Dacă vă opriţi şi la rubrica asta înseamnă că vă place, ca şi mie, literatura şi atunci veţi descoperi în Valeriu Gherghel unul de-al nostru. Tobă de carte, de cărţi din Antichitate şi până azi, profesorul de filosofie de la Iaşi n-are morga academică, sobrietatea învăţaţilor cu studii aprofundate pe o felie limitată. Dimpotrivă. Scurtele eseuri despre lectură, cărţi şi cititori au un ton cordial şi un limbaj pe cât de firesc, pe atât de expresiv. Nu ştiu cât e tehnică de captatio sau chiar îi socoteşte pe cei cărora li se adresează egalii săi. Cert e că îţi lasă impresia unei camaraderii întru citit: "înţelegeţi la ce mă refer", spune uneori, şi chiar înţelegem, deşi nu avem, cu siguranţă, erudiţia lui. Profesorul nu stă pe podium, nu se uită la noi de sus şi mai ales nu pledează pentru nici o obligativitate în relaţia cu lectura. E adeptul cititului de plăcere şi îi reuşeşte să te facă să îi citeşti cap-coadă, delectându-te, şi acest volum. Îndrăgostit de cărţi, el ne propune texte legate de rostul acestora, de felul cum se poate vedea, înţelege şi intensifica viaţa prin ele. Fiecare eseu urmăreşte câte o idee prin mai multe surse livreşti (printre scriitorii lui mult iubiţi se numără Seneca, Flaubert, Montaigne, Borges), cărora le alătură mărturisiri din propria experienţă, anecdote, reflecţii dubitative. Dezinvoltura lui Valeriu Gherghel, ştiinţa veselă cu care demontează clişee au ceva contagios-simpatic, cu atât mai mult cu cât el nu vrea să impună concluzii, să rezolve tranşant dileme. De exemplu, e de părere că nu trebuie să optezi, cum susţin unii, inclusiv înţelepţi, între a citi şi a trăi, fiindcă cititul şi viaţa merg foarte bine împreună: "Cartea nu e opusul experienţei (...), lectura este o experienţă propriu-zisă, face parte din viaţă, e o formă de a trăi activ, ne modifică chiar dacă nu ne dăm seama de asta (...). Într-un cuvânt, prin ceea ce este şi prin ceea ce declanşează în noi (afecte, gânduri, simţăminte), cartea prilejuieşte experienţe şi trăiri importante". Sigur că se poate trăi bine mersi şi fără cărţi (nu mai repet întristătoarele statistici) dar necititorii nici nu ştiu ce pierd. De fapt, ne spune eseistul, literatura nu modifică în bine sau în rău firea omului ("cărţile bune, din păcate, nu-i fac mai buni pe oamenii răi"), dar ne poate îmbogăţi şi colora viaţa, ne scoate din cotidianul banal, e o bucurie la îndemână: "Viaţa omului normal e cenuşie şi, adeseori, lipsită de orice bunăvoinţă. O bucurie, oricât de fragilă, nu strică". Recunoscându-şi cu francheţe slăbiciunile de "contemplativ galeş şi sceptic" (verva autoironică condimentează adesea frazele), Valeriu Gherghel nu stă doar cu nasul în cărţi. În eseurile lui se străvăd şi judecaţi civice, iar în exerciţiile de admiraţie, ca şi în secvenţele memorialistice, pune adesea bemoluri de umor. Totuşi, din însumarea textelor sale se conturează profilul unui om cu o aderenţă mai mare la cărţi decât la alte plăceri şi pe care-l înţeleg ca pe mine însămi.
Selecţia "Formula AS"
* Valeriu Gherghel, "Roata plăcerilor. De ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?", Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 262 p.
Dacă vă opriţi şi la rubrica asta înseamnă că vă place, ca şi mie, literatura şi atunci veţi descoperi în Valeriu Gherghel unul de-al nostru. Tobă de carte, de cărţi din Antichitate şi până azi, profesorul de filosofie de la Iaşi n-are morga academică, sobrietatea învăţaţilor cu studii aprofundate pe o felie limitată. Dimpotrivă. Scurtele eseuri despre lectură, cărţi şi cititori au un ton cordial şi un limbaj pe cât de firesc, pe atât de expresiv. Nu ştiu cât e tehnică de captatio sau chiar îi socoteşte pe cei cărora li se adresează egalii săi. Cert e că îţi lasă impresia unei camaraderii întru citit: "înţelegeţi la ce mă refer", spune uneori, şi chiar înţelegem, deşi nu avem, cu siguranţă, erudiţia lui. Profesorul nu stă pe podium, nu se uită la noi de sus şi mai ales nu pledează pentru nici o obligativitate în relaţia cu lectura. E adeptul cititului de plăcere şi îi reuşeşte să te facă să îi citeşti cap-coadă, delectându-te, şi acest volum. Îndrăgostit de cărţi, el ne propune texte legate de rostul acestora, de felul cum se poate vedea, înţelege şi intensifica viaţa prin ele. Fiecare eseu urmăreşte câte o idee prin mai multe surse livreşti (printre scriitorii lui mult iubiţi se numără Seneca, Flaubert, Montaigne, Borges), cărora le alătură mărturisiri din propria experienţă, anecdote, reflecţii dubitative. Dezinvoltura lui Valeriu Gherghel, ştiinţa veselă cu care demontează clişee au ceva contagios-simpatic, cu atât mai mult cu cât el nu vrea să impună concluzii, să rezolve tranşant dileme. De exemplu, e de părere că nu trebuie să optezi, cum susţin unii, inclusiv înţelepţi, între a citi şi a trăi, fiindcă cititul şi viaţa merg foarte bine împreună: "Cartea nu e opusul experienţei (...), lectura este o experienţă propriu-zisă, face parte din viaţă, e o formă de a trăi activ, ne modifică chiar dacă nu ne dăm seama de asta (...). Într-un cuvânt, prin ceea ce este şi prin ceea ce declanşează în noi (afecte, gânduri, simţăminte), cartea prilejuieşte experienţe şi trăiri importante". Sigur că se poate trăi bine mersi şi fără cărţi (nu mai repet întristătoarele statistici) dar necititorii nici nu ştiu ce pierd. De fapt, ne spune eseistul, literatura nu modifică în bine sau în rău firea omului ("cărţile bune, din păcate, nu-i fac mai buni pe oamenii răi"), dar ne poate îmbogăţi şi colora viaţa, ne scoate din cotidianul banal, e o bucurie la îndemână: "Viaţa omului normal e cenuşie şi, adeseori, lipsită de orice bunăvoinţă. O bucurie, oricât de fragilă, nu strică". Recunoscându-şi cu francheţe slăbiciunile de "contemplativ galeş şi sceptic" (verva autoironică condimentează adesea frazele), Valeriu Gherghel nu stă doar cu nasul în cărţi. În eseurile lui se străvăd şi judecaţi civice, iar în exerciţiile de admiraţie, ca şi în secvenţele memorialistice, pune adesea bemoluri de umor. Totuşi, din însumarea textelor sale se conturează profilul unui om cu o aderenţă mai mare la cărţi decât la alte plăceri şi pe care-l înţeleg ca pe mine însămi.
Dacă vă opriţi şi la rubrica asta înseamnă că vă place, ca şi mie, literatura şi atunci veţi descoperi în Valeriu Gherghel unul de-al nostru. Tobă de carte, de cărţi din Antichitate şi până azi, profesorul de filosofie de la Iaşi n-are morga academică, sobrietatea învăţaţilor cu studii aprofundate pe o felie limitată. Dimpotrivă. Scurtele eseuri despre lectură, cărţi şi cititori au un ton cordial şi un limbaj pe cât de firesc, pe atât de expresiv. Nu ştiu cât e tehnică de captatio sau chiar îi socoteşte pe cei cărora li se adresează egalii săi. Cert e că îţi lasă impresia unei camaraderii întru citit: "înţelegeţi la ce mă refer", spune uneori, şi chiar înţelegem, deşi nu avem, cu siguranţă, erudiţia lui. Profesorul nu stă pe podium, nu se uită la noi de sus şi mai ales nu pledează pentru nici o obligativitate în relaţia cu lectura. E adeptul cititului de plăcere şi îi reuşeşte să te facă să îi citeşti cap-coadă, delectându-te, şi acest volum. Îndrăgostit de cărţi, el ne propune texte legate de rostul acestora, de felul cum se poate vedea, înţelege şi intensifica viaţa prin ele. Fiecare eseu urmăreşte câte o idee prin mai multe surse livreşti (printre scriitorii lui mult iubiţi se numără Seneca, Flaubert, Montaigne, Borges), cărora le alătură mărturisiri din propria experienţă, anecdote, reflecţii dubitative. Dezinvoltura lui Valeriu Gherghel, ştiinţa veselă cu care demontează clişee au ceva contagios-simpatic, cu atât mai mult cu cât el nu vrea să impună concluzii, să rezolve tranşant dileme. De exemplu, e de părere că nu trebuie să optezi, cum susţin unii, inclusiv înţelepţi, între a citi şi a trăi, fiindcă cititul şi viaţa merg foarte bine împreună: "Cartea nu e opusul experienţei (...), lectura este o experienţă propriu-zisă, face parte din viaţă, e o formă de a trăi activ, ne modifică chiar dacă nu ne dăm seama de asta (...). Într-un cuvânt, prin ceea ce este şi prin ceea ce declanşează în noi (afecte, gânduri, simţăminte), cartea prilejuieşte experienţe şi trăiri importante". Sigur că se poate trăi bine mersi şi fără cărţi (nu mai repet întristătoarele statistici) dar necititorii nici nu ştiu ce pierd. De fapt, ne spune eseistul, literatura nu modifică în bine sau în rău firea omului ("cărţile bune, din păcate, nu-i fac mai buni pe oamenii răi"), dar ne poate îmbogăţi şi colora viaţa, ne scoate din cotidianul banal, e o bucurie la îndemână: "Viaţa omului normal e cenuşie şi, adeseori, lipsită de orice bunăvoinţă. O bucurie, oricât de fragilă, nu strică". Recunoscându-şi cu francheţe slăbiciunile de "contemplativ galeş şi sceptic" (verva autoironică condimentează adesea frazele), Valeriu Gherghel nu stă doar cu nasul în cărţi. În eseurile lui se străvăd şi judecaţi civice, iar în exerciţiile de admiraţie, ca şi în secvenţele memorialistice, pune adesea bemoluri de umor. Totuşi, din însumarea textelor sale se conturează profilul unui om cu o aderenţă mai mare la cărţi decât la alte plăceri şi pe care-l înţeleg ca pe mine însămi.
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
