De pildă, pe faţa femeilor. Frigul de-afară, căldura uscată din casă, lipsa vitaminelor naturale precum şi lipsa mişcării ne-au îmbătrânit, şi pielea, şi expresia obrazului. Primăvara e plină de elan. Încercaţi să-l folosiţi, nu doar pedalând mai repede prin anotimpul verde, ci şi pentru a vă relansa frumuseţea. Sfaturile care urmează sunt un veritabil program.
Baie de aburi
Pentru a curăţa pielea în profunzime, este esenţială baia de aburi. Curăţaţi-vă bine obrazul, apoi, într-un vas cu apă clocotită, adăugaţi câte o mână de plante aromate: salvie şi rozmarin pentru ten gras şi normal, gălbenele, sunătoare sau albăstrele pentru ten uscat sau sensibil. Lăsaţi să se infuzeze până ce lichidul se răceşte uşor, apoi aplecaţi-vă capul învelit cu un prosop, ca un cort, deasupra aburului. Staţi aşa, până ce aburii se răcesc. Clătiţi apoi cu apă curată şi treceţi la etapa următoare.
Exfolierea
Exfolierea are rolul de a elimina celulele moarte, care fac tenul să arate gri şi lipsit de viaţă. Pentru o exfoliere delicată, amestecaţi trei linguri cu zahăr sau sare grunjoasă, cu o jumătate lingură cu ulei de măsline. Aplicaţi exfoliantul pe obraz şi faceţi cu vârfurile degetelor mişcări circulare pe întreaga faţă, cu excepţia zonei ochilor. Puteţi utiliza acest exfoliant şi pe buze. Continuaţi pentru câteva minute, apoi clătiţi.
Hidratare intensă
Aplicaţi o mască cu efect de hidratare intensă, potrivită pentru toate tipurile de ten. Reţetă: două linguri cu miere şi o linguriţă ulei de migdale se amestecă bine şi se întinde compoziţia pe faţă. Lăsaţi să acţioneze 20 de minute, apoi clătiţi.
Tonifiere
Pulverizaţi pe faţă o loţiune preparată din jumătate de pahar cu apă minerală, la care adăugaţi o lingură cu suc de lămâie. Loţiuni tonice perfecte sunt şi apa de trandafiri, ceaiul verde şi apa de hamamelis.
Masaj facial