"În această vară, Parisul, New York-ul, Bucureştiul, vor deveni nişte sătuce: Tălmaciul va fi adevăratul centru mondial al culturii!" glumeşte Laurent Schuh povestind despre noul său proiect cultural de anvergură.
Actor francez de film şi televiziune în prima tinereţe, apoi actor remarcabil de teatru, realizator de spectacole neconvenţionale de muzică şi poezie, Laurent îşi va canaliza energiile anul acesta spre scena românească. Colaborator de mai bine de 20 de ani al reputatului regizor Silviu Purcărete, francezul a prezentat anul trecut un spectacol propriu la "Festivalul Shakespeare" de la Craiova, iar în această primăvară, va susţine un moment artistic inedit, în ultima locuinţă a lui Emil Cioran, cea din strada Odeon nr 21, Paris, la aniversarea a 108 ani de la naşterea acestuia. O lună mai târziu, în mai, va prezenta premiera noului său spectacol, realizat la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, iar în iunie va inaugura, la Tălmaciu, un eveniment internaţional, pe care-l gândeşte ca "proiect inovator de deschidere a graniţelor şi limbajelor". Laurent este el însuşi un personaj, cu alura sa dandy, purtând mereu o pălărie aşezată şic, într-o parte, o haină aruncată pe umeri, pantaloni bufanţi închişi în bocanci... L-am rugat, la sfârşitul conferinţei de presă de pe 1 martie, de la Institutul Francez, să ne povestească mai multe despre sine şi despre proiectele sale artistice.
O casă mică şi galbenă în Germata
În spectacol la Craiova
- Desigur, însă cu mult înainte de această întâlnire a existat o atracţie puternică, subconştientă, instinctuală. Bunica mea, pe numele său Maria Romanski, venea din România, dintr-un sat aflat în apropiere de Timişoara. A fost singura dintre bunicii mei pe care am cunoscut-o şi şi-a pus amprenta asupra copilăriei mele. O femeie extraordinară, o forţă a naturii. Tot ceea ce o înconjura avea legătură cu România, aşa că am absorbit, fără să-mi dau seama, multe astfel de informaţii culturale. Atunci când a părăsit România, după mai multe experienţe nefericite, familia sa s-a stabilit în Alsacia, apoi o parte a plecat în Germania, alta la Lyon, acolo unde m-am născut eu. Chiar dacă avea mereu probleme cu Securitatea, era urmărită, bunica continua să se întoarcă regulat în România, în satul său. Cred eu că din motive mistice. Era o femeie foarte religioasă, ceea ce nu a împiedicat-o să se căsătorească de mai multe ori şi, din câte îmi amintesc, să fie foarte aprigă cu bărbaţii săi. Poate că acest misticism mi s-a transmis şi mie şi m-a îndemnat spre actorie. Cred că noţiunile de profesie şi de vocaţie sunt diferite, iar eu am fost atras de mic spre actorie. Varianta de a mă călugări a ieşit din calcul, din cauza firii mele anarhiste, rebele. Mulţi ani mai târziu, când am ajuns la Timişoara cu un spectacol, am întreprins o mică "anchetă", pentru a afla mai multe despre bunica, şi am mers să-i văd satul, Germata, aflat la vreo 10 kilometri. Un sat mic, o uliţă, un cimitir, şi multe minorităţi etnice. Primăriţa, doamna Schneider, m-a dus să văd casa în care a locuit bunica, o casă mică şi galbenă, simplă. Am fost teribil de emoţionat să o găsesc, să intru în ea.
- După atâtea poveşti despre România, în anii copilărie, cum aţi trăit prima călătorie, reală, în ţara bunicii?
- Se întâmpla pe la jumătatea anilor '90. Am ajuns cu un spectacol al lui Silviu Purcărete la Teatrul Naţional din Bucureşti, locuiam într-un apartament de lux la Hotel "Intercontinental", şi când coboram, vedeam în faţa hotelului oameni ce păreau că mor de foame. Pentru un occidental, discrepanţa asta era şocantă. Anii au trecut, lucrurile nu mai par atât de diferite astăzi între Franţa şi România, însă România rămâne pentru mine o ţară a haosului şi a miracolului. Asta îmi place la nebunie aici şi sper că nu se va uniformiza în timp. Unele lucruri s-au schimbat deja, unele în bine, altele în rău. De pildă, rolul actorului în România era, atunci când am ajuns pentru prima oară aici, unul important în societate. Actorul nu primea, ca în Franţa, întrebări frivole de genul "Când îţi alegi o meserie serioasă? Ce vrei să faci cu viaţa ta, ca actor?", ci era respectat de cei din jur. Asta şi pentru că, în trecut, în regimul comunist, teatrul avusese un rol important în rezistenţa culturală. Acum nu ştiu dacă acest aspect se mai păstrează. Însă am lucrat deseori cu actori români şi sunt în continuare impresionat de ei. Iar publicul este remarcabil. Cred că românul mediu rămâne în continuare mai curios, mai cult, decât francezul de rând.
Două genii, Cioran şi Purcărete
Cu Litana Soledad, partenera sa din "Les Arts et Mouvants"
- Uite, încerc să mă feresc de cuvinte mari, care au fost folosite de atâtea ori încât nu mai transmit cu adevărat nimic. Dar ştiu bine ce spun şi altfel n-am cum să o spun. Purcărete este un geniu, un vizionar. Face multe spectacole, poate nu toate sunt acolo, la cel mai înalt nivel, dar spiritul rămâne acelaşi, este spiritul, atât de rar întâlnit, al unui vizionar. Deci, o dată îl apreciez ca pe un mare creator. Apoi, Silviu Purcărete e şi un om deosebit, timid, rezervat, umil, în ciuda succeselor sale, de o generozitate uriaşă. Acum, când atât în Franţa, cât şi în România, foarte vizibilă este cultura asta de suprafaţă, de cocteil, îl apreciez cu atât mai mult pe Silviu, atât ca om, cât şi ca artist. Cum să nu-ţi doreşti să lucrezi cu el?
- Pe filonul deschis de bunica şi de Silviu Purcărete, aţi descoperit şi alte valori româneşti, Cioran, de pildă...
- Eu nu-l privesc pe Cioran ca pe un român. El este ca Hamlet, e vorba de-o gândire universală. Asta-i paradoxal la Cioran, faptul că, deşi este românul prin excelenţă, mulţi francezi cunosc cultura română datorită lui, el totodată are alură universală.
"Tălmaciu, un loc ideal pentru un dialog major al artelor"
- Ce v-a determinat să deveniţi, pe lângă actor, şi organizator de evenimente culturale?
- Nu pot spune că-mi place foarte mult catalogarea de "organizator". Poezia lumii este cea care mă interesează. Mi-am dorit să organizez diferite evenimente care să pună în scenă mai multe tipuri de limbaj prin care putem exprima poezia, evenimente pluridisciplinare, care să atragă participarea intensă a oamenilor. Un actor se poate extrage din forfota lumii, pentru a avea o viaţă interioară, dar totodată poate avea şi un angajament civic. Imaginaţia poate transforma realitatea, realitatea are nevoie permanentă de a fi schimbată.
- Cum s-a născut ideea unui astfel de eveniment în Mărginimea Sibiului, la Tălmaciu?
- Nu cred în hazard, lucrurile se întâmplă pentru că au un sens. Louis Guermond, fotograf francez ce trăieşte la Sibiu, mi-a făcut cunoştinţă cu Constantin Lotrean, patronul filaturii "Românofir", ce caută să iniţieze proiecte sociale şi culturale în acest loc de patrimoniu. În plus, Tălmaciu este fosta frontieră între Transilvania şi Ţara Românească, iar numele său înseamnă "interpret", "translator". Toate acestea se potrivesc ca o mănuşă cu asociaţia culturală pe care am fondat-o în 1999, Les Arts et Mouvants. Tălmaciu se află la 18 kilometri de Sibiu, pe direcţia Vâlcea, este un orăşel ce se împarte între vechile tradiţii rurale şi noile tendinţe orăşeneşti. Iar filatura are o istorie de aproape 100 de ani, fondată în 1923, de industriaşi saşi din Cisnădie, preluată apoi de germani, după aceea de o companie scoţiană. Un loc ideal pentru un eveniment major de dialog al artelor, al limbajelor, al ideilor.
- Care-i scopul acestui eveniment, ce aţi vrea să rămână în urma sa?
- Vrem să facem o "fabrică" inovatoare, prin faptul că pune în centrul său fiinţa umană. Vrem să fie un furnicar, un eveniment ce aduce laolată artişti cunoscuţi sau necunoscuţi din întreaga lume, muncitori, cercetători, arhitecţi. Nu vrem să mergem la Tălmaciu în rol de francezi, sau de români, ci pe post de cetăţeni pe un teritoriu european, iar inima acestui teritoriu este memoria, cu toate aspectele sale: istorică, afectivă etc. Vrem să construim ceva împreună într-un eveniment viu, prietenos, aflat pe coordonate culturale, artistice, educaţionale, civice, ecologice, un eveniment care să celebreze unicitatea fiecăruia, diferenţele dintre noi. Între 21 iunie şi 14 iulie, la Tălmaciu, vor avea loc concerte, proiecţii de film, expoziţii, spectacole de teatru, de circ. Evenimentul va avea loc sub patronajul domnilor George Banu şi Silviu Purcărete.
- Atât Franţa, cât şi România trec printr-o perioadă foarte tumultuoasă...
- Da, din motive diferite, însă rezultatele sunt aceleaşi.
- Credeţi că astfel de întâmplări, de evenimente ne pot ajuta să înţelegem mai bine ce-i în jur, să privim altfel lumea?
- Uite, eu nu sunt un teoretician al transformării lumii. Pornesc de la lucruri concrete, de jos. Ce ştiu e că vor veni oameni de vârste, de naţionalităţi diferite, cu istorii, poveşti atât de diferite şi că, interacţionând, putem trăi o transformare înăuntrul nostru. Societatea de azi trăieşte pe principii ale excluderii, ale stratificării oamenilor, pe paliere, unii deasupra celorlalţi. Important la un astfel de eveniment e ca nimeni să nu se simtă exclus, inferior celorlalţi. Să participăm şi să creăm ceva împreună.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
