ZODIAC SOCIAL: BERBECUL (21 martie - 20 aprilie) - Întruchiparea cavalerului

- Ce fel de relaţii avem cu lumea?

Sociabilitate: pune grupul în mişcare

Începutul în forţă esta caracteristica marcantă a Berbecului, care nu poate sta să se uite cum lu­crurile NU se mişcă sau se învârt într-o rutină. Unde apare Berbecul, plictiseala dispare şi apare acţiunea. Berbecul are nevoie de un nucleu social, pentru a-l împrospăta sau pentru a-l conduce. Mai greu de făcut, dacă grupul respectiv conţine deja o perso­na­litate dominantă. Dar asta nu e neapărat o problemă. Berbecul e deschis şi spontan, îi vine uşor să lege prietenii, mai cu seamă pentru că nu se sfieşte să facă prima mişcare, atunci când cineva îi este sim­patic. Îi adresează un zâmbet larg, de copil (şi tre­buie să fii neom ca să rezişti unui zâmbet stră­lucitor şi copilăros, cum îl au atâţia Berbeci) şi îi spune cât se poate de firesc, tot cum un copil îl abordează pe altul, cu care ar dori să se joace: "Eu sunt Ion, pe tine cum te cheamă?". În mod cert, abordarea so­cia­lă a Berbecului nu se caracterizează prin timi­ditate şi nu este elaborată. Cine îl place aşa, bine, cine nu, nu-i problemă, sunt destui oameni pe lumea asta. Berbecul nu ar regreta, decât dacă nu ar încerca să se apropie de cineva care-i place. Se simte că este o persoană autentică, şi asta îi face pe oameni să reacţioneze cu simpatie faţă de el. Berbecul tipic nu are probleme în a lega prietenii, pot în schimb apă­rea unele probleme în a le păstra, dacă nu ştie să-şi înfrâneze temperamentul, adeseori năvalnic. Nu prea are răbdare să asculte văicărelile (căci aşa le consideră), celor mai puţin curajoşi în faţa încer­cărilor vieţii, dar sare imediat în ajutor, atunci când pri­etenii săi se confruntă cu pericole concrete. Atunci îşi dă măsura generozităţii şi se implică în rezolvarea crizei. Dar nu va sta prin preajmă, după ce punctul culminant a trecut, pentru că nu-i stă în fire să trateze stresul post-traumatic al victimei, ci doar să o salveze în momentul de restrişte.
Berbecul este prototipul cavalerului, care, cava­ler fiind, vine să-l spintece pe cel care încearcă să-l ucidă pe prietenul lui pe câmpul de luptă, dar, după îndeplinirea misiunii de salvare, se întoarce pe câmpul de luptă şi-i lasă pe cei de la SMURD să se ocupe de rest. Şi, sigur că da, aşteaptă mulţumirile de rigoare, pentru că nu-i e dat orişicui să fie erou, nu-i aşa?

Prima impresie - un personaj expresiv

Am vorbit deja despre zâmbetul irezistibil al Berbecului, acel zâmbet de un milion de dolari, cum îi spun americanii. El vine din inimă şi poate lumina o încăpere întreagă, deci atrage atenţia. Îl vom băga însă în seamă şi în momentele în care e trist? Sau supărat? Categoric, da, căci Berbecul nu poate fi ignorat în nici o ipostază. Cine îl cunoaşte când e în toane rele, probabil că nu-l va găsi atractiv, dar sigur îl va remarca. Pentru că şi o încruntare berbeciană poate întuneca o încăpere întreagă. Poate nu în aceeaşi măsură ca una scorpionică, dar nici mult nu lipseşte. Ce concluzie tragem de aici? Că Berbecul este un personaj expresiv. Căci este. Există o întrea­gă pleiadă de actori care demonstrează acest adevăr, precum şi vocaţia eroică a semnului. "Nemuritorul" Christopher Lambert, legenda numită Marlon Bran­do, seducătorul Ewan McGregor, "gla­dia­to­rul" Rusell Crowe, neînfrântul Jackie Chan, competitorul lui, Steven Segall şi, în fine, "Iron Man", Robert Downing Jr. Cine altul decât un Berbec putea să fie omul de fier, când acest metal este asociat cu Berbecul? Trăsăturile sale, de regulă marcante, fruntea boltită, capul rotund şi spâncenele bine conturate atrag, de asemenea, atenţia, pentru că avem de-a face cu un chip cu trăsături nete, bine delimitate, care contri­buie la expresivitatea sa. Personajul nostru emană un aer încrezător, indiferent în ce situaţie se găseşte, dar nimeni nu s-ar gândi că în pieptul unui om atât de îndrăzneţ, inima se poate face cât un purice. Rar, dar se mai întâmplă. Îl mai putem remarca şi dato­rită vitezei sale de reacţie. Dacă în timpul unei con­versaţii animate, cineva răstoarnă un pahar în preaj­ma lui, Berbecul îl va prinde din reflex şi îl va pune la loc, pe masă, dintr-o singură mişcare, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Bineînţeles că se uită cu coada ochiului să observe reacţiile, doar este Cava­lerul care nu se luptă doar aşa, de amorul artei, ci şi pentru a câştiga onoare şi faimă. În această ordine.

Când este singur

Aici trebuie să facem distincţia între cele două tipuri de "singur", pe care le experimentează Ber­becul. El poate fi singur în faţa oştilor pe care le con­duce. Aceasta este ipostaza singurătăţii eroului, care beneficiază, e drept, de energia trupelor strânse în spatele său, ceea ce nu îi uşurează însă povara deciziilor. Când trăieşte un asemenea fel de singu­rătate, Berbecul poate face exerciţii fizice, care îl ajută să-şi calmeze mintea, sau studiază situaţia. Este impresionant cum cineva cu atâta nevoie de mişcare se poate concentra cu orele, atunci când ştie că urmeză o confruntare: un examen, un interviu, etc. Se poate închide în cameră cu o grămadă de cărţi sau poate naviga prin toate cotloanele netului, pentru a fi în formă când va fi cazul. Cel de-al doilea şi cel mai frecvent fel de-a se manifesta când e sin­gur este de-a se distra. Nu are neapărată nevoie de com­panie, pentru a-şi pune muzică şi a dansa, în timp ce stropeşte florile de pe balcon. Îmbină utilul cu plăcutul şi aşa, în joacă, relaxat, poate descoperi ceva nou. Să ne înţelegem bine, Berbecul nu face parte dintre semnele solitare, are nevoie de publicul care-l aclamă sau de adrenalina bătăliei. Dar, ca orice erou care se respectă, ştie să aprecieze şi să valorifice timpul liber, pentru ca următoarea luptă să-l găsească cu bateriile încărcate şi plăcerea com­petiţiei în priviri.

Cu cei din familie

Când într-o familie se naşte un Berbec, ritmul vieţii se schimbă. Casa se umple de o energie vi­bran­tă, pentru că, din momentul în care vine pe lu­me, Berbecul pune lucrurile în mişcare. E uşor să-l iubeşti, pentru că e adorabil, atunci când toate decurg aşa cum îşi doreşte. Devine însă insuportabil atunci când apa de baie e prea rece sau mâncarea nu se materializează exact când îi e lui foame. Chiar dacă conflictele familiale sunt frecvente (îi vine greu să-şi stăpânească temperamentul şi când e adult, darămite când e copil), nu încetează niciodată să-i iubească pe ai lui. Berbecul îi acceptă pe toţi membrii familiei, chiar dacă pe unii îi place mai puţin, şi nu-şi drămuieşte afecţiunea faţă de ei. Îi vine mai uşor să-şi manifeste această afecţiune pe mă­sură ce creşte şi dobândeşte încredere în forţa lui şi în capacitatea de a lua decizii. Aceste calităţi le manifestă fără ezitare, de câte ori un membru al familiei sale are nevoie. Pe măsură ce înaintează în vârstă, Berbecul va face ceea ce face orice Berbec care se respectă: va deveni liderul clanului din care face parte. Ceilalţi, chiar dacă îl depăşesc ca vârstă sau experienţă, nu au cum să nu se încline în faţa îndrăznelii şi intuiţiei de care dă dovadă, atunci când sunt de luat decizii majore, de care depinde soarta întregii sale familii.

Ca frate

Greu de găsit un copil Berbec în jurul căruia să domnească ordinea. Camera îi este de regulă vraişte. Dar dacă fratele lui nu-şi găseşte tableta, e pregătit să sape sub toate mormanele de lucruri în dezordine, pentru a-l ajuta. Se va arăta cel mai iubitor şi pro­tector faţă de fraţi şi surori, atunci când părinţii îl pun în poziţie de autoritate. Nu la fel stau lucrurile însă când el este cel care trebuie să se arate supus în ierarhia fraternă. Va încerca să se impună cu forţa, mai întâi, dar dacă i se aplică un corectiv ferm şi imediat, va şti să-şi activeze inteligenţa nativă, pentru a ajunge în poziţie de lider cu alte mijloace.
În ascuns (sau pe faţă), Berbecul se miră de ce părinţii au mai avut nevoie şi de alţi copii, când îl au pe el. Nu contează ordinea sosirii. Contează sta­tu­­tul de unicat. Şi în cazul în care este mezinul unei fa­milii cu cinci fraţi, Berbecul nostru se simte unicul copil. Face el cum face şi ajunge să câştige acest sta­tut de unicitate, după care tânjeşte. Fie prin ca­lităţile fizice şi forţa pe care le dobândeşte crescând, fie prin intuiţia ascuţită şi flerul pentru situaţiile care îi permit să iasă în faţă, Berbecul va ocupa, în final, dacă nu rolul de lider la care aspiră cu ardoare, măcar cel al copilului cu însuşiri speciale.

Cum se poartă faţă de colegii de şcoală

Confruntat cu dura realitate a unui sistem în care toată lumea trebuie să fie egală cu toată lumea - sala de clasă, cu egalitarismul ei - Berbecul are două opţiuni. El trebuie să încerce cumva să-şi manifeste structura de lider şi poate alege să devină competitiv în cadrul sistemului de afirmare oferit de învăţă­mânt. În acest caz, respectă regulile, zbârnâie la învăţătură (că îl duce capul cel mare şi rotund), de­vine şeful clasei şi poate deveni şi şeful unor "comitete şi comiţii" şcolare. Acest tip de compor­tament are avantajul că oiţele îl vor urma ca repre­zentant al sistemului. Este un rol care presupune unele provocări, dar nu semnificative. În această ipostază, el va manifesta funcţia, mai degrabă decât pe el însuşi, şi va fi înclinat să fie mai autoritar decât e cazul. Dar e greu de crezut că cineva îi va testa funcţia sau autoritatea, pentru că, deşi repezit, Berbecul ajuns la locul potrivit dă de cele mai multe ori dovadă de fair-play. Mai dificil, dar mai ofertant, e rolul de lider neoficial. E şeful găştii nemulţu­miţilor, care se aşează în ultimele bănci şi a căror preocupare constă în subminarea autorităţii formale. Riscurile sunt mai mari, dar şi porţia de adrenalină, ur­mată de admiraţia grupului rebel. Cei mai mulţi dintre Berbeci sunt atraşi mai degrabă de acest al doilea rol, pentru că ar trebui să aibă realmente îndrumători cu personalitate, pricepuţi în a lua deciziile corecte în momentele dificile, pentru a nu constata că lor le vin idei mai bune, cu care struc­turile mai puternice din grup sunt de acord. Rar întâl­nim Berbeci care nu se remarcă, sub o formă sau alta, în grupul şcolar din care fac parte. Dacă privim însă la activităţile extraşcolare ale acestora, ne putem da seama că Berbecul cel liniştit e, de exemplu, campion la karate, şi nu ţine neapărat să împărtăşească acest lucru şi colegilor. Nu pentru că îl dă modestia afară din casă, ci pentru că şcoala îl interesează mai puţin şi preferă să îşi canalizeze energiile într-un domeniu în care ştie deja că poate excela.

Cum se poartă faţă de colegii de serviciu

Care colegi de serviciu? Berbecul este şeful. Si­gur, dacă lucrează într-o multinaţională şi nu e marele boss, va trebui să se raporteze la alţi şefi, ca­re se găsesc pe acelaşi palier ierarhic cu el. Dar aceş­tia nu sunt propriu zis colegi. Deci, din nou, e ne­voie să nuanţăm. Atunci când Berbecul are sufi­cientă libertate de a lua iniţiativa şi de a-şi impune ideile, poate colabora fără probleme cu restul echi­pelor. Şi nu se apucă să-i conteste pe cei aflaţi în eşichierele superioare. Dar, pentru asta, trebuie să nu se simtă îngrădit în domeniul lui. În asemenea situa­ţii, el se dovedeşte cooperant şi obiectiv. În situa­ţia când este în curs de afirmare, nu-şi va as­cunde ambiţia, ci se va lua la întrecere, în spirit sportiv, cu ceilalţi colegi, dornici să crească pro­fe­sional. De obicei, o va încasa măcar o dată în viaţă, când îşi va da seama cu sur­prin­dere că alţii preferă să se caţere pe scara ierar­hică apelând la linguşeli sau intrigi, subterfugii ca­re nu doar că nu-i stau în ca­racter, dar îi vine greu până şi să şi le imagineze la alţii. Cea mai mare gre­şeală pe ca­re o poate comite un Berbec faţă de colegi este să consi­dere că ei sunt înzes­traţi cu aceeaşi pu­tere de muncă şi în­drăz­neală în a lua decizii, ca el. Cel mai mare atu al său este sinceritatea şi des­chiderea mentală că­tre nou.

Ca vecin

Dacă în apartamentul alăturat se mută un Ber­bec, ar fi indicat să in­vestiţi în dopuri pentru urechi de cea mai bună calitate, din acelea din ceară de albine. Pentru că o să-l tot auziţi, vocea lui nu e suavă şi moderată, ci, de regulă, răsună ca o trâmbiţă pe câmpul de luptă. Nu vă supăraţi, n-o face cu intenţie, dar el este pe câmpul de luptă, fiind fiu al lui Marte. Iar petre­cerile pe care le dă sunt de pomină şi nu sunt, pentru el, petreceri, dacă muzica e dată încet. Sigur, va încerca să ţină seama de observaţiile dvs., căci nu e deloc rău intenţionat, dar va trebui să-i tot repetaţi ce­rinţa. Mai bine urmaţi-i invitaţia şi alăturaţi-vă in­vitaţilor, că probabil n-o să vă pară rău. Dacă nu sun­teţi petrecăreţi, aplicaţi varianta numărul doi, cea cu dopurile de ceară de albine (altele nu sunt la fel de eficiente). Însă în cazul în care vi se prăbuşeşte dulapul cumpărat de la Ikea pe care l-aţi montat gre­şit, vă intră un hoţ în casă sau vă încuiaţi pe dina­fa­ră, cel care vă scoate din încurcătură, intervenind prompt şi eficient, este vecinul dvs. Berbec.

Ca amic

Berbecul nu are ambiguităţi sociale, nu îi place să se complice, deci, nu va pierde timpul alături de per­soane a căror companie nu o agreează. Fiind prie­tenos, îi place să aibă un anturaj destul de numeros şi de variat. Nu aşteaptă să fie invitat, iniţiază el acţiuni şi ştie exact pe cine să cheme la un meci de baschet, pe cine la un concert şi pe cine la un grătar. Evident, din moment ce dă tonul, se ocupă ca totul să înceapă sub cele mai bune auspicii. Mai apoi, lasă lucrurile să decurgă de la sine, e de părere că ceilalţi trebuie să se descurce singuri, de la un punct încolo. E ceea ce se cheamă "de gaşcă", simte când începe să se facă simţită plictiseala şi îi vine rapid o idee prin care să relanseze distracţia. Pen­tru Berbec, amicii sunt persoanele pe care le contactezi când ai chef de compania lor sau se iveşte un context social în care aceştia s-ar potrivi şi s-ar simţi şi bine. E serviabil, dar dacă nu primeşte cu­ve­nita recunoştinţă pentru favorurile acordate, nu se va sfii să ceară un contraserviciu, atunci când are nevoie.

Ca duşman

Berbecul nu face parte dintre zodiile care caută soluţii diplomatice pentru situaţiile conflictuale, care se prefac că trec peste jigniri sau care se eschi­vează de la confruntări. Dacă cineva l-a supărat, se duce să-i ceară socoteală. Direct şi fără ocolişuri. Şi nu vorbim despre o luptă metaforică aici, după cum pot să o ateste cei care au încercat să se lege de iu­bita Berbecului sau de copilul femeii Berbec. Aceş­tia o încasează direct, fără parlamentări prealabile şi fără drept de apel. Se poate evita o ciocnire directă cu impul­si­vul luptător? De regulă da, dacă scu­zele vin fără în­­târziere şi sunt sincere. Dar când lup­ta se du­ce la nivelul ide­ilor, dispune oa­re Berbecul nos­tru cel impulsiv de ar­mamentul ne­ce­sar pentru a învinge? Pentru a câştiga asemenea lupte, e nevoie de mult mai mult decât de forţă fizică şi voinţă, este nevoie de in­teligenţă, intuiţie şi puterea con­vingerilor. Un singur tip de luptă îl depăşeşte pe Berbec, şi anume lupta mişelească. El nu concepe şi nici nu-şi ima­gi­nează că cineva ar putea fi capabil să recurgă la trădare pentru a câş­tiga. În ochii săi, o vic­torie obţinută prin intermediul jos­niciei nu e altceva decât un eşec moral.

Ca prieten apropiat

Am văzut că Berbecul are numeroşi şi diverşi amici la care ţine şi faţă de care ştie să fie protector. Dar pentru a-i acorda cuiva statutul de prieten, trebuie să-l perceapă pe acela ca fiindu-i egal.
Printre atributele celui care se doreşte prieten apro­piat al Berbecului se numără curajul şi loia­litatea. Berbecul e o fire aventuroasă şi se aruncă uşor cu capul înainte în tot felul de situaţii riscante, la propriu sau la figurat, şi nu va ierta dezertarea celui care nu i-a fost alături decât la bine. El însuşi nu concepe să-şi lase baltă prietenii la greu, e în stare să-şi asume riscuri serioase pentru a-i scoate din încurcătură. O face spontan, fără ezitare şi, pe moment, nu se gândeşte la mulţumiri sau ovaţii. Dar ca s-o spunem pe-aia dreaptă, în adâncul sufletului său se va simţi dezamăgit dacă prietenul pe care l-a salvat dintr-o belea nu şi-ar demonstra recunoş­tinţa. Prin recunoştinţă, Berbecul înţelege cuvinte de mul­ţumire şi, da, o privire admirativă nu-i prinde rău. Nu se aşteaptă însă la recompense materiale, pentru că prietenia este o chestiune de suflet, nu de interes. Şi de împărtăşire a unui cod al onoarei.