"Nu credeam că lumea va sta la un spectacol politic patru ore fără să clipească"
- Ducu, cea mai nouă premieră a ta, "Coriolanus", este pe un text shakespearian montat destul de rar, şi ţi-a ieşit un spectacol eminamente politic. Cum ai ajuns aici? Te-a impresionat ce s-a întâmplat în România în ultimul an?
- Se întâmplă destul de rar ca realitatea unui spectacol să tragă parcă după ea realitatea străzii. Noi am început acum mai bine de un an repetiţiile, când încă nu începuseră demonstraţiile din Piaţa Victoriei. Şi ceea ce nouă ne părea atunci o poveste frumos scrisă de Shakespeare despre ce înseamnă politica, despre manipulare, despre puterea abuzivă, despre corupţie, a început să devină realitate, toate lucrurile acelea din piesă au început să se adeverească unul câte unul în viaţa noastră. În tinereţea mea, am făcut teatru politic, în plin comunism, fiind şi interzis din cauza asta, dar nu credeam că după 30 de ani va mai fi nevoie să mă întorc la acest gen de teatru şi că lumea va sta la un spectacol politic patru ore fără să clipească, simţindu-i necesitatea şi "urgenţa". Acţiunea din "Coriolan" s-a adeverit aproape în totalitate în realitatea românească a ultimului an. Aproape în totalitate spun pentru că singurul lucru care lipseşte pentru a fi tabloul complet este războiul. În rest, totul s-a adeverit, inclusiv vorbe din text au fost rostite pe scena politică românească. De la expresia "ciuma roşie" şi "credeam că sunteţi judecători, dar voi sunteţi doar politruci" la "nu daţi puterea acestei gloate".
- Toate astea erau în textul original?
- Noi nu am schimbat nici un cuvânt. Dar textul s-a dovedit a fi de o actualitate zdrobitoare. A fost şocant să realizez că o poveste scrisă acum 500 de ani a cărei acţiune se întâmplă acum 2000 de ani îşi găseşte oglindirea perfectă în zilele noastre. Şi ajungem la ceea ce spunea chiar Shakespeare despre forţa teatrului ca oglindă a lumii.
"Iată, aşa sunteţi voi".
Un mare actor: Şerban Pavlu
- Cred că un pic din amândouă. Pe lângă geniul lui Shakespeare e vorba şi despre faptul că, din păcate, istoria este ciclică, ne întoarcem în locuri pe unde omenirea a mai fost. Se pare că nu învăţăm nimic din trecut. Dacă te uiţi la Europa de azi constaţi o revigorare a naţionalismului, a extremismului de tip fascist.
- Ce te-a atras pe tine la acest text?
- Faptul că vorbeşte despre un erou foarte controversat, de fapt, foarte complex. Considerat erou de unii, trădător de alţii. Pentru că era extrem de sincer şi ce gândea asta spunea şi nu participa la jocurile politice, nu a fost deloc popular în vremea sa. Aşa s-a întâmplat şi cu piesa "Coriolan". Foarte puţini regizori s-au simţit atraşi de ea. Pentru că avea o poveste aflată într-o zonă gri, or lumea a preferat mereu lucrurile clare: "Romeo şi Julieta se iubeau, familiile lor s-au împotrivit, au murit, sfârşit." Întotdeauna eroii sau antieroii lui Shakespeare erau delimitaţi foarte clar: buni sau răi, în cazul lui Coriolan lucrurile sunt mult mai complexe, nu prea ştii de unde să-l apuci. E şi pozitiv şi negativ, e gata să îşi dea viaţa pentru ţară, dar desconsideră părerea poporului. E şi bun şi rău în acelaşi timp. Din punctul ăsta de vedere este un personaj foarte modern dacă ne raportăm la eroii clasici ai lui Shakespeare. De exemplu, Richard III e personaj malefic, punct. La Coriolan găsim o mulţime de nuanţe, tocmai prin asta mi s-a părut fascinant şi foarte puternic.
- Până la urmă, Coriolan era un patriot?
- Eu cred că da. De fapt, sigur da. Nu un patriot în vorbe, ci în fapte. El chiar era gata să îşi dea viaţa pe câmpul de luptă pentru ţară. Este pregătit pentru sacrificiul suprem. Ce vrei mai mult? Şi chiar şi faptul că demasca jocurile corupte ale puterii ţine tot de patriotism.
Spectacolul "Coriolanus"
- Ai actualizat totuşi acţiunea. De pildă, războiul se poartă cu mijloace şi echipamente moderne, cu arme ale zilelor noastre. Ai adus o armată NATO în mic pe scena Teatrului Bulandra.
- Păi, da, că nu puteai în 2018 să pui în scenă războiul cu săbiuţe de lemn şi cu soldaţi purtând togi romane.
- Povesteşte-ne despre Coriolanul tău, despre actorul Şerban Pavlu.
- Am fost foarte fericit că Pavlu a acceptat să joace. E foarte ocupat, are multe filmări, în sfârşit... Eu nu mai lucrasem cu el decât puţin, când era foarte tânăr. Între timp, el a devenit un actor matur, un actor complet, pe lângă faptul că are forţă şi farmec, este un actor care gândeşte, care îşi pune probleme, care se consumă pentru rol, lucru mai rar la noi. Iată că face cu acest Coriolan un rol important şi păşeşte astfel în galeria actorilor mari care au jucat partituri puternice. De acum încolo, va fi obligat moral cumva să îşi selecteze cu mare atenţie rolurile.
- Bine, dar nu cred că pot fi blamaţi actorii care acceptă să joace şi în proiecte mai uşurele. Trebuie să trăiască şi ei...
- Nu, dar este necesară, cum îi spunea Octavian Cotescu, o anume "igienă" a carierei. Nu poţi după ce ai jucat numai comedioare minore să treci la "Cidul", să spunem. Avantajul extraordinar al lui Şerban este că e implicat în multe proiecte, dar cu toate foarte serioase. Nu îl vezi jucând în prostii.
- "Coriolan" este un spectacol greu şi cu toate acestea de la premieră şi până acum e mereu sold out. Cum îţi explici acest lucru?
- Ultima dată când s-au pus biletele în vânzare pe site-ul teatrului, s-au epuizat într-o oră. Din fericire, la Bulandra contează calitatea spectacolului, nu cât e de lung sau cât de mult timp se lucrează la el. (E plină ţara de spectacole scurte, făcute pe repede înainte şi care nu spun nimic. ) Noi ne permitem acest lux şi pentru că avem un public antrenat cu spectacole importante, create de regizori mari.
- Apropo de regizori, viitorul teatrului românesc e asigurat?
- Din păcate, regizori tineri de forţă nu prea mai sunt. Regizori importanţi sunt în continuare Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, Silviu Purcărete şi, mai tânăr un pic decât mine, Radu Afrim. După aceea însă urmează un mare gol.
"Primul lucru pe care îl constat la studenţii de la regie care ajung la master e că ar trebui să mai citească, să mai studieze"
- Eu lucrez doar la master şi constat cu tristeţe că pregătirea lor din anii anteriori e precară. Sistemul ăsta cu trei ani ne omoară. Profesorii nu au timpul fizic să le predea tot ce ar trebui în anii de facultate şi aşa ajung nepregătiţi la master. Primul lucru pe care îl constat la studenţii de la regie care ajung la master e că ar trebui să mai citească, să mai studieze. Apoi, ca tineri regizori, trebuie să aibă personalitate şi curaj să nu scoată la rampă orice text la comanda unui director. Eu nu spun că toţi ar trebui să lucreze ca mine, un an de zile un spectacol, e clar, că nu îşi permit mulţi acest lux, dar nici să fuşerim lucrurile nu merge.
- Că tot vorbim despre tineri, ce mai face fiul tău?
- Serghei are 30 de ani. O moşteneşte pe mama lui, scenografa Maria Miu, şi este şi el artist plastic. Poate mi se pare mie, dar cred că generaţia lui e mai puţin "agresivă" politic, în sensul bun. Nu sunt prea implicaţi. Pare că nu îi interesează ce se întâmplă.
- Cum vezi România şi Europa de azi?
- Ce se întâmplă la noi e tipic românesc. Am împlinit 100 de ani ca ţară, am preluat preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, eram pe cai mari. Şi, în loc să ne bucurăm de momentul nostru de glorie, am ajuns să călărim nişte mârţoage şi să ne facem de râsul lumii întregi din cauza clasei politice care nu se dezminte nici acum. Interesele personale mici, meschine, aruncă în derizoriu tot ce putea fi mare şi frumos pentru ţara asta. Cât despre Europa, vedem că, din păcate, se luptă cu forţe naţionaliste, fasciste şi chiar anarhice şi tot proiectul măreţ Statele Unite ale Europei tinde să fie aruncat în haos. Ce va fi nu ştiu. Om trăi şi om vedea.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
