Prolactinomul reprezintă cea mai frecventă formă tumorală funcţională hipofizară şi este în majoritatea cazurilor benign (necanceros), formele maligne fiind foarte rare şi caracterizate de rezistenţa la medicaţia cu agonişti dopaminergici. În funcţie de mărime, acest tip de adenom hipofizar poate fi clasat în microprolactinom (diametrul mai mic de 1 cm), adenom intraselar (cu hiperprolactinemie) sau macroprolactinom, cu diametrul mai mare de 1 cm, extensie extraselară şi simptomatologie specifică.
O serie de factori pot contribui la apariţia prolactinomului. Dintre aceştia aş aminti administrarea de medicamente din categoria antagoniştilor dopaminergici (fenotiazine, haloperidol, risperidina, metroclopramid), antihipertensivelor (rezerpina, verapamil), opiaceelor (heroină, metadona, morfină). Totodată, unele afecţiuni hipotalamice tumorale (craniofaringiom, gliom), boli infiltrative (sarcoidoză, granulomatoză) sau patologii hipofizare (acromegalia, sindromul Cushing, hipofizită limfocitară etc.) pot fi cauze concrete pentru apariţia prolactinomului funcţional. Şi chiar dacă prolactinomul mai poate apărea ca urmare a unor afecţiuni precum hipotiroidismul, insuficienţa renală, sindromul ovarelor polichistice, epilepsia etc., cea mai frecventă cauză rămâne cea medicamentoasă (amintită anterior). Din punct de vedere al tratamentului, prima opţiune este reprezentată de agoniştii dopaminergici. Aceştia scad nivelul prolactinei serice, reduc volumul tumoral şi restabilesc funcţia gonadică. Spre deosebire de alţi agonişti dopaminergici (ex. bromcriptina), carbergolina este creditată drept superioară, mai ales prin normalizarea nivelurilor prolactinei serice.
Carbergolina este utilă şi la persoanele care nu au răspuns anterior la administrarea bromcriptinei.
Sigur că, în cazul în care prolactinomul este rezistent la terapia farmacologică şi apar simptome de apoplexie hipofizară, cu semne neurologice şi oftalmice, poate fi luat în calcul tratamentul chirurgical (adenomectomie transfenoidală/transfrontală).
Există şi tratamente naturiste pentru adenoame hipofizare în general şi prolactinoame funcţionale, în special. Aceste tratamente trebuie să ţină cont de specificul patologic al fiecărui pacient, de stadiul evolutiv al bolii şi de existenţa unor patologii asociate.
Pentru lămuriri suplimentare, contactaţi-mă telefonic! Să auzim numai de bine!
Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor şi homeopat - Bucureşti. Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com
"Sufăr de pemfigus vulgar la nivelul mucoasei bucale"
(Răspuns pentru MATEI - Bucureşti, F. AS nr. 1302)
Stimate domn, pemfigusul vulgar face parte dintr-o familie de boli autoimune, în care sistemul de apărare atacă propriul corp. În pemfigus, anticorpii sunt direcţionaţi împotriva anumitor structuri din celulele cutanate şi ale mucoaselor. Acest lucru cauzează apariţia unor bule fragile (băşici) care caracterizează această boală. Circa 50-70% dintre pacienţii cu pemfigus vulgar suferă de leziuni la nivelul mucoaselor şi aproape toţi vor avea leziuni cândva, pe parcursul bolii. Aceste leziuni ale mucoaselor pot fi singura manifestare a bolii înaintea apariţiei băşicilor pe piele, ceea ce ar putea fi şi cazul dumneavoastră.
Pemfigusul vulgar nu are o cauză cunoscută, dar este mult mai frecvent întâlnită la oamenii de origine evreiască şi la cei din Orientul Mijlociu.
Pemfigusul poate fi, de asemenea, asociat administrării unor tipuri de medicamente: antiinflamatorii nesteroidiene, medicamente pentru hipertensiune, unele antibiotice. Stresul şi expunerea la raze ultraviolete pot fi, de asemeni, factori declanşatori.
Vârsta de vârf pentru pemfigusul vulgar este 50-60 ani, dar boala poate apărea la orice vârstă, inclusiv la nou-născuţi, prin transferul anticorpilor maternali. Predilecţia pe sexe nu este cunoscută. Deşi s-a pus problema unei cauze infecţioase, în anumite forme de pemfigus (nu forma vulgară), pemfigusul însuşi nu este infecţios.
Pemfigusul vulgar se manifestă prin băşici care apar pe o piele aparent normală, pe o piele de culoare roşie şi, de asemenea, pe mucoase, în special pe cele bucale. Aceste bule sunt fragile şi, adesea se sparg, lăsând eroziuni dureroase în cazul pemfigusului vulgar. Pemfigusul nu lasă cicatrice, decât în situaţia leziunilor complicate.
Din punct de vedere naturist, următoarele abordări ar putea fi de folos:
* Evitarea expunerii în exces la razele solare.
* Dietă - se recomandă evitarea alimentele picante, care pot fi declanşatori pentru aceasta boală. De asemenea, ar fi bine să evitaţi alimente foarte procesate. Sunt recomandate alimentele de origine vegetală, atât ca efect antioxidant şi regenerative, cât şi pentru calmarea intestinului.
* Trebuie păstrată igiena orală a gurii, deşi este îngreunată de starea mucoaselor bucale.
* Îmbrăcămintea să fie mai largă şi mai puţin aspră, pentru a proteja pielea.
* Fumatul este de evitat. Efectele asupra plămânilor sunt arhicunoscute.
* Unele plante medicinale, cum ar fi gălbenelele (Calendula officinalis), muşeţelul (Chamomilla), aloe vera sunt recomandate atât local (spălături), cât şi pe cale orală. În schimb, plante cum ar fi echinacea sunt de evitat, pentru că stimulează sistemul imunitar, care în contextul bolii este hiperactiv.
* Mierea de albine este un tratament excelent pentru vindecarea ulcerelor. Se aplică pe locurile bolnave, dar e de folos şi consumată oral, pentru efectele sale în a calma sistemul imunitar.
* Stresul are un puternic impact negativ asupra pielii şi a intestinului gros. Prin urmare, exerciţiile de meditaţie, gimnastică Tai Qi şi alte exerciţii de relaxare sunt foarte eficiente.
* Rugăciunea linişteşte, precum şi posibilitatea de a recunoaşte punctul în care viaţa a luat drumul greşit care ne-a adus la boală.
* Homeopatia este un tratament excelent pentru pemfigus. Arsenicum album, Mercurius solubilis, Phosphorus, Rhus toxicodendron, Syphilinum sunt medicamente de folos. Însă cele mai bune tratamente sunt cele individualizate.
Deoarece pemfigusul vulgar este o boală gravă, care poate fi însoţită de alte boli autoimune, ba chiar şi de cancer, este important să vă consultaţi medicul dacă recunoaşteţi simptomele acestei boli.
Vă urez succes!
Farm. Liliana Samson - Expert Good Days Therapy, tel: 0752/269.237
"Sufăr de parodontopatie marginală cronică"
(Răspuns pentru IULIAN, F. AS nr. 1311)
Parodontoza este o afecţiune ce apare la nivelul cavităţii bucale, mai exact o afecţiune a gingiilor, caracterizată printr-un proces inflamator. Are o evoluţie progresivă, deci se dezvoltă în timp, astfel că în fazele iniţiale pacientul nu prezintă foarte multe simptome, sau acestea pot fi confundate cu alte afecţiuni, mai uşor de tratat. Simptome cum ar fi: sângerări gingivale, inflamaţii, infecţii, trebuie să ne trimită cât mai repede către stomatolog, pentru a identifica din timp orice complicaţie ce poate duce ulterior la retracţie gingivală (gingia se retrage foarte mult, expunând aproape total dintele), mobilizarea dinţilor şi în final pierderea lor. Parodontoza se poate întâlni la orice vârstă, nu doar la bătrâni, iar consecinţele nu se manifestă doar la nivel bucal, pacienţii putând avea probleme de masticaţie, afecţiuni digestive, gastro-intestinale, infecţii recidivante, scăderea imunităţii etc. Procesul de vindecare este destul de lent, astfel că trebuie acordată în primul rând o atenţie suplimentară igienei bucale: spălat pe dinţi după fiecare masă, clătirea cu apă de gură, după periaj (cu produse speciale destinate parodontozei), tratarea corectă a infecţiilor şi inflamaţiilor, renunţarea la fumat, zahăr, băuturi dulci carbogazoase, vizita periodică la stomatolog, pentru curăţarea şi înlăturarea depunerilor de tartru etc.
Plantele prezintă proprietăţi calmante şi cicatrizante, astfel că, sub formă de ceaiuri, ele pot ameliora o parte din simptome. În acest sens, putem clăti gura cu ceaiuri proaspăt preparate de muşeţel, gălbenele, salvie, 1 linguriţă de sare grunjoasă dizolvată într-un pahar cu apă etc. Pe lângă efectul protector cardiovascular, Coenzima Q10 DUAL este un supliment esenţial pentru sănătatea dinţilor şi a gingiilor. Datorită formulei speciale cu microparticule, Coenzima Q10 DUAL se absoarbe mult mai repede, generând un efect rapid, comparativ cu alte produse. Studiile efectuate pe pacienţii cu afecţiuni gingivale au arătat o îmbunătăţire semnificativă, cu reducerea sângerărilor şi a inflamaţiilor încă din primele săptămâni de tratament.
Multă sănătate!