptişorului de matcă, este diminuată nervozitatea bolnavilor, le este îmbunătăţită coordonarea neuro-motorie. De asemenea, somnul devine mai bun. Pot părea îmbunătăţiri nesemnificative, dar cei care au avut contact direct cu bolnavii de Alzheimer sau Parkinson ştiu cât sunt ele de importante.
La doar 38 de ani, Vlad era diagnosticat cu diabet de tip 2, iar şase ani mai târziu, primea tratament cu insulină. Era deja hipertensiv şi, la nivelul picioarelor, sistemul nervos şi circulaţia se deterioraseră, acestea devenind foarte sensibile la infecţii. Deşi îşi cântărea hidraţii de carbon zilnic şi luase medicamentele antidiabetice prescrise, boala sa părea că evoluează implacabil. Când soţia i-a rămas însărcinată cu al doilea copil, a realizat foarte clar cât de importantă este sănătatea sa. Un prieten i-a sugerat să încerce un tratament cu lăptişor de matcă în miere, în concentraţie de 2%, la care a renunţat când a auzit că există o concentraţie mai puternică, de 20%. A pornit de la o doză de o linguriţă cu lăptişor de matcă, cu concentraţia de 20%, dar când a văzut că nu-i afectează negativ glicemia, a crescut doza la trei linguriţe. După o lună, analizele de ficat i-au ieşit perfecte, iar dozele de insulină i-au fost reduse semnificativ. În următoarele două luni de tratament, a luat în paralel cu cele 3 linguriţe zilnice cu lăptişor de matcă în miere şi capsule de extract de anghinare cu măslin. Efectul acestui tandem a fost decisiv: glicemia i-a scăzut atât de mult, încât insulina a trebuit eliminată complet. După jumătate de an, nivelul zahărului în sânge a ajuns la valori de 100-110, adică apropiate de cele normale, şi - foarte important - nivelul a rămas stabil. În mod uimitor, s-au restabilit şi circulaţia şi sensibilitatea la nivelul picioarelor, iar rănile care nu se vindecau cu lunile s-au cicatrizat perfect.
Secretul lăptişorului de matcă în miere, în ambele tipuri de diabet (1 şi 2), este acela că scade în mod spectaculos rezistenţa la insulină a organismului. Practic, sub acţiunea acestui remediu, pancreasul nu mai este "biciuit" pentru a secreta mai mult şi nici nu se injectează doze tot mai mari de insulină. În schimb, este ajutat organismul să se "descurce" mai bine cu insulina pe care deja o are. Astfel, o cură de 3 luni, timp în care se iau câte 2-3 linguriţe cu lăptişor de matcă în miere pe zi conduce, la majoritatea pacienţilor, la scăderi semnificative ale valorilor glicemiei, efectul păstrându-se vreme de săptămâni după încheierea tratamentului. În plus, această combinaţie apicolă are un efect de stimulare a regenerării sistemului nervos, fiind unul dintre puţinele tratamente eficiente contra neuropatiei diabetice.
Prevenirea infarctului şi recuperarea după infarct
Administrat intern, lăptişorul de matcă în miere reduce colesterolul şi trigliceridele, previne formarea plăcilor de aterom. De asemenea, el are şi efecte de scădere a tensiunii arteriale şi uşor vasodilatatoare. Persoanele cu probleme cardiace ar trebui să facă, mai ales în perioadele de stres, tratament cu lăptişor de matcă, în cure de 60 de zile. Pe parcursul tratamentului se iau câte 2 linguriţe din acest remediu pe zi, pe stomacul gol, dimineaţa şi seara.
La supravieţuitorii infarctului, cura cu lăptişor de matcă în miere contribuie la refacerea capacităţii de efort a miocardului, reglează mecanismele neuro-vegetative ale bolnavului, ajutând la stabilizarea funcţiilor sale vitale. Foarte important: acest produs apicol elimină depresia şi anxietatea provocate de boală şi ajută pacientul să-şi schimbe stilul de viaţă spre unul sănătos. Nu în ultimul rând, lăptişorul de matcă în miere, cu care se fac trei cure pe an, previne recidiva infarctului, crescând durata şi calitatea vieţii.
Infertilitate masculină
Până de curând, s-a crezut în mod greşit că lăptişorul de matcă este recomandat mai ales femeilor, fiind creditat cu efecte estrogene. Ei bine, studiile moderne arată că lăptişorul de matcă are o acţiune hormonală foarte subtilă şi complexă. Aceasta, deoarece acest produs nu conţine hormoni, ci precursori ai acestora, având în organism efecte reglatoare. Astfel, la bărbaţi, administrarea lăptişorului crud de matcă creşte nivelul testosteronului în sânge, acţiune terapeutică utilă celor cu probleme de fertilitate sau de potenţă, apărute pe fondul problemelor endocrine. Se administrează câte două linguriţe cu lăptişor de matcă în miere pe zi, timp de 90 de zile. Acest tratament li se recomandă bărbaţilor la care concentraţia spermatozoizilor este sub cea normală sau la care apar defecte morfologice ale acestora. Un studiu dedicat asteno-spermiei, realizat în anul 2008, a făcut vâlvă în lumea medicală. Doi medici egipteni au creat un amestec de lăptişor de matcă şi miere, din care 5 ml (o linguriţă), a fost aplicată intravaginal, înaintea contactului sexual destinat procreării. Studiul a fost făcut pe 99 de cupluri, care au fost împărţite în două grupe: prima grupă a folosit amestecul de miere şi lăptişor crud de matcă, iar a doua grupă a urmat procedurile standard ale inseminării artificiale intrauterine. În mod neaşteptat, cu ajutorul tratamentului cu lăptişor crud de matcă, cei doi medici au îmbunătăţit rata fertilizării cu 8,1%, mai mult decât în cazul procedurii clasice, la bărbaţii care sufereau de astenospermie.
Avortul spontan şi infertilitatea feminină
S-a demonstrat prin studii de medicină experimentală şi clinică faptul că lăptişorul de matcă în miere creşte nivelul hormonului luteinizant în sânge (hormonul luteinizant ajută ovulaţia), fiind extrem de util în cazul femeilor care se confruntă cu amenoree, oligomenoree, ciclu menstrual neregulat, insuficienţă ovariană etc. Se fac tratamente cu o durată de 28 de zile, timp în care se iau câte 1-2 g de lăptişor de matcă în miere, zilnic. Se face apoi o pauză de 28 de zile, după care tratamentul se reia, în total ţinându-se cel puţin şase asemenea cure. Lăptişorul de matcă în miere este printre cele mai bune remedii contra infertilităţii feminine cunoscute. Şi mai are un efect foarte important: reduce incidenţa avortului spontan. Între altele, lăptişorul de matcă în miere creşte nivelul progesteronului în sânge, progesteronul fiind un hormon care ajută la menţinerea sarcinii. Cu o lună înainte de procreere şi în primele două luni de sarcină se ia câte 1 linguriţă de lăptişor de matcă pe zi, pe stomacul gol, cu 30 de minute înaintea mesei principale.
Precauţii şi contraindicaţii
Principala precauţie şi contraindicaţie a lăptişorului de matcă este alergia la produsele apicole. În primele 3 zile de tratament se ia câte un vârf de linguriţă pe zi, oprindu-se administrarea lăptişorului de matcă în miere dacă se observă simptome cum ar fi mâncărimi în zona buco-faringiană, tulburări digestive, dificultate în respiraţie şi hipersecreţie pe căile respiratorii, erupţii cutanate.
Lăptişorul de matcă în miere cu concentraţii mari (20-30%) poate fi comandat de la producătorul ApicolScience, la telefonul 0735/21.78.08 sau de pe site-ul: apicolscience.ro.