"Multă vreme ridicat în slăvi ca fiind «viitorul luminos al omenirii», în prezent se vădește a fi fost cel mai negru coșmar al ei" - scrie Thierry Wolton, autorul unei trilogii însumând peste 3000 de pagini (după acest prim volum, vor fi traduse și celelalte două, "Victimele" și "Complicii") dedicate comunismului. În vasta sa "încercare de investigație istorică", el își propune să demonstreze ce a făcut această orânduire ca să-și merite calificativul de coșmar. Cum se știe, comunismul a apărut ca idee, concepție despre lume și proiect social în sec. 19, când triumful liberalismului a generalizat în lumea occidentală ordinea capitalistă, sădind ideea unui progres mereu ascendent al umanității în contextul revoluției industriale. Filosofii, gânditorii sociali, artiștii și-au pus întrebări legate de viitorul omenirii, au căutat căi și mijloace de a-l prevedea, iar dintre viziunile asupra lumii născute din credința în progresul liniar ascendent s-a desprins ca teorie și ideologie marxismul. Tezele lui Marx, construite printr-o răsturnare și adaptare la realitățile sociale ale epocii ale idealismului "clasic" hegelian, susțineau existența unor legi obiective ale evoluției societății spre o lume a egalității tuturor indivizilor într-o comunitate în care statul, ca instrument de reglare și organizare a vieții acestora, dispare. Marx a fondat o utopie care, transformată în ideologie, a devenit justificarea agitațiilor revoluționare de la începutul sec. 20 și, mai apoi, după triumful "revoluției socialiste", fundamentul construcției sociale numite comunism.
Spre deosebire de celelalte construcții antiliberale experimentate în sângerosul secol 20 - fascismul italian și nazismul german - comunismul, cel mai totalitar proiect din cele trei, a avut și cea mai lungă domnie și și-a exercitat vocația universalistă pe spațiul cel mai întins. Istoria a consemnat atrocitățile genocidare ale celor trei forme de totalitarism dar, în cazul comunismului, nu a ajuns încă la concluziile devastatoare ce însoțesc analizele fascismului și nazismului, deși el a provocat, de departe, cele mai multe victime. De aceea, poate, are încă susținători ce vorbesc despre "o aplicare greșită a unei idei generoase" și reprezintă o tentație în special în mediile universitare occidentale. În încercarea lui de a înțelege atracția exercitată de comunism chiar și după dezvăluirea crimelor îngrozitoare înfăptuite de acesta în numele unei ideologii autodeclarate "umanistă", Wolton surprinde aspectele esențiale, dincolo de culorile locale, îi investighează la rece constantele și invarianții. El nu propune o analiză istorică, în sensul academic, nici o cercetare morală a mijloacelor pe care regimurile comuniste le-au folosit fără scrupule pentru a modela comunitățile umane după un tipar ideal. Jurnalist și cronicar al epocii, martor din afară, care n-a trăit pe propria piele comunismul real, Thierry Wolton ne prezintă o sinteză cronologic-explicativă a nașterii, măririi, decăderii și, în final, a decesului prezumat al orânduirii pe care comunismul năzuia să o universalizeze. Acumularea de fapte și de reflecții contemporane asupra avatarurilor lui, descifrarea angrenajelor sistemului îl conduc pe autor la concluzia că, în cele peste 30 de țări în care s-a impus, comunismul a avut aceleași efecte sângeroase, a provocat aceleași tragedii absurde ce contrazic logic teoria "aplicării greșite" a unor idei valabile. În lumea noastră, în care sechelele comunismului încă nu au dispărut, lectura acestui prim volum și a celorlalte două anunțate devine o necesitate, mai ales pentru generația tânără.