Dacă vă opriți și la rubrica asta înseamnă că vă place, ca și mie, literatura și atunci veți descoperi în Valeriu Gherghel unul de-al nostru. Tobă de carte, de cărți din Antichitate și până azi, profesorul de filosofie de la Iași n-are morga academică, sobrietatea învățaților cu studii aprofundate pe o felie limitată. Dimpotrivă. Scurtele eseuri despre lectură, cărți și cititori au un ton cordial și un limbaj pe cât de firesc, pe atât de expresiv. Nu știu cât e tehnică de captatio sau chiar îi socotește pe cei cărora li se adresează egalii săi. Cert e că îți lasă impresia unei camaraderii întru citit: "înțelegeți la ce mă refer", spune uneori, și chiar înțelegem, deși nu avem, cu siguranță, erudiția lui. Profesorul nu stă pe podium, nu se uită la noi de sus și mai ales nu pledează pentru nici o obligativitate în relația cu lectura. E adeptul cititului de plăcere și îi reușește să te facă să îi citești cap-coadă, delectându-te, și acest volum. Îndrăgostit de cărți, el ne propune texte legate de rostul acestora, de felul cum se poate vedea, înțelege și intensifica viața prin ele. Fiecare eseu urmărește câte o idee prin mai multe surse livrești (printre scriitorii lui mult iubiți se numără Seneca, Flaubert, Montaigne, Borges), cărora le alătură mărturisiri din propria experiență, anecdote, reflecții dubitative. Dezinvoltura lui Valeriu Gherghel, știința veselă cu care demontează clișee au ceva contagios-simpatic, cu atât mai mult cu cât el nu vrea să impună concluzii, să rezolve tranșant dileme. De exemplu, e de părere că nu trebuie să optezi, cum susțin unii, inclusiv înțelepți, între a citi și a trăi, fiindcă cititul și viața merg foarte bine împreună: "Cartea nu e opusul experienței (...), lectura este o experiență propriu-zisă, face parte din viață, e o formă de a trăi activ, ne modifică chiar dacă nu ne dăm seama de asta (...). Într-un cuvânt, prin ceea ce este și prin ceea ce declanșează în noi (afecte, gânduri, simțăminte), cartea prilejuiește experiențe și trăiri importante". Sigur că se poate trăi bine mersi și fără cărți (nu mai repet întristătoarele statistici) dar necititorii nici nu știu ce pierd. De fapt, ne spune eseistul, literatura nu modifică în bine sau în rău firea omului ("cărțile bune, din păcate, nu-i fac mai buni pe oamenii răi"), dar ne poate îmbogăți și colora viața, ne scoate din cotidianul banal, e o bucurie la îndemână: "Viața omului normal e cenușie și, adeseori, lipsită de orice bunăvoință. O bucurie, oricât de fragilă, nu strică". Recunoscându-și cu franchețe slăbiciunile de "contemplativ galeș și sceptic" (verva autoironică condimentează adesea frazele), Valeriu Gherghel nu stă doar cu nasul în cărți. În eseurile lui se străvăd și judecați civice, iar în exercițiile de admirație, ca și în secvențele memorialistice, pune adesea bemoluri de umor. Totuși, din însumarea textelor sale se conturează profilul unui om cu o aderență mai mare la cărți decât la alte plăceri și pe care-l înțeleg ca pe mine însămi.