Iubitul furat
Am fost patru fete și un flăcău în familia noastră. Tata lucra la CFR, și cu bani strânși cu greu, timp de câțiva ani, a putut să cumpere un lot de teren, la marginea unui sat de grădinari de lângă București. Grădinarii ăștia erau vestiți pentru marfa lor și vindeau bine. Mergeau cu căruțele, de două ori pe săptămână, în piețele orașului. Unii, care aveau clienții lor de ani de zile, se duceau direct acasă la cucoane, în cartiere, cu legume și fructe, brânzeturi și lapte, pentru că țineau vaci și capre, pe care le pășteau în luncă, acolo unde Dâmbovița face un cot larg înainte de a intra în oraș. Le vindeau și păsări de curte, găini, rațe, curcani, dar și iezi, miei ori iepuri. Gospodăriile erau mari, dar și munca era de la răsăritul soarelui până mult după apus. Tata era mereu plecat cu serviciul lui, și gospodăria noastră a ținut-o mama, pe care am ajutat-o noi, copiii, care cum ne-am săltat în vârstă. Eu eram a treia dintre fete. Am fost un copil liniștit, n-am fost pretențioasă, m-am mulțumit cu ce primeam de la surorile mai mari, sfaturi, învățături, dar și haine rămase lor mici. Am ascultat de ele și le-am respectat și n-am putut să zic nimic nici atunci când Ileana, sora mai mare ca mine, s-a măritat cu feciorul care mi-era drag și cu care credeam că am să mă mărit eu. Atâta doar, că mi-a rămas inima pustie pe veci și n-am mai putut s-o deschid către nimeni altcineva. A fost ca și când mi-ar fi tăiat cineva aripile cu care tocmai învățasem să zbor.
Drumul pelinului
Pe Grigore-l știam de multă vreme, eram vecini, el stătea la a patra poartă de noi. Când aveam aproape șaisprezece ani, mă duceam deja la piață cu alte femei, și odată, ne-a dus el cu căruța coșurile cu legume. Țin minte că era înainte de întâi mai, și cum pe-atunci lumea ieșea la Maial, se vindeau bine ridichile și ceapa verde, pelinul, ce se punea în vin, brânza și cașul proaspăt. Eu aveam un buchet mare în brațe, un braț de pelin, și el tot făcea glume pe seama asta, îmi zicea să nu rămân amară ca pelinul. Și uite că a avut gura rea, spurcată, că așa am rămas. Cât a ținut drumul, Grigore a tot glumit pe seama asta, dar din când în când, am văzut că se uită la mine cu o privire care parcă îmi tăia picioarele. Scurt pe doi, m-am îndrăgostit de el lulea, cum se spune.
În vara aceea, până toamna târziu, am tot mers împreună cu marfa la oraș. Nu eram singuri, erau mereu și alte femei cu noi, dar după ce ne întorceam de la piață, ne întâlneam seara într-un loc anume, din capătul grădinii noastre, acolo unde era pus un acoperiș pentru vremea în care se păzeau strugurii și dovlecii. Ne-am iubit acolo toată vara, pe ascuns, la început mai sfios, mai cu teamă, apoi parcă ne-a luat Dumnezeu mințile, nu mai puteam să ascundem văpaia care ne-a cuprins. Au început să vorbească oamenii, femeile cu care mergeam la piață și care vedeau ce e între noi. Oricât am vrut să ne ascundem, nu ne puteam abține, și-atunci am zis că ar trebui să ne luăm, să facem nuntă. Grigore a venit acasă la noi, cu părinții, și m-a cerut de nevastă, numai că tata a zis "nu"! Și "nu" a rămas!"
Darurile și rândul la măritiș
În vara aceea în care am trăit dragostea cu Grigore, el n-a venit niciodată la mine cu mâna goală. Mi-a adus mereu mici daruri, venea cu câte o crenguță de liliac înflorit, cu un pumn de cireșe coapte, odată mi-a prins o turturică, altă dată mi-a dat un pisic. Am primit de la el de mai multe ori și trifoi cu patru foi, semn de noroc, și, înainte de Paști, mi-a adus doi copăcei de gutui și-unul de măr domnesc, ionatan, altoiți de el. Era grădinar priceput, meșter la altoiuri. În livada lor erau peri cu câte trei, patru feluri de pere pe crengi, de soiuri diferite. Tare m-am bucurat, pe vremea aceea gutuii altoiți erau rari la noi, și în piețele din oraș numai dobrogenii aveau gutui mari, cărnoase. Poate și bulgarii dinspre Dunăre mai aduceau așa marfă de soi. Am pus pomii împreună în pământ, într-un colț al grădinii, aproape de locul în care ne întâlneam. Întâlnirile noastre erau tot pe ascuns, mama ce mai știa de noi, de tata ne feream, pentru că a fost prea hotărât și dur atunci când s-a opus măritișului meu. Motivul lui a fost că mai întâi trebuie să se mărite surorile mai mari și-apoi îmi vine mie rândul. N-a avut nimic împotriva lui Grigore, ci a ținut doar la un obicei vechi, acela că fetele, dacă sunt mai multe într-o familie, trebuie să se mărite în ordinea nașterii, ca să nu-și alunge una alteia norocul. L-am ascultat pe tata și le-am urât pe surorile mai mari, în care am început să văd adevărați dușmani care stăteau în calea fericirii mele.
Viață amară
După ce s-a măritat Margareta, sora mai mare, a venit rândul Ilenei, care era preferata tatii. O plăcea mai mult pentru că semăna cu cei din neamul lui, bălană, cu fața rotundă și cu ochi albaștri. Flăcăul cu care ea discuta era cam "schilav", bolnăvicios, așa că tata l-a îndepărtat fără prea mari păreri de rău, și ceea ce a urmat mi-a stricat mie toată viața. Alegerea lui s-a oprit la Grigore. Era un flăcău muncitor, gospodar. Deși l-a refuzat atunci când m-a cerut pe mine de nevastă, l-a momit pentru sora mea, Ileana. Nici nu i-a păsat de durerea mea. Nu știu cum a putut Grigore să facă asta după vara în care ne iubisem atât. L-a atras zornăitul banilor. Cred că i-o fi părut bine că a primit și o zestre mai mare decât se aștepta. Nici Ileana, care a știut de legătura mea cu el, și nici el, n-au avut măcar o singură dată gândul de a mă întreba ce cred eu despre hotărârea luată. Parcă nici n-aș fi fost în preajma lor, parcă nici nu existam. Mă simțeam disprețuită, călcată în picioare. Grigore se făcea că nu vede cât eram de tulburată de prezența lui în gospodăria noastră, iar soră-mea, Ileana, n-avea ochi pentru mine, ea oricum m-a crezut mereu o mucoasă fără minte. Numai mama, săraca, îmi plângea de milă, că vedea cât sunt de oropsită, și mă alina cu promisiunea că va veni și rândul meu.
N-a mai venit rândul meu. N-am mai vrut să mă mărit cu cei care au venit să mă pețească. Tata a murit și mama nu a avut putere să mă oblige să mă mărit. Grigore și Ileana s-au mutat la oraș, veneau pe-acasă numai de Paști și de Crăciun, și-atunci stăteau mai mult la părinții lui. Îmi părea bine că nu-l am înaintea ochilor prea des. Ani de-a rândul mi-am ținut în frâu durerea și necazul. Apoi, după o vreme, când mi-am mai revenit, mi-a fost milă de ei, că nu prea s-au înțeles. Nu i-am văzut niciodată prinzându-se de mâini laolaltă, uitându-se în ochi, cu drag, strângându-se în brațe, așa cum făcea Grigore cu mine, până mă amețea. Se vedea că nu o iubește pe Ileana. Plătea pentru lăcomia lui. La ce-i folosea averea adunată, dacă ochii-i erau mereu pustii? Eu am rămas în gospodăria părintească, cu mama. Încet-încet, suferințele au trecut. Doar când culeg gutuile, ca să le duc la piață, îmi amintesc cum am plantat cu Grigore pomii, exact pe locul unde ne iubisem o vară întreagă. Toată lumea mă întreabă ce le fac că sunt așa de frumoase. Mă mir și eu și ridic din umeri. Cum să le spun că la rădăcina lor e îngropată o iubire? Singura iubire din viața mea.
ANA DOBRE - Grădinari, Giurgiu