ABECEDARUL STRESULUI

Pentru sănătate, stresul constituie cel mai primejdios factor de risc al secolului XXI.

El afectează până şi copiii: dintr-un studiu realizat în 2015 reiese că un copil din şase şi un adolescent din cinci prezintă simptome tipice de stres. Iar în cadrul unui sondaj efectuat în 2016, 60% dintre adulţii chestionaţi şi-au mărturisit sen­zaţia că se află sub pre­siune şi aproape 25% dintre respon­denţi au declarat că sunt expuşi în mod frec­vent la stres. Prin­cipalele surse de stres sunt: activitatea profe­sio­­nală (46%), exigen­ţele ridicate faţă de pro­pria persoană (43%), multitudinea de sarcini pentru tim­pul liber (33%), tra­ficul rutier (30%), ca şi posibilitatea de a fi contactat digital în orice mo­ment (28%). S-a constatat un nivel de stres foarte înalt (30%) la acei angajaţi care nu-şi închid nicio­dată smartphone-ul, prin urmare, sunt "conectaţi permanent".
Stresul determină creşterea riscului de infarct şi accident vas­cular cerebral, afecţiuni maligne şi auto­imune, depresie şi multe al­tele. Totodată, el scurtează durata vieţii. Dar nu toţi oamenii reac­ţionează egal la stres.
Cât stres putem suporta - aceasta este o ches­tiune strict individuală. În situaţii similare, unii continuă să se simtă confortabil, în vreme ce alţii sunt deja complet epuizaţi. Însă un stres care de­păşeşte limita personală de suportabilitate măreşte pentru oricine pericolul de îmbolnăvire. Două metaanalize din 2015 ne arată că persoanele care lucrează mai mult de cincizeci şi cinci de ore pe săptămână îşi majorează cu 33% riscul de a suferi un accident vascular cerebral şi cu 13% pe acela de a dezvolta o boală de inimă.
Dar se pare că nu depinde totul doar de numă­rul de ore lucrate. Unii cercetători, ca elveţianul Ma­thias Binswanger, atrag atenţia asupra unei rea­lităţi de necontestat - şi anume: cu toate că, în ultima sută de ani, programul de muncă săptămâ­nal s-a re­dus masiv, iar electrocasnicele şi mâncă­rurile gata preparate ne simplifică în mare măsură rezolvarea tre­burilor gospodăreşti, nu se observă în paralel o creş­tere a bugetului de timp alocat pentru relaxare. Motivul: atât timpul liber, cât şi programul de lucru se încarcă tot mai mult cu sarcini şi liste de "to do" ("de făcut" - n.r.). Iar pro­cesele de muncă s-au comprimat şi s-au acce­lerat. Şi chiar dacă durata lor s-a micşorat efectiv, ele generează totuşi un plus de stres, deoarece acti­vi­tăţile trebuie să se desfăşoare cu o eficienţă sporită.

Tulburările de somn, ca indicator al stresului

Somnul este cel mai sensibil senzor ce măsoară nivelul de stres. Ca o consecinţă a suprasolicitării zilnice, aproximativ 10% dintre europeni suferă de tulburări de somn sau nu-şi permit să doarmă atât cât ar avea nevoie. Există oameni care dispun de prea puţin timp în cursul zilei şi de aceea sunt activi inclusiv noaptea, fie deoarece lucrează în schimburi, fie pentru că au probleme personale de rezolvat. Aceasta nu rămâne însă fără urmări. Tensiunea nervoasă şi lipsa de odihnă se reper­cutează asupra organismului, dând naştere unor boli psihosomatice, re­zistente la trata­ment. Şi se cunosc cazuri de afecţiuni cro­nice care s-au vindecat în decurs de numai câteva săptă­mâni, după ce pa­cien­tul s-a eliberat de stres.
Somnul insu­fi­ci­ent şi la ore neregu­late duce şi la o greu­tate corporală din­co­lo de limitele norma­le. Se adaugă la aceasta şi slăbirea sistemului imu­ni­tar. Nu oricine are dotarea genetică necesară pen­tru a rezista, ca Napoleon, cu patru sau cinci ore de somn pe noapte. Extrem de problematic este însă şi reversul: persoanele care dorm foarte mult, res­pectiv peste nouă ore, au deseori probleme de sănătate. S-ar pu­tea ca oboseala lor să fie semnul unei stări depresive sau al epui­zării. Aşadar, fiecare trebuie să gă­seas­că măsura potri­vită pentru sine, obser­vând după câte ore de somn se simte odihnit (tre­buie spus că pot in­ter­veni variaţii, în con­cediu sau în func­ţie de anotimp). Medicina ayurve­dică ne reco­mandă tuturor să ne trezim dimineaţa cât mai devreme şi să ne culcăm cel mai târ­ziu la ora zece. Dacă acest lucru nu este posibil, necesarul de somn poate fi com­pletat şi printr-o scur­tă siestă.


Simptomele stresului

Fizice
* Mâini reci * dureri de cap şi de spate * con­tracturi în zona umerilor * probleme digestive * tulburări de somn * tinitus * nelinişte * obo­seală * senzaţii de arsură la ochi.
Afective
* Frică, sentiment de inutilitate, nesiguranţă * irascibilitate, mânie * atitudine ostilă * tristeţe nejustificată * aroganţă.
Comportamentale
* Consum exagerat de alcool, cafea şi ţigări * Tendinţa de a mânca necontrolat (foame ire­zistibilă) * scrâşnit din dinţi * incapacitatea de a duce o activitate la bun sfârşit.
Mentale
* Slăbirea memoriei * scăderea capacităţii de concentrare * diminuarea creativităţii * pierderea umorului * dificultăţi în luarea deciziilor.


Posibilitatea de a fi contactaţi oricând pe internet dăunează sănătăţii

Devine din ce în ce mai greu pentru noi toţi să prevenim apariţia stresului. Ea este determinată, în parte, de faptul că suntem conectaţi non-stop la internet şi astfel ne aflăm în situaţia de a fi contac­taţi oricând. Utilizarea mijloacelor de comunicare digitale reprezintă, în ultimă instanţă, un amplu experiment medical, deoarece nu se ştie încă precis cum vor acţiona ele în timp asupra sănătăţii noas­tre.
Însă un lucru este clar: cu cât facem mai mult uz de ele, cu atât ni se agravează tulburările şi, în consecinţă, deficitul de somn. Un element impor­tant este şi lumina albastră emisă de mo­nitoare, care diminuează secreţia de melatonină, hormonul ce induce somnul.
Reţeaua digitală ne modelează comporta­men­tul. Obişnuindu-ne să reacţionăm rapid, devenim nerăbdători şi în viaţa reală. Timpul petrecut în faţa calcu­latorului face să ne crească tensiunea, accelerează pulsul şi determină secreţia de hormoni ai stresului. Efecte similare se produc - oricât de surprinzătoare ar fi comparaţia - la vizionarea filmelor horror.

Multitasking - un dezastru pentru creier

Fiind în permanenţă presaţi de timp, ne stră­duim să executăm mai multe acţiuni simultan (este ceea ce numim, cu un termen împrumutat din engleză, multitasking). Şi reuşim foarte bine, atâta vreme cât e vorba de activităţi care se derulează automat - de exem­plu, vorbim în vreme ce ne plimbăm sau gândim şi totodată conducem maşi­na. În schimb, metoda nu funcţionează dacă încer­căm să suprapunem activităţi de o anumită comple­xitate, căci în acest caz, creierul trebuie să treacă mereu de la una la alta şi înapoi, aşadar este obligat la o comutare perpetuă, care oboseşte şi uzează ner­vii. Psihologul Matthew Killingsworth şi cole­gii săi de la "University of California" au creat o apli­caţie pentru smartphone, destinată să monito­rizeze starea psihică a utilizatorului, în condiţiile desfă­şurării activităţilor zilnice curente. Cu ajuto­rul ei, participanţii la un experiment şi-au înregis­trat neîntrerupt acţiunile şi gândurile de-a lungul între­gii zile. Cercetătorii şi-au publicat concluziile în anul 2010, în paginile revistei Science. Titlul lu­crării, "A Wandering Mind Is an Unhappy Mind" ("O minte călătoare este o minte neferi­cită"), re­zumă, practic, ideea finală a experimen­tului: atunci când gândurile noastre se abat de la ceea ce facem în momentul respectiv şi se în­dreaptă spre altceva, după modelul multitasking, aceasta obligă creierul la o cheltuială uriaşă de energie. În consecinţă, putem deveni depresivi sau anxioşi.

Computerul creează depresie

[/img]În prezent, tulburările anxioase şi depresia se numără printre afecţiunile cele mai frecvente nu numai în Europa, ci pretutindeni în lume. La aceas­ta contribuie şi computerul. Analizând com­porta­mentul a 25.000 de angajaţi de la diverse firme, autorii unui studiu japonez au conchis că rata depresiilor creş­te dacă programul de lucru la calcula­tor depăşeşte cinci ore pe zi. Iar când utili­zatorul scrie, de pildă, o scrisoare, şi paralel îşi des­chide mail-urile, producti­vita­tea lui scade la jumătate. Dar să nu uităm nici smart­phone-ul. O măsură ele­men­tară antistres ar fi să-l ig­no­răm, atunci când ne ocupăm cu alt­ceva, însă 90% dintre deţinăto­rii de telefoane mobile procedează tocmai pe dos. Într-un grup ce cinci sau şase oameni care stau de vorbă, putem descoperi negreşit doi sau trei care îşi butonează rapid smartphone-ul ca să se uite pe WhatsApp sau pe mail-uri.

Când nu putem controla ceea ce ni se întâmplă, apare stresul

Dacă nu avem posibilitatea de a controla situa­ţia în care ne aflăm sau nu-i vedem utilitatea, stre­sul se accentuează. Iar teama de stres este mai pri­mej­dioasă decât stresul. Cu prilejul unui studiu realizat în SUA, 30.000 de oameni au fost întrebaţi cât de solicitaţi sunt zilnic, cum îşi gestionează încordarea nervoasă şi dacă au convingerea că ea dăunează sănătăţii. Opt ani mai târziu s-a constatat că, dintre cei care credeau în urmările nocive ale stresului, peste 40% decedaseră înainte de vreme. În schimb, rata deceselor fusese minimă în grupul celor ce priveau stresul cu detaşare. Într-adevăr, stresul îi afectează mai puţin pe oamenii care au sentimentul că deţin controlul asupra cursului vie­ţii lor. O confirmă, de pildă, cele­brul studiu Inter­heart din anul 2004, o cercetare de mari proprorţii, care a evaluat date obţinute de la 12.500 de pa­cienţi din 52 de ţări, pentru a stabili care sunt principalii factori de risc ai infarctului. S-a calculat că riscul de infarct a crescut cu 30% la acei parti­ci­panţi care erau deseori puşi în situa­ţii stresante şi nu aveau posibilitatea să le influenţeze decât într-o foarte mică măsură sau deloc. Rezultate si­milare a oferit şi un studiu britanic, ai cărui su­biecţi au fost 30.000 de func­ţionari din admi­nistraţia publică.
Dar nu numai atitudinea faţă de stres joacă un rol important, ci şi ţinuta. În 2016, bioloaga Rekha J. Nair, de la Institutul de cercetări CNFRI din Kochi (India), a putut demonstra că stima de sine scade atunci când cineva adoptă pentru mai mult timp o postură cu spatele încovoiat şi umerii căzuţi. Nu de­geaba se folosesc în yoga poziţii ortosta­tice, cu coloana dreaptă, recomandate ca "atitudini de războinic", pentru sporirea forţei şi a age­rimii. Şi yoga râsului pune în evidenţă faptul că poziţiile şi gesturile acţionează asupra psi­hi­­cului. Chiar şi un hohot forţat, lipsit de umor, mai mult grimasă decât râs, ne creează o dispoziţie mai bună. Prin urmare: dacă di­mi­neaţa, după ce v-aţi ridicat din pat, vă în­drep­taţi spatele, apoi mergeţi în faţa oglinzii şi trimiteţi un zâmbet prietenos propriei dvs. imagini, aceasta va avea efectul unei terapii.

Stresul majorează riscul de cancer

În convorbirile purtate de medici cu pa­cienţii lor, se confirmă mereu faptul că stresul con­tribuie la hipertensiune, astm, sindromul de colon iritabil, enterocolită, numeroase afecţiuni cutanate, dureri de cap şi de spate, dar şi la bolile reumatice, la patologiile autoimune şi alergii. Căci nervii su­puşi la stres comunică mai departe cu celulele siste­mului imunitar, perturbând acti­vitatea limfocitelor T de memorie şi circuitele media­torilor chimici, într-un cuvânt, bulversează toată chimia internă ce ne asigură su­pravieţuirea. Un studiu din 2017 aduce dovada că stresul majo­rează riscul de cancer. În special cancerul de pancreas, de colon, esofag şi prostată se declanşează cu o frecvenţă de două până la patru ori mai mare, la persoanele care declară că şi-au dus viaţa sub apăsarea unui stres enorm.

Cum acţionează stresul asupra organismului

* Favorizează depresia, anxietatea şi tulburările de somn.
* Accelerează respiraţia.
* Ridică nivelul glicemiei, insulinei, colestero­lului şi trigliceridelor.
* Facilitează formarea trombilor.
* Accentuează încordarea musculară şi reduce densitatea osoasă.
* Slăbeşte concentrarea şi memoria.
* Îngreunează gândirea şi provoacă dureri de cap.
* Creşte pulsul şi tensiunea.
* Reduce asimilarea nutrienţilor şi perturbă pro­cesele digestive.
* Împiedică buna funcţionare a sistemului imuni­tar.
* Măreşte surplusul de greutate corporală.
* Duce la impotenţă şi sterilitate.

Există şi stres pozitiv

"Dozele" ocazionale de stres ne pot consolida organismul şi psihicul - o lovitură a sorţii, o perioa­dă încărcată de dificultăţi şi necazuri ne pot ajuta să progresăm pe calea dezvoltării noastre persona­le. Căci aşa dobândim rezilienţa, capacitatea de a rezista la seisme sufleteşti. Este un efect asemă­nător celui obţinut printr-un antrenament sportiv, prin procedurile Kneipp sau prin post, cu diferenţa că totul se petrece în plan psihic. Este interesant că, atunci când participanţii la un studiu sunt întrebaţi ce crize au traversat în viaţă, se remarcă de fiecare dată că nu aceia care au fost scutiţi de experienţe dureroase au un echilibru mai stabil, ci dimpotrivă, cei ce au trăit crize şi traume. Totuşi, există pentru orice om un punct de ruptură, de unde curba ascen­dentă a eficienţei coboară din nou, fiindcă presiu­nea a fost mult prea mare. Aşadar, solicitările de scur­tă durată activează sistemul imunitar. Însă, dacă solicitarea se prelungeşte, acest efect se epui­zează repede şi de aceea infecţiile virale pun stă­pâ­nire pe noi cu uşurinţă, în momentele când sun­tem nedormiţi şi extenuaţi. Şi cicatrizarea rănilor se produce mai greu şi are nevoie de mai mult timp. Este un lucru pe care îl ştiu acum şi chirurgii, care de multe ori doresc să aibă un fond muzical în blocul operator, în timp ce lucrează. Aceasta cal­mează frica pacienţilor, fie ei adormiţi sau nu, şi reduce doza necesară de analgezice.
Dacă vă aşteaptă o intervenţie chirurgicală în viitorul apropiat, ar trebui ca, în săptămâna care precede operaţia, să practicaţi o metodă de relaxare profundă, cum ar fi meditaţia sau antrenamentul autogen. Exerciţiile de yoga sunt ideale pentru în­tinderea fasciilor şi menţinerea flexibilităţii lor. De asemenea, v-ar fi de ajutor să postiţi câteva zile (de­sigur, cu condiţia să nu fiţi subponderali). Şi pen­tru că tot vorbim de relaxare, poate ar trebui să adăugăm că ea este înţeleasă adesea greşit: de pil­dă, mulţi cred că se odihnesc dacă se uită la tele­vizor. În realitate, lucrurile stau exact invers.
Sintetizând rezultatele unui mare număr de stu­dii, putem reţine următorii factori de risc ai stresului dăunător sănătăţii:
* Suprasolicitare în activitatea pro­fesională şi prea puţină libertate de decizie.
* Probleme în căsnicie sau în relaţia cu partenerul.
* Conflicte cu familia sau prie­tenii.
* Îngrijirea permanentă a unui membru de familie bolnav.
* O copilărie marcată de violenţe şi abuzuri.
* Suferinţa provocată de simp­to­mele unei boli (şi în primul rând de dureri).
* Deficit de somn şi insuficiente pauze de odihnă.
* Depunerea unor eforturi consi­derate inutile.