Scrisori de la cititori - O datorie împlinită

Cititor Formula AS
Din frageda-mi copilărie mi s-a întipărit în minte numele localității Lețcani de lângă Iași. Știam că acolo a fost înmormântat tatăl meu. Atunci, în iunie 1944, a fost o mare jale în familia noastră. Mama primise o scri­soare:

"De pe front
12 iunie 1944
Mult stimată Doamnă,
Mi-a trebuit mult timp pentru a mă hotărî să vă aduc eu la cunoștință durerea mare ce v-a lovit prin căderea în luptă a soțului dv. Sublt. r. To­mes­cu Nicolae din Bat. 30, grupul 90 V.M. M-am gândit că vi se va comunica de către Grup, dar poate mai târziu, așa încât acum ori altă dată, tot va trebui să aflați. Dânsul a căzut în luptă în fruntea unității pe care o comanda cu un eroism fanatic. Totdeauna în fruntea ei mergea fără frică de moarte dând peste cap duș­manul ce ne-a spurcat pământul. În ziua de 11 iunie 1944, la orele 4 dim., a fost lovit de o schije Brandt în cap, provo­cân­du-i moartea. A fost ridicat și trans­portat la Ci­mitirul Diviziei, unde în sicriu a fost depus chiar de mine împreună cu ostașii, și în asistența preo­tu­lui confesor al Gr. 90. A fost în­mor­mântat creș­tinește, în groapa nr. 7, rândul 1 în față, înce­pând cu numă­ră­toarea de la stânga spre dreapta și de la troiță. I-am pus cruce, scriind pe ea numele său, și cred că atunci când pacea se va stabili între popoare, veți vedea mormântul în apropiere de locul unde a căzut".

Urmează apoi cuvinte de îmbărbătare pentru soție și cei doi copilași, fetiță și băiat. Nu uită să vorbească și despre lucrurile personale ale celui decedat, și cum pot fi ele recuperate de către familie.
Au trecut anii. Mama nu a putut vedea mormântul tatălui meu. Cimitirul a fost distrus de către autoritățile comuniste, pentru că toți cei înmormântați acolo au luptat împotriva "armatei sovietice eliberatoare. Lucrul acesta m-a marcat, fără să-mi dau seama, pentru că prin anii '70 ai secolului trecut, am început să-l visez obsesiv de mult pe tata. La îndemnul soției mele, i-am făcut o slujbă de pomenire și parcă m-am liniștit. Mai târziu, după ce am ieșit la pensie, iar a început să-mi apară tatăl meu în memorie. Apoi, într-o după-amiază de vară, mi-a venit ideea de a scrie despre el și despre alții dragi mie, ce nu mai sunt. Fiind cald, și eu obo­sit, am intrat în Catedrala ortodoxă din Si­biu, orașul în care trăiesc, să mă odihnesc. Aici, privind în liniște picturile murale, am redactat, în minte, primele pagini ale cărții intitulate "Spre necunoscut". 
Volumul se termină cu cuvintele: "Ani de zile a fost Victoria cu gândul la acea groapă din acel cimitir. Necazurile au ținut-o pe loc. Când a reușit să ajungă, nici urmă de cruci. Tractorul desțelenise locul. A aprins o lumânare printre macii adiați de vânt".
Povestea cimitirului de la Lețcani-Iași nu se oprește însă aici. Un destoinic țăran și cântăreț la biserică, pe numele său Ioniță, aflând de iminenta distrugere a cimitirului, i-a făcut o schiță pe care a păstrat-o până după eveni­mentele din decembrie 1989, când a fost refăcut cu exactitate. Problema pe care mi-am pus-o a fost dacă, după refacerea cimitirului, crucea de la mormântul numărul 7, începând cu numă­rătoarea de la troiță, are înscris numele tatălui meu. Am trimis mai multe e-mail-uri primăriei Lețcani. N-am primit niciun răspuns. Am rugat pe un coleg de pe saitul literar unde am publicat sub formă de foileton romanul, trăitor pe acele melea­guri, să se inte­reseze. N-a fă­cut-o. Cel care m-a ajutat, com­plet dezinteresat, a fost editorul căr­ții, domnul George Arhip. L-a ajutat dom­nul colonel (rez) Emil Teofil Băl­teanu, originar din Lețcani. A­ceș­tia, pe baza cercetării unor arhive, au aflat că, într-adevăr, subunitatea din care făcea parte tatăl meu a activat în iunie, 1944, pe acele meleaguri, la cota 178. Cer­cetând cimitirul au descoperit că pe crucea de la groapa numărul 7 scria "Erou ne­cunoscut". Au inscripționat pe o placă gra­dul și numele celui care odih­nește acolo.  În ajunul zilei ero­ilor din anul trecut, 16 mai, am fost invitat la Cercul militar din Iași, pentru a-mi lansa cartea. Și într-o zi am mers la Lețcani. Alături de mine au fost cele două fiice ale mele, cei doi gineri și doi dintre cei patru nepoți. Ne-am recules și am depus flori la mormântul proaspăt inscrip­ționat. De atunci, tata nu mi-a mai apărut nicio­dată în vis.

Prof. NICOLAE TOMESCU INOCENȚIU - Sibiu

Reproduceri după picturi de GEORGETA NĂPĂRUȘ