"În această vară, Parisul, New York-ul, Bucureștiul, vor deveni niște sătuce: Tălmaciul va fi adevăratul centru mondial al culturii!" glumește Laurent Schuh povestind despre noul său proiect cultural de anvergură.
Actor francez de film și televiziune în prima tinerețe, apoi actor remarcabil de teatru, realizator de spectacole neconvenționale de muzică și poezie, Laurent își va canaliza energiile anul acesta spre scena românească. Colaborator de mai bine de 20 de ani al reputatului regizor Silviu Purcărete, francezul a prezentat anul trecut un spectacol propriu la "Festivalul Shakespeare" de la Craiova, iar în această primăvară, va susține un moment artistic inedit, în ultima locuință a lui Emil Cioran, cea din strada Odeon nr 21, Paris, la aniversarea a 108 ani de la nașterea acestuia. O lună mai târziu, în mai, va prezenta premiera noului său spectacol, realizat la Teatrul Național din Târgu Mureș, iar în iunie va inaugura, la Tălmaciu, un eveniment internațional, pe care-l gândește ca "proiect inovator de deschidere a granițelor și limbajelor". Laurent este el însuși un personaj, cu alura sa dandy, purtând mereu o pălărie așezată șic, într-o parte, o haină aruncată pe umeri, pantaloni bufanți închiși în bocanci... L-am rugat, la sfârșitul conferinței de presă de pe 1 martie, de la Institutul Francez, să ne povestească mai multe despre sine și despre proiectele sale artistice.
O casă mică și galbenă în Germata
- A fost întâlnirea cu Silviu Purcărete cea care v-a deschis gustul, dorința de a cunoaște cultura și spațiul românesc?
- Desigur, însă cu mult înainte de această întâlnire a existat o atracție puternică, subconștientă, instinctuală. Bunica mea, pe numele său Maria Romanski, venea din România, dintr-un sat aflat în apropiere de Timișoara. A fost singura dintre bunicii mei pe care am cunoscut-o și și-a pus amprenta asupra copilăriei mele. O femeie extraordinară, o forță a naturii. Tot ceea ce o înconjura avea legătură cu România, așa că am absorbit, fără să-mi dau seama, multe astfel de informații culturale. Atunci când a părăsit România, după mai multe experiențe nefericite, familia sa s-a stabilit în Alsacia, apoi o parte a plecat în Germania, alta la Lyon, acolo unde m-am născut eu. Chiar dacă avea mereu probleme cu Securitatea, era urmărită, bunica continua să se întoarcă regulat în România, în satul său. Cred eu că din motive mistice. Era o femeie foarte religioasă, ceea ce nu a împiedicat-o să se căsătorească de mai multe ori și, din câte îmi amintesc, să fie foarte aprigă cu bărbații săi. Poate că acest misticism mi s-a transmis și mie și m-a îndemnat spre actorie. Cred că noțiunile de profesie și de vocație sunt diferite, iar eu am fost atras de mic spre actorie. Varianta de a mă călugări a ieșit din calcul, din cauza firii mele anarhiste, rebele. Mulți ani mai târziu, când am ajuns la Timișoara cu un spectacol, am întreprins o mică "anchetă", pentru a afla mai multe despre bunica, și am mers să-i văd satul, Germata, aflat la vreo 10 kilometri. Un sat mic, o uliță, un cimitir, și multe minorități etnice. Primărița, doamna Schneider, m-a dus să văd casa în care a locuit bunica, o casă mică și galbenă, simplă. Am fost teribil de emoționat să o găsesc, să intru în ea.
- După atâtea povești despre România, în anii copilărie, cum ați trăit prima călătorie, reală, în țara bunicii?
- Se întâmpla pe la jumătatea anilor '90. Am ajuns cu un spectacol al lui Silviu Purcărete la Teatrul Național din București, locuiam într-un apartament de lux la Hotel "Intercontinental", și când coboram, vedeam în fața hotelului oameni ce păreau că mor de foame. Pentru un occidental, discrepanța asta era șocantă. Anii au trecut, lucrurile nu mai par atât de diferite astăzi între Franța și România, însă România rămâne pentru mine o țară a haosului și a miracolului. Asta îmi place la nebunie aici și sper că nu se va uniformiza în timp. Unele lucruri s-au schimbat deja, unele în bine, altele în rău. De pildă, rolul actorului în România era, atunci când am ajuns pentru prima oară aici, unul important în societate. Actorul nu primea, ca în Franța, întrebări frivole de genul "Când îți alegi o meserie serioasă? Ce vrei să faci cu viața ta, ca actor?", ci era respectat de cei din jur. Asta și pentru că, în trecut, în regimul comunist, teatrul avusese un rol important în rezistența culturală. Acum nu știu dacă acest aspect se mai păstrează. Însă am lucrat deseori cu actori români și sunt în continuare impresionat de ei. Iar publicul este remarcabil. Cred că românul mediu rămâne în continuare mai curios, mai cult, decât francezul de rând.
Două genii, Cioran și Purcărete
- Care este "chimia"dintre actorul Laurent Schuh și regizorul Silviu Purcărete? Ce a făcut să continuați, vreme de 20 de ani, colaborarea?
- Uite, încerc să mă feresc de cuvinte mari, care au fost folosite de atâtea ori încât nu mai transmit cu adevărat nimic. Dar știu bine ce spun și altfel n-am cum să o spun. Purcărete este un geniu, un vizionar. Face multe spectacole, poate nu toate sunt acolo, la cel mai înalt nivel, dar spiritul rămâne același, este spiritul, atât de rar întâlnit, al unui vizionar. Deci, o dată îl apreciez ca pe un mare creator. Apoi, Silviu Purcărete e și un om deosebit, timid, rezervat, umil, în ciuda succeselor sale, de o generozitate uriașă. Acum, când atât în Franța, cât și în România, foarte vizibilă este cultura asta de suprafață, de cocteil, îl apreciez cu atât mai mult pe Silviu, atât ca om, cât și ca artist. Cum să nu-ți dorești să lucrezi cu el?
- Pe filonul deschis de bunica și de Silviu Purcărete, ați descoperit și alte valori românești, Cioran, de pildă...
- Eu nu-l privesc pe Cioran ca pe un român. El este ca Hamlet, e vorba de-o gândire universală. Asta-i paradoxal la Cioran, faptul că, deși este românul prin excelență, mulți francezi cunosc cultura română datorită lui, el totodată are alură universală.
"Tălmaciu, un loc ideal pentru un dialog major al artelor"
- Ce v-a determinat să deveniți, pe lângă actor, și organizator de evenimente culturale?
- Nu pot spune că-mi place foarte mult catalogarea de "organizator". Poezia lumii este cea care mă interesează. Mi-am dorit să organizez diferite evenimente care să pună în scenă mai multe tipuri de limbaj prin care putem exprima poezia, evenimente pluridisciplinare, care să atragă participarea intensă a oamenilor. Un actor se poate extrage din forfota lumii, pentru a avea o viață interioară, dar totodată poate avea și un angajament civic. Imaginația poate transforma realitatea, realitatea are nevoie permanentă de a fi schimbată.
- Cum s-a născut ideea unui astfel de eveniment în Mărginimea Sibiului, la Tălmaciu?
- Nu cred în hazard, lucrurile se întâmplă pentru că au un sens. Louis Guermond, fotograf francez ce trăiește la Sibiu, mi-a făcut cunoștință cu Constantin Lotrean, patronul filaturii "Românofir", ce caută să inițieze proiecte sociale și culturale în acest loc de patrimoniu. În plus, Tălmaciu este fosta frontieră între Transilvania și Țara Românească, iar numele său înseamnă "interpret", "translator". Toate acestea se potrivesc ca o mănușă cu asociația culturală pe care am fondat-o în 1999, Les Arts et Mouvants. Tălmaciu se află la 18 kilometri de Sibiu, pe direcția Vâlcea, este un orășel ce se împarte între vechile tradiții rurale și noile tendințe orășenești. Iar filatura are o istorie de aproape 100 de ani, fondată în 1923, de industriași sași din Cisnădie, preluată apoi de germani, după aceea de o companie scoțiană. Un loc ideal pentru un eveniment major de dialog al artelor, al limbajelor, al ideilor.
- Care-i scopul acestui eveniment, ce ați vrea să rămână în urma sa?
- Vrem să facem o "fabrică" inovatoare, prin faptul că pune în centrul său ființa umană. Vrem să fie un furnicar, un eveniment ce aduce laolată artiști cunoscuți sau necunoscuți din întreaga lume, muncitori, cercetători, arhitecți. Nu vrem să mergem la Tălmaciu în rol de francezi, sau de români, ci pe post de cetățeni pe un teritoriu european, iar inima acestui teritoriu este memoria, cu toate aspectele sale: istorică, afectivă etc. Vrem să construim ceva împreună într-un eveniment viu, prietenos, aflat pe coordonate culturale, artistice, educaționale, civice, ecologice, un eveniment care să celebreze unicitatea fiecăruia, diferențele dintre noi. Între 21 iunie și 14 iulie, la Tălmaciu, vor avea loc concerte, proiecții de film, expoziții, spectacole de teatru, de circ. Evenimentul va avea loc sub patronajul domnilor George Banu și Silviu Purcărete.
- Atât Franța, cât și România trec printr-o perioadă foarte tumultuoasă...
- Da, din motive diferite, însă rezultatele sunt aceleași.
- Credeți că astfel de întâmplări, de evenimente ne pot ajuta să înțelegem mai bine ce-i în jur, să privim altfel lumea?
- Uite, eu nu sunt un teoretician al transformării lumii. Pornesc de la lucruri concrete, de jos. Ce știu e că vor veni oameni de vârste, de naționalități diferite, cu istorii, povești atât de diferite și că, interacționând, putem trăi o transformare înăuntrul nostru. Societatea de azi trăiește pe principii ale excluderii, ale stratificării oamenilor, pe paliere, unii deasupra celorlalți. Important la un astfel de eveniment e ca nimeni să nu se simtă exclus, inferior celorlalți. Să participăm și să creăm ceva împreună.